-->

Cărți de neratat la „Retrospectiva anului editorial românesc 2025”
https://www.ziarulmetropolis.ro/carti-de-neratat-la-retrospectiva-anului-editorial-romanesc-2025/

Literatura română trece printr-un moment foarte bun, iar volumele publicate anul trecut o confirmă, au conchis invitaţii la „Retrospectiva anului editorial românesc 2025”, eveniment online organizat vineri, 13 februarie, de Institutul Cultural Român, prin Centrul Naţional al Cărţii.

Un articol de Monica Andronescu|17 februarie 2026

Ajunsă la a patra ediție și adresată traducătorilor de limbă română din diferite spații lingvistice și comunității internaționale de specialiști din sfera cărții interesați de actualitatea literară din România, manifestarea a pus în lumină lucrări semnificative publicate de autori români în anul încheiat. Bogdan Crețu, Adina Rosetti, Alina Purcaru, Adina Dinițoiu și Victor Cobuz au prezentat reușite și au semnalat încercări și tendințe, configurând specificul unei piețe editoriale autohtone eclectice, în care se observă evoluții precum o diversificare a volumelor de nonficțiune și o consolidare a interesului pentru literatura adresată celor mai mici cititori.

Preocupată de viitor, piața editorială din România este din ce în ce mai atentă la copii, a subliniat Adina Rosetti, jurnalistă și autoare de literatură pentru copii. Anul 2025 a adus Premiile Cărturino, programul de finanțare ROMANIAN BOOKS FOR CHILDREN, înființat de ICR pentru editurile străine interesate să publice carte pentru copii semnată de scriitori români. Au ajuns în librării continuări de serii de succes cum ar fi „Cameleonul Cami la cofetărie” de Luminița Corneanu (Arthur), „Ziua în care a muncit Lenea” de Victoria Pătrașcu (Univers) sau „Litovoi și școala solomonarilor” de Simona Antonescu (Polirom). Alături de ele, se înregistrează reușite și prin volume ca „Dani G. și misterele Parisului” de Alex Moldovan sau „Petrece cu unicorn” de Adela Maria Calistru (Arthur), „Klikel și furnicuțele multicolore” de Matei Vișniec (Polirom), „Povestea unei nopți de iarnă” de Florin Irimia, „Marea cu ferestre” de Cătălin Pavel sau „Îți place opera?” de Marius Constantinescu (Humanitas Junior).

„Se aude prin poezie vocea unei noi generații, care nu prea participă la discursul public instituționalizat, o poezie mai intransigentă, deschisă către postumanism”, a comentat criticul literar Bogdan Crețu în prezentarea sa despre anul 2025 în poezia autohtonă, exemplificându-și afirmația cu volume ca „nu va ajunge aici dispariția” de Daniela Vizireanu și „orașele mici sunt mai aproape de centrul pământului” de Irina Francisca Ion (Casa de Editură Max Blecher). S-au semnalat și volume semnificative publicate la Editura Cartier, cum ar fi „Maniera sau Cât de departe am mers” de Vasile Baghiu, precum și o carte-experiment ca „De partea bună a hărții” de Cătălina Bălan. De asemenea, au fost puse în lumină mai multe volume de autor publicate în noua colecție de poezie, Pocket, a Editurii Art: „Valea săpunului” de Andrei Zbîrnea, „Predeterminat” de Teodora Coman sau „Hate Me Love” de Cosmin Perța.

