Cartea finanțelor pentru cupluri
https://www.ziarulmetropolis.ro/cartea-finantelor-pentru-cupluri/

Cum evităm problemele financiare în cuplu? Cum ar trebui economisiţi şi investiţi banii familiei pentru a ajunge la echilibru şi prosperitate? Curtea Veche Publishing lansează ghidul de bază pentru orice cuplu aflat la început de drum.

Un articol de Liliana Matei|7 iulie 2021

„Dragă, unde-s banii?“ de Adrian Asoltanie este prima carte de educație financiară în doi scrisă de un român.

Până la bacalaureat, copiii noștri fac aproximativ 1 200 de ore de matematică, dar nicio oră de educație financiară. 76% dintre români nu rămân cu bani de la un salariu la altul, indiferent de cât câștigă, iar problemele și discuțiile financiare sunt cauza nr. 1 pentru stres, conflicte și despărțire în cuplu.

„Educația financiară e despre viață, nu despre bani”, spune Adrian Asoltanie, specialist în educație financiară, creatorul comunității online Viața și Banii, speaker, trainer, antreprenor de aproape 20 de ani și autor al editurii Curtea Veche.

În „Dragă, unde-s banii?” Adrian Asoltanie ne educă despre bani și viață, oferindu-ne informații pe care nici școala și nici familia nu ni le-au oferit. Pornind de la nevoile reale din societatea românească, cartea prezintă un sistem de organizare cu șapte pași clari – soluții concrete pentru o relație corectă cu banii personali și ai familiei.

Cartea care nu trebuie să lipsească din nicio casă vorbește despre compatibilitatea financiară, despre gestionarea veniturilor și cheltuielilor într-o familie, despre cum se pot evita greșelile financiare în cuplu, despre lucrurile esențiale când vine vorba despre cumpărarea unei locuințe sau accesarea unui credit, despre cum se poate scăpa mai repede de datorii, despre cum se poate economisi și investi eficient, în funcție de profilul de investitor al fiecăruia dintre parteneri.

Conform psihologului Gáspár György, „psihologia banilor este un domeniu științific puțin dezvoltat în România, însă esențial pentru dezvoltarea oricărei familii. De fapt, acest domeniu nu este doar despre cifre, conturi sau investiții dintre cele mai prospere; psihologia banilor evidențiază, înainte de toate, nevoia de îmbunătățire a sănătății financiare și încurajează o atitudine conștientă în ceea ce privește comportamentele pe care le manifestăm în relația cu banii.”

28
/02
/19

Este numită „un Salinger al generației Snapchat”, iar despre irlandeza Sally Rooney s-a mai spus că este „primul mare scriitor millenial” (The New York Times) și că „pur și simplu îți citește toate gândurile” (Vogue). Romanul său de debut, „Conversații cu prieteni”, a apărut la Curtea Veche Publishing. Volumul, numit de The Millions „un debut miraculos” a fost primit cu mult entuziasm și a fost recompensat deja cu premii importante.

26
/02
/19

Pe 28 februarie, de la ora 19.00, publicul larg, dar și cel de specialitate este așteptat la o reîntâlnire cu Eugène Ionesco, celebrul dramaturg fiind invitatul „virtual” al dezbaterii Eugen Ionescu/Eugène Ionesco: teatru și identitate culturală, prin intermediul unui interviu de arhivă unic și prea puțin cunoscut – pus la dispoziție de către Departamentul Arhivă Media și Documentare al TVR. Fragmente din acest interviu, realizat în anul 1967, vor fi proiectate în cadrul dezbaterii de la Teatrelli.

25
/02
/19

Editura Humanitas îi așteaptă pe iubitorii de carte marți, 26 februarie, de la ora 18.00, la Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu“ din Iași, la lansarea volumului "România, te iubesc!" (bestseller Gaudeamus 2018), cu texte de Paula Herlo, Rareș Năstase, Alex Dima, Cosmin Savu, Paul Angelescu și cuvânt înainte de Cristian Leonte, 

22
/02
/19

Douăsprezece episoade din viața scriitorului Romain Gary, surprinse de François-Henri Désérable în romanul-tribut „Un anume domn Piekielny” (Editura Humanitas Fiction).

11
/02
/19

De peste zece ani, Fundația Calea Victoriei oferă publicului o selecție mereu interesantă de cursuri și ateliere în domeniul artelor și științelor umanise și organizează numeroase evenimente culturale. Echipa Fundației a început anul acesta cu două evenimente având în centru pasiunea pentru muzica clasică și talentul dirijoral, dar și de povestitor, al dirijorului Tiberiu Soare: un concert extraordinar și relansarea a două volume despre muzica clasică.

05
/02
/19

CĂRȚI DE NEOCOLIT Tiparul apare în țara noastră la 1508 dar setea de cunoaștere, de informare a strămoșilor noștri este o realitate confirmată de existența numeroaselor copii ale unui manuscris răspândit în întreaga Europă, cu precădere în Bizanț, și anume ”Alexăndria”.