Catrinel Menghia, într-un film despre Pier Paolo Pasolini
https://www.ziarulmetropolis.ro/catrinel-menghia-intr-un-film-despre-pier-paolo-pasolini/

Actriţa şi fotomodelul de origine română Catrinel Menghia joacă în filmul „La macchinazione”, în regia lui David Grieco, pelicula fiind inspirată din viaţa cineastului italian Pier Paolo Pasolini.

Un articol de Petre Ivan|31 iulie 2014

Catrinel Menghia, care a adoptat numele de scenă Catrinel Marlon, a anunţat pe contul său oficial de Facebook că a început filmările pentru pelicula „La macchinazione”, în regia lui David Grieco.

Filmul are la bază întâmplările petrecute în vara anului 1975, când pelicula „Salo sau cele 120 de zile ale Sodomei/ Salo o Le 120 Giornate Di Sodoma”, realizată de Pier Paolo Pasolini, a fost furată din laboratorul unde era editată. Acesta este doar primul pas dintr-un plan complicat care va duce la moartea violentă a lui Pier Paolo Pasolini, conform imdb.com.

În filmul „La macchinazione”, care este programat să fie lansat în februarie 2015, Catrinel Menghia joacă alături de actorul italian Massimo Ranieri, care interpretează rolul lui Pier Paolo Pasolini.

Pier Paolo Pasolini

Pier Paolo Pasolini

Pasolini

Pier Paolo Pasolini (1922 – 1975) a fost mai întâi un redutabil scenarist, apoi a devenit un important regizor de film (recunoscut şi premiat internaţional), dar şi un poet şi scriitor italian, care a marcat literatura şi cinematografia secolului trecut.

În 1957, acesta a colaborat cu regizorul Federico Fellini la realizarea filmului „Nopţile Cabiriei/ Le Notti Di Cabiria”. A debutat ca regizor în 1961, cu filmul „Accattone!”, ecranizarea romanului său „Una Vita Violenta”, în care aborda tema prostituţiei, reluată în filmul „Mamma Roma”.

În 1964, a rescris şi regizat Evangheliile după Matei în „Evanghelia după Matei/ Il Vangelo Secondo Matteo”, pentru care a primit premiul special al juriului la Festivalul de Film de la Veneţia. A regizat apoi „Il Padre Selvaggio” (1965), „Mitinguri de amor/ Comizi D’amore” (1965), „Uccelani et Uccelini” (1966) şi „Oedip Rex” (1967).

În 1968, a regizat filmul „Teorema”, care a consacrat în cinematografia italiană realismul dur, sexul, violenţa şi sadismul.

Urmează o serie de trei ecranizări după trei capodopere ale literaturii universale, care explorează erotismul şi sexualitatea: „Decameronul/ Il Decamerone” (1971), „The Cantebury Tales” (1973), „Floarea celor o mie si una de nopţi/ Il Fiore Delle Mille E Una Notte” (1973), pentru care a scris şi scenariul.

Ultimul film realizat de acesta, „Salo sau cele 120 de zile ale Sodomei/ Salo o Le 120 Giornate Di Sodoma” (1975), care a avut la bază romanul „Cele o sută douăzeci de zile ale Sodomei” al Marchizului de Sade, avea să fie interzis pentru conţinutul sadic. Pier Paolo Pasolini a fost ucis pe 2 noiembrie 1975.

Catrinel Menghia

Catrinel Menghia, născută pe 1 octombrie 1985, a fost descoperită ca manechin la vârsta de 16 ani, pe când ieşea din incinta stadionului din Iaşi, după o sesiune de antrenament la proba de săritură în înălţime. De atunci, ea a devenit un model internaţional de succes şi a prezentat diverse creaţii vestimentare pentru mari case de modă, precum Giorgio Armani şi Lise Charmel. Ea a fost imaginea Peroni şi a apărut în paginile multor reviste de modă celebre.

