Casanova – memoriile unui cuceritor
https://www.ziarulmetropolis.ro/casanova-memoriile-unui-cuceritor/

Casanova, amantul etern al Italiei, îşi povesteşte memoriile. Știaţi că în copilărie şi-a dorit să devină preot şi că purta conversaţii cu Voltaire şi Rousseau?

Un articol de Teodora Gheorghe|15 mai 2015

Casanova – Povestea vieții mele” a apărut anul acesta în colecția Babel a editurii Nemira. Cartea cuprinde doar o mică parte din isprăvile aventurosului Giacomo Casanova, istorisite de amantul etern al Italiei în memoriile sale. Trebuia să-și tragă răsuflarea cândva, obosit după atâtea popasuri și scandaluri. Fantele și-a așternut pe hârtie povestea în ultimii ani din viața sa tumultoasă, pe care i-a petrecut retras la castelul din Boemia.

Casanova a fost una dintre figurile emblematice ale secolului 18, fiind unul din acei oameni cu o mie de fețe (și fete, de altfel). Cine ar fi bănuit că și-a dorit să devină preot pe când era încă neinițiat în tainele dragostei? A studiat la Seminarul sf. Ciprian la Padova, de unde a fost, însă, exmatriculat, arătând încă de pe atunci semne ale sângelui său clocotitor. A revenit la Veneția și a intrat în slujba Bisericii Romano-Catolice, dar a pierdut și acest post. Giacomo a început să priceapă că vocația religioasă nu era de el.

casanova_c1_2

În gazdă la familia doctorului Pozzi a cunoscut prima iubire nevinovată în persoana Bettinei, sora doctorului, de doar 13 ani. Au urmat ingenua Angela, nepoata unui preot și Lucia, fata portarului de la moșia contesei Mont-Real. Ceva mai târziu a întâlnit-o pe Charpillon, ai cărei ochi albaștri aproape că l-au determinat să renunțe la traiul de fante și să devină om la casa lui. Dar destinul a avut alte planuri cu Giacomo. Femeia s-a cerut descoperită în toate părțile lumii.

Existența furtunoasă lui Giacomo Casanova, așa cum transpare ea din memoriile sale, nu ni-l dezvăluie ca pe un simplu cuceritor cu pomeții pudrați și cu o perucă ce-i ascunde replicile mieroase. Giacomo a fost un intelectual desăvârșit. A dat mâna cu personalități ilustre care i-au fost contemporane. A făcut cunoștință cu regele Prusiei la Sans-Souci, fiind întâmpinat cu mare fast la curte. A purtat conversații erudite cu Rousseau și cu Voltaire:

„ – Iată, domnule de Voltaire, îi spusei, cea mai frumoasă clipă din viața mea. De douăzeci de ani sunt discipolul dumneavoastră și inima îmi saltă de bucurie văzându-mi magistrul.

– Cinstește-mă, domnule, încă douăzeci de ani și făgăduiește-mi să-mi aduci, atunci, și cuvenitul onorariu.

– Bucuros, numai să-mi făgăduiți că mă așteptați!”

Puțini știu că faimosul Casanova a fost și violonist, ceea ce s-a adăugat farmecului său. Și, ca orice „bad boy”, a avut ceva probleme cu legea, fiind condamnat pentru vrăjitorie. Magia, alchimia și științele oculte nu i-au fost deloc străine. Aproape și-a pierdut viața încercând să evadeze, dar a reușit în cele din urmă. Lista faptelor periculoase nu se încheie aici. Șarmantul Casanova s-a alăturat francmasoneriei și a lucrat ca spion pentru inchizitorii venețieni.

Giacomo a criticat aspru moralitatea îndoielnică a londonezilor. Aversiunea față de obiceiurile și purtările curtezanelor englezoaice e oarecum ironică din punctul de vedere al omului contemporan care care îi percepe (istoric vorbind) pe venețieni drept mari amatori de plăceri epicureice. Dar Casanova nu a fost un bărbat obișnuit, departe de asta. Multe dintre acțiunile sale au stat sub semnul paradoxului.

„Casanova – Povestea vieții mele” este o carte care nu trebuie să lipsească din raftul cititorilor. Nu e doar o autobiografie, ci și un document istoric romanțat de excepție. Cei care se așteaptă să găsească în paginile ei scene de dragoste incendiare s-ar putea să fie dezamăgiți, însă umorul subtil și aventurile descrise cu patos, dar și cu un simț analitic impresionant, compensează pentru lipsa detaliilor piperate.

FOTO:  „Adevărul despre Giacomo Casanova”, observator.tv



31
/01
/21

Ediția din 2021 a Târgului de Carte de la Leipzig, unul dintre cele mai importante evenimente europene din domeniul editorial, nu va avea loc. Informația vine în contextul pandemiei Covid-19, după ce și ediția din 2020 a fost anulată, din aceleași motive.

29
/01
/21

Noi titluri semnate de nume de prim rang ale literaturii universale – clasici, laureați Nobel, voci actuale ale literaturii de pretutindeni – sînt aduse și cititorilor români, în traduceri de excepție, apărute sau în curs de apariție în prestigioasa colecție „Biblioteca Polirom”.

28
/01
/21

Născut pe 28 ianuarie 1936, scriitorul albanez Ismail Kadare împlinește astăzi 85 de ani, ocazie cu care vă oferim un amplu fragment din cea mai nouă carte a sa disponibilă în limba română – volumul de memorii „Dimineți la Café Rostand” (Editura Humanitas Fiction, 2021, colecția „Raftul Denisei”, traducere de Marius Dobrescu).

25
/01
/21

CARTE DE CINEMA Diversele evoluţii ale tehnologiei audiovizuale din ultimii ani au adus o formă inedită de comentariu despre cinema – eseul-video. Criticul Irina Trocan i-a dedicat o substanţială carte, „Audiovizualul în opoziţie” (2020), în care discută de asemenea şi cinema-ul eseu.

24
/01
/21

Vă invităm într-o călătorie la nivel înalt în America, prin intermediul primului volum din „Pământul făgăduinței” (Editura Litera, 2020), autobiografia președintelui Barack Obama (2009-2017), laureat al Premiului Nobel pentru Pace (2009).

22
/01
/21

Puține dintre scriitoarele care s-au impus în ultimii ani ajung să fie citite și în limba română. În rafturile librăriilor de la noi găsim doar câteva dintre nenumărate cărți demne de atenție din lumea întreagă.

22
/01
/21

Institutul Francez din România organizează și anul acesta ediţia locală a Nopţilor Lecturii, la Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timişoara, sărbătorind astfel lectura în toate formele ei, prin organizarea de întâlniri cu scriitori, mese rotunde, ateliere de lectură în franceză şi română pentru cei mici, jocuri, lecturi muzicale, concursuri etc.

18
/01
/21

Anansi de la Editura Pandora M, cea mai nouă colecție românească dedicată literaturii universale, începe în forță acest an. Șase titluri noi vor poposi în librăriile fizice și online din întreaga țară în primele două luni ale lui 2021 din cele aproape 40 aflate în plan pentru noul an.

18
/01
/21

Anul 2021 a început pentru cu o dublă premieră: cunoscutul scriitor Iv cel Naiv se alătură listei de autori români a editurii și va publica primul său roman, anunță Editura Trei. Cartea va fi disponibilă în librării la sfârșitul lunii februarie.