Cătălin Mitulescu filmează  ,,Rumeno”
https://www.ziarulmetropolis.ro/catalin-mitulescu-filmeaza-rumeno/

Au început filmările pentru lungmetrajul ,,Rumeno”, în regia lui Cătălin Mitulescu. Proiectul va fi prezentat în cadrul Venice Film Market.

Un articol de Liliana Matei|31 iulie 2014

Cum poți să-i ții aproape pe cei pe care îi iubești? Este întrebarea la care vor încerca să găsească un răspuns personajele din Rumeno.

Filmul spune povestea lui Radu, un tânăr plecat să muncească în Italia, care revine acasă după un an. O găsește pe Monica, soția lui, total schimbată, iar copilul lor Luca a crescut mai mult decât se aștepta. Cuplul petrece o noapte în care încearcă să se regăsească. Timpul petrecut separat a creat neîncredere și confuzie între cei doi, dar le dă și posibilitatea unui nou început.

În rolurile principale se regăsesc actorii Alexandru Potocean și Ada Condeescu. Imaginea este semnată de Liviu Mărghidan iar editorul filmului este Ion Ioachim Stroe.

Filmul beneficiază de sprijinul financiar al Centrului Național al Cinematografiei în valoare de 1.520.400 lei.

Filmările se desfășoară în mai multe locații din București în perioada 21 iulie- 16 august iar lansarea pe marile ecrane va avea loc la începutul anului 2015.

Rumeno este cel de-al treilea lungmetraj din cariera regizorală a lui Cătălin Mitulescu. Primul său film, Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii, a fost prezentat la Cannes, actrița Dorotheea Petre fiind recompensată cu Premiul Un certain regard pentru cea mai bună interpretare. Loveboy, realizat în 2011, a fost selectat în secțiunea Un certain regard (Cannes) și în cadrul Festivalului de Film de la Sarajevo, unde actrița Ada Condeescu a fost distinsă cu trofeul Heart of Sarajevo.

Rumeno este cel unul dintre 15 proiecte europene selectate în prima ediție a European Gap Financing Co-Production Market (29- 30 august) din cadrul Venice Film Market.

Filmul este o co-producție România (Strada Film) – Suedia (The Chimney Pot, Film I Vast) – Italia (Apapaja).

09
/10
/23

Ediţia în română a unei cărţi despre legendarul regizor Martin Scorsese şi un volum în engleză scris de Andrei Gorzo şi Veronica Lazăr despre cinemaul lui Radu Jude sunt două recomandări de lectură pentru această toamnă, pentru cei pasionaţi şi de discursul despre filme, nu doar de vizionarea lor.

09
/10
/23

Les Films de Cannes à Bucarest (20 - 29 octombrie) le-a pregătit bucureștenilor un maraton de cinema de 10 zile cu 43 de lungmetraje, 15 scurtmetraje și mai mult de 65 de proiecții ale unor autoare și autori care au un cuvânt greu de spus în cinematografia momentului.

04
/10
/23

Bizară şi explozivă apariţie e acest “Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii” (2023), cel mai nou film al lui Radu Jude. El adună într-o structură inedită, inconfortabilă şi surprinzătoare la fiecare pas, cam toate preocupările formale de până acum ale regizorului, care le pune de această dată în slujba unei critici virulente a capitalismului deopotrivă românesc şi european.

04
/10
/23

Descris de Variety ca fiind un film „bogat în detalii și foarte specific în descrierea familiei de clasă mijlocie pe care o observă” și care „oferă libertatea publicului de a-și alege punctele de vedere cu care se identifică cel mai mult în imaginea de ansamblu.”, TÓTEM a cucerit simpatia spectatorilor prezenți la cele două proiecții din programul competițional al celei de-a 19-a ediții Bucharest International Film Festival (BIFF), unde a obținut Premiul Juriului. Filmul se va lansa în cinema din 13 octombrie, distribuit de August Film.