Casa de licitaţii Artmark scoate pe piaţă opere semnate de cei mai valoroşi pictori români
https://www.ziarulmetropolis.ro/casa-de-licitatii-artmark-scoate-pe-piata-opere-semnate-de-cei-mai-valorosi-pictori-romani/

Casa de licitaţii Artmark aduce în vizorul actorilor de pe piaţa de artă, colecţionari şi investitori, în prima sa licitaţie din acest an, care va avea loc pe 30 ianuarie în Capitală, o selecţie de peste 100 de loturi reprezentative, semnate de cei mai valoroşi pictori români. Potrivit unui comunicat al Casei de licitaţii,Licitaţia de […]

Un articol de Andrada Văsii|15 ianuarie 2013

Casa de licitaţii Artmark aduce în vizorul actorilor de pe piaţa de artă, colecţionari şi investitori, în prima sa licitaţie din acest an, care va avea loc pe 30 ianuarie în Capitală, o selecţie de peste 100 de loturi reprezentative, semnate de cei mai valoroşi pictori români.

Potrivit unui comunicat al Casei de licitaţii,Licitaţia de Artă Românească Importantă & Licitaţia de Artă Postmodernă şi Contemporană se desfăşoară la Athénée Palace Hilton, începând cu ora 19,00 şi va fi precedată de un turneu expoziţional în Braşov, Sinaia şi Bucureşti.

În perioada 18 – 21 ianuarie, expoziţia loturilor propuse în cadrul Licitaţiei de Artă Românească şi Artă Postmodernă & Contemporană ajunge la Braşov şi Sinaia. Operele celor mai valoroşi pictori români, printre care Grigorescu, Tonitza, Andreescu, Petraşcu, Cumpăna, Vermont, Dărăscu, Ciucurencu, Câlţia, Baba şi Bălaşa, pot fi văzute la Hotel Aro Palace Braşov vineri, 18 ianuarie, între orele 9,00 – 21,00 (vizionare privată) şi sâmbătă, 19 ianuarie, între orele 10,00 – 21,00 (expoziţie publică).

La Sinaia, expoziţia poate fi vizitată duminică, 20 ianuarie şi luni, 21 ianuarie, în intervalul orar 10,00 – 22,00, la Hotel Internaţional.

Dintre operele de patrimoniu propuse în cadrul licitaţiei se remarcă portretul „Veneţiana (Putana)” semnat de pictorul Nicolae Tonitza, a cărui valoare este estimată la 80.000 – 150.000 euro, „Mioare” de Nicolae Grigorescu, cu o valoare estimată la 25.000 – 45.000 euro şi „Femei în parc” de Ioan Andreescu, cu o valoare estimată la 80.000 – 150.000 euro.

În Bucureşti, expoziţia „Licitaţiilor de Artă Românească Importantă & Artă Postmodernă şi Contemporană” poate fi vizitată în perioada 22 – 30 ianuarie.

Casa de Licitaţii Artmark precizează că în anul 2012 arta postmodernă şi contemporană a reuşit să strângă cele mai mari sume din scurta istorie a licitaţiilor dedicate exclusiv acestui segment. Cu un total de vânzări de 240.000 euro şi o rată de adjudecare de 83,12%, Licitaţia de Postmodernism şi Contemporană din noiembrie 2012 a înregistrat cel mai ridicat total al vânzărilor.

„Clasicii şi moderniştii consacraţi ai picturii interbelice au fost marea căutare a anului 2012, preţurile acestora fiind mai accesibile decât cele ale artiştilor de patrimoniu. După un an 2011 în care toţi artiştii din primul eşalon valoric au cunoscut creşteri fenomenale (Nicolae Grigorescu +58.61%, Nicolae Tonitza +48.49%), anul 2012 a reprezentat un an de consolidare. Artiştii de patrimoniu au continuat să reprezinte o investiţie sigură atât pentru colecţionarii consecvenţi care doresc să îşi întregească colecţia, cât şi pentru nou-intraţii în piaţă care fie caută să îşi plaseze banii într-o investiţie sigură, fie doresc să înceapă o colecţie şi aleg varianta consacrată”, se arată în comunicatul Artmark.

 

 

Sursa: Agerpres

27
/02
/24

Prima zi a primăverii aduce pe scena Sălii Radio un mărțișor muzical ! Vineri, 1 martie 2024 (de la 19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va interpreta Simfonia nr. 1 - Simfonia primăverii, semnată de ROBERT SCHUMANN, un tablou muzical al anotimpului revenirii la viață.

27
/02
/24

Admiratorii lui Nicolae Corjos vor putea vedea sau revedea la Cinemaraton pe 27 februarie filmele Ora zero, Pădurea nebună, Un studio în căutarea unei vedete, Declaraţie de dragoste, Liceenii, Extemporal la dirigenţie, Liceenii Rock’n Roll, Alo aterizează străbunica, documentarul Sergiu Celibidache.

27
/02
/24

Luna martie vine mereu cu provocarea de a găsi mărțișorul perfect și cadoul ideal pentru femeile din viața noastră. Pe lângă flori și darurile – simbol, Vanner Collective propune și cadoul – experiență, cu un program de cinci mărțișoare teatrale cu cinci perspective feminine, care vor putea fi văzute între 3 și 17 martie, în diferite spații din București: „Cassandra”, „Tot ce e minunat în lume”, „Komorebi. Lumina care se filtrează printre copaci”, „Lemons. Lemons. Lemons. Lemons. Lemons.” și „Lungs”.

27
/02
/24

SkyShowtime a confirmat astăzi că Ted va fi disponibil pentru vizionare în toate piețele în care serviciul este disponibil, începând din 22 februarie. Primele patru episoade vor fi disponibile pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 22 februarie, urmând ca celelalte episoade să fie disponibile din 11 aprilie.

27
/02
/24

Turneul SoNoRo Conac ajunge în 2024 la ediția a XII-a, intitulată „L’heure bleue” – un titlu inspirat de acel interval de timp în care finalul de zi se pregătește să facă loc înserării, apoi nopții. „Ora albastră” va fi – din perspectiva SoNoRo – un spațiu de visare și un răstimp în care muzica se materializează, trece dincolo de contururi și prinde viață în mod desăvârșit, în unele dintre cele mai frumoase edificii din țara noastră.

27
/02
/24

Între 6 și 7 aprilie va avea loc Digital Nomad Summit, conferința dedicată celor care vor să lucreze și să trăiască oriunde în lume. Timp de două zile, 12 speakeri locali și internaționali vor oferi inspirație, povești și instrumente valabile pentru cei care vor să-și schimbe locuința și să lucreze din Asia sau Europa.