Romanul de debut “Xanax”, de Liviu Iancu, epuizat în prima săptămână de la lansare
https://www.ziarulmetropolis.ro/romanul-de-debut-xanax-de-liviu-iancu-epuizat-in-prima-saptamana-de-la-lansare/

Romanul Xanax, scris de jurnalistul Liviu Iancu şi publicat la Editura Trei, s-a epuizat în prima săptămână de la lansare. Primul tiraj al cărţii a dispărut de pe piaţă încă din perioada de precomandă, transformând Xanax–ul lui Liviu Iancu într-unul dintre evenimentele acestui sezon editorial.

Un articol de Petre Ivan|22 februarie 2019

Editura Trei a lansat un al doilea tiraj al cărţii, care poate fi cumpărată de pe site-ul edituratrei.ro şi din librăriile din întreaga ţară.

„Din când în când, suntem plăcut surprinşi de câte un titlu autohton cu un asemenea succes, o carte care se epuizează în câteva zile. Este o dovadă a faptului că un autor român bine ales se poate impune pe piaţă la fel ca un bestseller internaţional” – Magdalena Mărculescu, director editorial al Grupului Editorial Trei.

Oameni simpli, miniştri, prostituate, afacerişti, medici celebri, cântăreţi, jurnalişti cunoscuţi şi actori, toţi sunt personaje în volumul scris de Liviu Iancu.

Volumul „Xanax” propune eroi care îşi expun cu curaj ori involuntar imperfecţiunile, şi le înţeleg şi acceptă sau refuză să vadă realitatea, autorul navigând cu umor prin acest univers plin de personaje bizare, aproape suprarealiste. Iancu relatează trăirile, conflictele, emoţiile şi tensiunile cu care se confruntă personajele sale, atât în raport cu ele însele cât şi cu restul lumii.

„Xanax e un roman brutal scris cu tandreţe, construit din sute de întâmplări adevărate, amuzante şi triste în acelaşi timp, pentru care eu şi personajele mele am plătit, cu toţii, de fiecare dată un preţ, mai mic sau mai mare”, l-a caracterizat Liviu Iancu. „Am scris «Xanax» ca un antidot împotriva depresiei şi a plictiselii”, a mai declarat autorul, care mărturiseşte că pentru personajele cărţii s-a inspirat din perioada anilor de după ’89.

Liviu Iancu, cunoscut jurnalist de turism, a început să lucreze în presă în anul 2000. A lucrat la agenţii de presă, ziare şi reviste cu specific economic. În prezent, scrie pentru Profit.ro, unde a publicat o serie de editoriale apreciate de cititori. Câteva dintre acestea se regăsesc şi în „Xanax”.

Foto: Xanax – facebook

12
/03
/24

O nouă traducere din opera Elenei Ferrante a fost publicată de curând în colecția „Anansi. World Fiction” de la Editura Trei. Elena Ferrante e o scriitoare îndrăgită de cititorii din lumea întreagă începând de la publicarea bestsellerurilor internaționale ce alcătuiesc Tetralogia Napolitană.

28
/02
/24

Diana Vasile, PhD, psihoterapeut și Președinte al Institutului pentru Studiul și Tratamentul Traumei (ISTT), lansează astăzi cartea Anatomia traumei. Cum să ai o viață mai bună când sufletul te doare, publicată la editura Bookzone. Rezultatul a peste 25 de ani de studiu, practică și cercetare în domeniul psihotraumatologiei, cartea oferă o perspectivă completă asupra impactului traumei în viețile noastre, dar și asupra modalităților de recuperare post-traumatică.

28
/02
/24

Editura Humanitas Fiction vă așteaptă miercuri, 28 februarie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului Numărul 2 de David Foenkinos – recent apărut în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea Iulianei Glăvan – ce aduce în prim-plan povestea unui destin atipic, a celui care a pierdut rolul lui Harry Potter în una dintre cele mai celebre ecranizări din toate timpurile. Este posibil ca un eșec să devină o sursă de putere? Romanul scriitorului francez oferă în locul unui răspuns o minunată parabolă despre virtuțile reconstruirii sinelui.

19
/02
/24

Crime Scene Press vă propune o lectură perfectă pentru luna februarie: romanul proaspăt ieșit de sub tipar Stăpânul Muntelui, de Anders de la Motte (trad. Daniela Ionescu), unul dintre cei mai îndrăgiți scriitori suedezi de crime. Acest mistery care dă dependență, cu o atmosferă care te va bântui, te prinde de la prima pagină, urmărind o detectivă talentată care investighează una dintre cele mai întunecate laturi ale psihicului omenesc.

14
/02
/24

Joi, 15 februarie, începând cu ora 14:00, Biblioteca Metropolitană București, prin Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti, va organiza, la Sediul Central „Mihail Sadoveanu” din str. Tache Ionescu nr. 4 are loc o DEZBATERE EVENIMENT, dedicată Zilei Naționale a Lecturii.

09
/02
/24

CARTEA DE CINEMA Într-o scurtă carte apărută în 2022 şi bazată pe câteva dialoguri inedite iniţiate de Ioan-Pavel Azap şi derulate între 2009 şi 2011, Tudor Caranfil vorbeşte despre parcursul său şi critica de film. Un moment esenţial au fost "Serile prietenilor filmului", un eveniment pe care l-a creat în 1962 şi al cărui succes avea să ducă la formarea Cinematecii - o poveste demnă însăşi de un scenariu.

07
/02
/24

Editura Humanitas vă invită marți, 13 februarie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu istoricul Marc David Baer, profesor la London School of Economics and Political Science, istoricul Marian Coman și scriitoarea Sabina Fati despre volumul Otomanii: Hani, cezari și califi, o fascinantă nouă abordare a istoriei Imperiului Otoman.

05
/02
/24

Editura Humanitas Fiction vă așteaptă marți, 6 februarie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului Borges și eu de Jay Parini, recent apărut în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea lui Mihnea Gafița, un road novel care emană o nesfârșită admirație pentru unul dintre cei mai îndrăgiți scriitori ai secolului XX, un roman ce are la bază întâmplări petrecute în primăvara anului 1971.

31
/01
/24

RECOMANDĂRI Ziarul Metropolis vă recomandă, în prima lună din an, o întoarcere în fabuloasa lume a cărților. Biblioteci, obsesii, mistere, personaje și o pasiune salvatoare, în 3 cărți despre cărți, care fac deliciul oricărui iubitor de literatură.