Carmina Burana, la Festivalului Internațional al Orchestrelor Radio
https://www.ziarulmetropolis.ro/carmina-burana-la-festivalului-international-al-orchestrelor-radio/

Un adevărat şlagăr al muzicii clasice, Carmina Burana de Carl Orff, va fi interpretată de Orchestra Naţională Radio din Bucureşti, luni, 26 septembrie 2016 de la ora 19.00, în primul concert susţinut în cadrul Festivalului Internaţional al Orchestrelor Radio – RadiRo, ediţia a III-a, organizat de Radio România, în perioada 23 septembrie- 1 octombrie 2016.

Un articol de Petre Ivan|25 iulie 2016

Orchestra va fi condusă de Cristian Măcelaru, unul din cei mai reprezentativi dirijori ai generaţiei sale. Pe scenă vor mai evolua Corul Academic Radio, dirijor: Ciprian Țuțu și Corul de Copii Radio, dirijor: Voicu Popescu.

Invitatul special al serii este violoncelistul Răzvan Suma,  unul dintre cei mai activi tineri muzicieni români.

Cel de-al doilea concert al Orchestrei Naționale Radio va avea loc pe 30 septembrie 2016, de la ora 19.00, când ansamblul va fi condus de Leo Hussain.

Alexandru Tomescu, celebrul violonist care cântă cu vioara Stradivarius Elder-Voicu va fi solistul serii. Acesta va interpreta Concertul pentru vioară şi orchestră de S. Barber.

Biletele la Festivalul RadiRo sunt disponibile pe www.eventim.ro, în magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Carrefour, librăriile Cărtureşti, Humanitas, în benzinăriile OMV şi la casa de bilete a Sălii Radio.

Foto: Carmina Burana, Festivalului Internațional al Orchestrelor Radio  – Virgil Oprina

13
/05
/13

Miercuri, 22 mai, de la ora 19.00, Orchestrele și Corurile Radio te invită la o seară de Haydn, Mozart, Schubert și Sibelius. Participând la concurs, poți câştiga o invitație de două locuri!