Casablanca. 75 de ani de la lansarea filmului care a făcut istorie
https://www.ziarulmetropolis.ro/casablanca-75-de-ani-de-la-lansarea-filmului-care-a-facut-istorie/

Zilele trecute s-au împlinit 75 de ani de la apariţia pe marile ecrane a filmului ”Casablanca”. Pelicula, o poveste atemporală despre dragoste, pierdere şi răscumpărare, pe fondul luptei împotriva naziştilor, este considerată adesea cea mai marcantă producţie cinematografică realizată vreodată.

Un articol de |27 noiembrie 2017

Lansat în New York la 26 noiembrie 1942, pe fondul Campaniei din Africa de nord între trupele Aliaților și cele ale Puterilor Axei, „Casablanca” a devenit un succes la nivel mondial, câștigând premiul Oscar pentru cel mai bun film în 1944.

Regizat de Michael Curtiz, filmul este emblematic: o poveste de dragoste devastatoare, cu Humphrey Bogart și Ingrid Bergman, în rolul lui Rick Blaine și al Ilsei Lund, iubiți urmăriți de blestem, a căror uniune trebuie sacrificată pentru lupta împotriva naziștilor în orașul Casablanca, controlat de Regimul de la Vichy.

Odată cu decesul de anul trecut al actriței Madeleine LeBeau, care a interpretat rolul lui Yvonne, amanta părăsită a lui Rick Blaine, niciunul dintre actorii care au jucat în ”Casablanca” nu se mai află în viață.

Desemnat de deputații britanici drept filmul lor favorit din toate timpurile în cadrul unui sondaj din 2006, și numit al treilea cel mai important film american un an mai târziu de Institutul American de Film, „Casablanca” încă umple sălile de cinematograf în cadrul proiecțiilor speciale.

În 2012, Oscarul pentru cel mai bun regizor câștigat de Michael Curtiz a fost vândut contra sumei de 2,1 milioane de dolari la o licitație organizată în Santa Monica, California, în timp ce pianul celebru care decora Rick’s Cafe a fost cumpărat cu 3,4 milioane de dolari, la New York, doi ani mai târziu.

Foto:  Casablanca – facebook

31
/05
/22

Vara începe cu o veste bună – sau, mai degrabă, două! Centrul Ceh vă invită din nou la proiecții de film pe strada Ion Ghica 11. Documentary Mondays și Fiction Tuesdays reîncep pe 6 și 7 iunie, după ce timp de 2 ani s-au desfășurat în format online. Iubitorii de filme cehe și de documentare pot vizita din nou unul dintre cele mai îndrăgite institute culturale din București, unde sunt așteptați cu bere cehă și o atmosferă prietenoasă.

25
/05
/22

La doar un an de la redeschiderea cinematografelor din țară (post pandemie), lanțul de cinematografe Cineplexx face anunțul primei investiții importante: First Class Cinema – serviciul premium de la Cineplexx Băneasa. Deschisă publicului cinefil din 25 mai, locația VIP reprezintă o reconfirmare a angajamentului pe care compania și l-a luat pentru dezvoltarea industriei naționale și menținerea experienței de cinema în topul preferințelor românilor.

15
/05
/22

TIFF propune la ediţia din acest an un Focus Polonia, care cuprinde o selecție a Festivalului Internațional de Film New Horizons din Wrocław, producții contemporane, filme cult  și o retrospectivă Krzysztof Kieślowski.