Remarcând un an bun pentru roman, Alina Purcaru a adus în prim-plan o serie variată de reușite, de la „Ceilalți” de Ion Manolescu (Nemira), unul dintre cele mai spectaculoase evenimente în proză, cu întrebări esențiale despre natura realității, la „Camping” de Lavinia Braniște, „Paradis” de Radu Vancu (Polirom), „N-am chef să mor” de Laura T. Ilea  sau „Când ești fericit lovește primul”, revenirea Tatianei Țîbuleac, ambele publicate la Cartier. Anul 2025 a propus cititorilor și recuperări ale romanului popular ca vehicule pentru un alt conținut, printre care și volumul „Dezrădăcinații” de Cătălin Ceaușoglu (Trei). A mai adus un roman polemic reușit, intens realist și bine documentat, care recuperează o falie foarte complicată din istoria României: „Frica” de Daniela Rațiu (Cartier). Și romanul cu miză filosofică „Insula de Apoi” de Vlad Zografi (Humanitas), „Orfanii” lui Florin Chirculescu (Nemira), roman cu acțiune cinematografică și deschidere spre multiple spații, romanul plin de umor „Boran, dumnezeul subteran” de George Moise (Curtea Veche) au fost semnalate. Lor li se alătură două debuturi notabile: „Tatăl meu care ești pe pământ” de Andrei Gogu (Litera) și „Sus e numele meu, Ila!” de Andreea-Ionescu Berechet (Corint).

Și proza scurtă a cunoscut în 2025 reușite atât în zona mainstream, cât și în sfera experimentului. Gen versatil, ea s-a remarcat în 2025 atât prin noi apariții în seriile de antologii de tradiție, „Kiwi” și „Retroversiuni” (cu volumul recent „Munca. Antologie scrisă de femei”, coordonată de Cristina Ispas și Victor Cobuz, editată de Paralela 45), cât și prin volume de autor: „Toți bărbații din viața mea” de Petre Barbu (Polirom), „Instinct de supraviețuire” de Mircea Pricăjean, „Revărsatul zorilor” de Iulian Bocai sau „Degeaba ai citit atâtea cărți” de Remus Boldea (Trei). Au existat și volume de debut promițătoare: „Teoria lucrului bine făcut” de Veronica Stănică (Litera), „Împărăția cerului și a eclerului” de Codruț Baciu (Polirom), „Fete bune. Fete cuminți” de Ramona Boldizsar (Humanitas).

Nonficțiunea autohtonă trece printr-o ușoară creștere și o certă diversificare, tendință începută în urmă cu câțiva ani, a observat Victor Cobuz, punând în prim-plan lucrări de mai multe tipuri. De la memorialistică hibridă ilustrată de cea mai recentă carte a Gabrielei Adameșteanu, „Meserii interzise femeilor” (Polirom), la docuficțiunea „Aicea-i și raiul, și iadul. Republica Moldova: un veac de istorie trăită” de Paula Erizanu (Cartier) sau la „Sub gravitația memoriei. Reportaje (auto)biografice” de Dan Lungu (Polirom), unde sociologul se întâlnește cu prozatorul și scrie diferite povești din spațiul moldovenesc, interesante și pentru publicul larg.

Anul a adus și lucrări salutare precum „Andrei Ujică despre Andrei Ujică. De vorbă cu Claudia Nedelcu Duca” (Trei), „Ecranomanie”, cartea de debut a lui Victor Morozov (Curtea Veche) sau studiul minuțios și de pionierat intitulat „Salut voios! O istorie a literaturii române pentru copii și tineret din perioada stalinistă 1948-1952” de Cristian Iscrulescu (Vremea).



05
/06
/23

„Gala și Dalí” de Sylvia Frank și „Fetița strigă-n pahar” de Nora Iuga sunt două dintre noutățile literare pe care le regăsim în iunie la Editura Nemira și pe care vi le recomandăm pentru lecturile din această vară.

30
/05
/23

România este, din nou, consistent reprezentată la Târgul de Carte de la Madrid: un program cu 20 de evenimente și un stand cu o ofertă editorială bogată, organizate de Institutul Cultural Român, prin Centrul Naţional al Cărţii și Institutul Cultural Român de la Madrid, cu sprijinul Ministerului Culturii și al Ambasadei României în Regatul Spaniei, îi așteaptă în perioada 26 mai - 11 iunie pe vizitatorii Feria del Libro din capitala Spaniei.

