Irina Margareta Nistor, critic de film, corespondenṭã specialã de la Berlin pentru Ziarul Metropolis. Din multitudinea de titluri pregătite de directorul festivalului, Dieter Kosslick, un personaj în sine, cu pardesiul lui negru atemporal, cu un fular căruia îi schimbă doar culoarea, de la an la an şi pălăria, pe care o ridică elegant ori de […]
Irina Margareta Nistor, critic de film, corespondenṭã specialã de la Berlin pentru Ziarul Metropolis.
Din multitudinea de titluri pregătite de directorul festivalului, Dieter Kosslick, un personaj în sine, cu pardesiul lui negru atemporal, cu un fular căruia îi schimbă doar culoarea, de la an la an și pălăria, pe care o ridică elegant ori de câte ori întâmpină vreun oaspete vedetă, (dintre care careul de dame e aproape de la sine înțeles: Diane Krüger, Julie Delpy, Isabelle Huppert și Jane Fonda, cărora li se alătură Jane Fonda și Tilda Swinton), ar trebui să includă printre sponsori și un donator de minute, ca să tripleze ziua de proiecții, ca să nu plecăm cu regretul că abea putem vedea vreo 50, din cele vreo 400 propuse, două dintre cele mai spectaculose și mai dragi oricărui cinefil sunt ecranizări ale unor piese de teatru.
Prima este, în ordine cronologică „Casablanca” și a fost un text scris pentru scenă, dar cum nu a vrut nimeni să-l facă spectacol „Toată lumea vine la Rick”, căci așa se numea inițial, a fost vândut Studiourile Warner, contra 20.000 de dolari, de Murray Burnett , profesor de liceu și ulterior creator de piese radiofonice și de Joan Alison. În 1991, a ajuns pentru prima dată pe afișul unui teatru …londonez!
Anul trecut, când pelicula a împlinit 70 de ani și, la Montreal, de exemplu, a rulat , în loc de petrecere de Anul Nou, a fost mai întâi, complet restaurată, și prezentată acum la Kino Star, de fiica protagonistei, (Ingrid Bergman), de Isabella Rossellini, domna în roșu în acea seară, care a venit cu fratele ei Roberto, și a povestit cum Mama (pronunțat cu accent italienesc) mama ei spunea adesea că ar fi fost de ajuns pentru cariera sa doar acest rol pe care i-l oferise regizorul și el european, venit la Uzina de vise de peste ocean: Michael Curtiz, autorul unui clasic, al unei capodopere, pe care americanii îl prețuiec ca pe o comoară națională, ca pe un tezaur! Sărmana actriță nu știa cu cine va rămâne la final (nici măcar nu i se zisese că nu se improvizează replicile, ci sunt deja concepute și bine cântărite).
Oare cu Rick, iubitul de la Paris sau cu soțul ei din scenariu, eroul Rezistenței din al doilea război mondial :Victor Laszlo (cehul cu nume de ungur) ? Și mai le mai mărturisea ea copiilor la multă vreme după, că Bogart era ursuz, la filmări, unde funcționau perfect în fața directorilor de imagine, dar după se trăgea un cadru, Humphrey se retrăgea repede la el în rulotă.
Plină de umor glamorous Bergman, suedeza adusă la Hollywood când conaționala sa, Sfinxul: Greta Garbo a… obosit să mai joace, se săturase, ei bine, Ingrid îi spunea fiicei sale că deși l-a sărutat (cu patimă aș adăuga) pe Bogie, nu l-a cunoscut, de fapt, deloc. În anii ’60 tot Mama a participat la prezentare specială a filmului la Harvard, și a constata cu uimire și încântare, că după decenii întregi de la premieră, lumea știa replicile pe dinafară!
În februarie 2013, la Berlin în sală era un public de toate generațiile, venit din toate colțurile lumii, care a aplaudat, a râs și cu siguranță a lăcrimat măcar când s-a cântat marseieza (cum bine spunea Maestrul D. I. Suchianu, că e imposibil să-i reziști!) Ingrid e Ilsa , o norvegiană în script, deși inițial era americancă. Are o strălucire fără egal, e de un rafinament nemărginit și de o grație de felină.
Paul Henreid, este speranța celor care mai cred ca naziștii o să piardă partida cuceririlor geografice și nu numai, iar Humphrey Bogart , patronul unui gin-joint, un bar pe care el l-a vrut ca locul unde vii la o tărie de ienupăr, ești neutru, joci la ruletă, deși n-ai licență pentru asta, știi că se pune tera la cale, dar te faci că nu observi, tragi din țigară, teoretic nu bei cu clienții și ai un pianist de culoare, pe Dooley Wilson, care în realitate are doar o voce și un har actoricesc ieșite din comun, la instrumente pricepându-se doar la cele de percuție! Oare cine însă ar fi putut fi mai convingător cu As time goes by… deși pentru pelicula asta timpul pare să fi făcut o excepție bine-meritată. A stat pe loc!
A doua surpriză e un Hitchcock, (care apare ca de obicei o clipă, dar de data asta într-o poză din studenția criminalului cu simbrie și a celui cu ideea). Regizorul chiar l-a filmat în 3D, în 1954, dar cum n-a prins moda în relief, a fost proiectat în 2D. Ba chiar, pe vremuri, la draga Cinemateca bucureșteană, loc de refugiu pentru intelectualii rătăciți fără voie într-un comunism sever, era o copie alb-negru!Titlul : „Dial M for Murder”.
Cu viitoarea prințesă de Monaco, Grace Kelly, în rolul lui Margot, soția diabolicului dar cuceritorului Ray Milland, care a turnat mai apoi în 1977, „Cuibul Salamandrelor”, în România, și cu scriitorul de romane polițiste, care se îndrăgostește de fermecătoarea doamnă, Robert Cummings, pe fir intrând și inspectorul de poliție, care-l prefigurează pe intenționat uitucul Columbo, mult mai stilat însă : John Williams (tatăl lui Audrey Hepburn în „Sabrina”), care făcuse deja personajul pe Broadway și luase un premiu Tony (UNITER-ul made in USA!).
Scenariul este adaptarea piesei făcută, chiar de autor, deci fără litigii ca la „Casablanca”, Frederick Knott (care a lucrat și la remake-ul din ’98 „O crimă perfectă”, dar și la un alt text devenit peliculă cult „Așteaptă până se întunecă”). Dacă v-am făcut poftă de Hitch, încă un pic și vine filmul multi-nominalizat, pe marile noastre ecrane, cu Anthony Hopkins care-l întruchipează pe tiranicul, dar genialul realizator, și cu Helen Mirren în cel al Almei, o soție cu o minte strălucită, dar un fizic ingrat !
O să spuneți : dar ce el era cu ceva mai breaz, ca…ambalaj! Numai că în românește vă contrazice proverbul care până și el e misogin și anume că : bărbatul nu trebuie să fie decât puțin mai frumos ca… Scaraoțchi!
Irina-Margareta Nistor
Prezența la Berlinală este sponsorizată și în acest an de BEREA SILVA
Festivalul Internaţional de Film de la Berlin se desfăşoară în perioada 7 – 17 februarie.