Catrinel Menghia

Catrinel Menghia

În afară de cariera de fotomodel, Catrinel Menghia a avut roluri consistente în mai multe filme, atât lungmetraje, cât şi seriale. În 2011, a debutat în scurtmetrajul „La promessa”, apoi a primit un rol în lungmetrajul „Tutti i rumori del mare”, ambele semnate de Federico Brugia. Ulterior, a avut rolul principal în filmul „Città Ideale” de Luigi Lo Cascio, prezentat la Festivalul de Film de la Veneţia în 2012. Totodată, Catrinel Menghia a jucat în două episoade din serialul „CSI – Crime şi Investigaţii/ CSI: Crime Scene Investigation”, care au fost difuzate în 2013 pe reţeaua de televiziune americană CBS. În 2012, pentru a cincea oară, CSI a fost desemnat cel mai urmărit serial de televiziune din lume.

De asemenea, Catrinel Menghia şi-a făcut recent debutul în teatru, în spectacolul „Questo non è Paese”, de Massimiliano Caprara şi Francesco Apolloni – o retranspunere modernă a piesei „Richard al III-lea de William Shakespeare -, care va fi jucat până pe 18 mai la teatrul Spazio Uno din Roma.

Foto cu Pier Paolo Pasolini şi Catrinel Menghia – cinemagia

26
/01
/14

În această duminică, TVR 2 dedică ciclul „Duminica filmului românesc” regizorului Gheorghe Vitanidis, programând difuzarea celor două filme din seria „Margelatu“ care îi poartă semnătura. Este vorba de: „Masca de argint”, de la ora 14.10 şi „Colierul de turcoaze”, de la ora 20.10.

25
/01
/14

Ziarul Metropolis şi MediaPro Distribution te trimit la film! Participă la concurs şi poţi câştiga 3 invitaţii duble pentru filmul „The Nut Job: Goana după alune”, la Cinema City Sun Plaza din Bucureşti.

23
/01
/14

Pe 1 și 2 februarie, scurtmetrajele ironice, hilare sau absurde premiate de festivalurile de film din toată lumea vin la Weekendul Comediei Scurte ShortsUP, un eveniment ce sărbătorește umorul de calitate.

22
/01
/14

Quentin Tarantino, care, în toamna anului 2013, a anunţat că va filma un nou western - "The Hateful Eight", a renunţat la proiect în urma scurgerilor de informaţii referitoare la scenariu către agenţii de la Hollywood.

22
/01
/14

Festivalul Internațional de Film Transilvania va fi prezentat la New York, în cadrul Best Fest Film Series, un eveniment inedit inițiat de centrul cultural The Town Hall și directorul său artistic, M.A. Papper, care celebrează cele mai interesante zece festivaluri de film din lume.

22
/01
/14

„E incredibil ce poţi face azi cu efectele speciale! Eu una ştiu foarte clar că nu am făcut sex!”, spune debutanta Stacy Martin, personajul principal feminin în filmul lui Lars von Trier, Nymphomaniac.

22
/01
/14

Filmările pentru următorul lungmetraj din franciza "Războiul stelelor" - Razboiul stelelor VII - vor începe în luna mai, la Londra, cineastul J. J. Abrams confirmând că a încheiat scrierea scenariului, în colaborare cu Lawrence Kasdan.

21
/01
/14

"Adele: Capitolele 1 şi 2", a fost marele câştigător la ediţia de anul acesta a galei premiilor Lumière. Filmul lui Abdellatif Kechiche a fost recompensat cu patru trofee, inclusiv cele pentru cel mai bun film şi cel mai bun regizor.

21
/01
/14

CRONICĂ DE FILM Garnisit cu o mână de staruri şi cu nenumărate nominalizări şi premii, „American Hustle“ este o farsă cu trimiteri la un stil hollywoodian uşor kitsch, practicat în anii ’70. Aproape nimic memorabil în această comedie, totuşi, agreabilă a lui David O. Russell.

21
/01
/14

Ziarul Metropolis şi MediaPro Distribution te trimit la film! Participă la concurs şi poţi câştiga 3 invitaţii duble pentru filmul „Grudge Match: Faceți pariurile”, la Cinema City Sun Plaza din Bucureşti.

21
/01
/14

Copii confidenţiale pe suport DVD ale unor filme precum "12 Years A Slave", "Gravity" şi "American Hustle", trimise juraţilor în vederea evaluării pentru premiile Oscar şi BAFTA, au fost postate pe diferite site-uri de pe care poate fi descărcat ilegal conţinut.