26
/05
/23

Editura Frontiera lansează sâmbătă, 27 mai, la Salonul Internațional de Carte Bookfest 2023, ghidul ilustrat „Prin piețele lumii”, scris de Maria Bahareva, ilustrat de Anna Desnițkaia și premiat anul acesta cu prestigiosul Prix Sorcières pentru non-ficțiune în Franța.

24
/05
/23

Autori laureați cu cele mai importante premii literare internaționale, autori îndrăgiți de cititorii români, cu traduceri recente, cărți ce stau la baza unor ecranizări celebre, recuperări necesare sau traduceri noi ale unor cărți-cult – o ofertă bogată de noi titluri îi așteaptă pe cititori la Bookfest 2023 în colecția Anansi. World Fiction de la Editura Pandora M.

24
/05
/23

Editura Nemira vă invită la o nouă ediție a Salonului Internațional de carte Bookfest, care va avea loc în perioada 24-28 mai 2023, la Romexpo, în pavilionul B2.

23
/05
/23

Editura Polirom va participa în perioada 24-28 mai 2023 la o nouă ediţie a Salonului Internaţional de Carte Bookfest, care se va desfăşura la Complexul Expoziţional Romexpo din Bucureşti (pavilionul B2) şi va avea Italia ca invitat de onoare.

23
/05
/23

Lansări, dezbateri, peste 50 de titluri la prețuri speciale și o Cutie Neagră a poeziei române îi așteaptă la standul Institutului Cultural Român pe vizitatorii celei de-a XVI-a ediții a Salonului Internațional de Carte Bookfest, care va avea loc în perioada 24-28 mai 2023 la Complexul expozițional Romexpo (Pavilionul B2).

18
/05
/23

În așteptarea Salonului Internațional de Carte Bookfest, care se va desfășura la Romexpo între 24 și 28 mai, vă invităm să descoperiți cele mai noi titluri de autori români. Vă oferim un fragment din romanul „Acasă, departe” de Adrian G. Romila, publicat de curând în colecția „Ego. Proză” a Editurii Polirom.

18
/05
/23

Sâmbătă, 20 mai, de la ora 17.30, Editura Humanitas și Citit În, laborator artistic interdisciplinar de studiu al conceptului imersiv, transformă Librăria Humanitas de la Cișmigiu într-un spațiu în care romanul „Eu te-am făcut, eu te omor" de Iv cel Naiv își va desfășura firul narativ și experiența distopică. Ne vom afla, pentru o oră și jumătate, la un pas de realitate, în Arret, în mijlocul unui război între generații.

18
/05
/23

În perioada 24-28 mai, Editura Litera este prezentă la Salonul Internațional de Carte Bookfest 2023, desfășurat, ca în fiecare an, la Romexpo, în pavilionul B2. Cititorii sunt așteptați cu noutăți editoriale care au marcat întreaga lume, reduceri și promoții care susțin gustul pentru lectura de calitate.

18
/05
/23

Luni, 22 mai, de la ora 19:00, la Librăria Humanitas Cișmigiu are loc lansarea celui mai recent volum de poezii al Norei Iuga „Fetița strigă-n pahar”, în prezența poetei, alături de Svetlana Cârstean, coordonatoarea colecției Vorpal și poetă.

17
/05
/23

Mircea Cărtărescu, Bogdan-Alexandru Stănescu, Sașa Zare, Andrei Cornea, Paul Cernat se numără printre laureaţii celei de-a XVII-a ediţii a Galei Premiilor revistei Observator cultural, decernate marți seară, la Teatrul Odeon. Marele premiu, Opera Omnia, i-a fost acordat profesorului și teoreticianului Sorin Alexandrescu. Gazdele serii au fost Carmen Mușat și Matei Martin.

17
/05
/23

Jurnalista de televiziune, publicista și romanciera Marilena Rotaru a împlinit 75 de ani de viață și 55 de ani de carieră. Cu această ocazie, renumita realizatoare de programe culturale la TVR a acordat recent un interviu inedit, publicat în mai 2023, în revista de literatură „Cuvânt românesc” din Madrid, Spania, realizat de scriitoarea și jurnalista Rhea Cristina.