Pe Vic Chesnutt* l-am văzut prima oară atunci când cei de la “Cowboy Junkies” l-au invitat să cânte cu ei pe “Trinity Revisited”. Cu pălăriuţa aia ciudată, figura lui îmi amintea de Tolouse Lautrec şi de Michel Petrucciani. Poate şi de Peter Sellers, atunci când îl parodia pe Lautrec, în Pantera Roz.
Un articol de Radu Enescu|15 octombrie 2018
Mâna dreaptă, contorsionată pe chitară, avea anchiloza mâinii lui Django, dar nu și virtuozitatea gitanului. Părea că doar mângâie din când în când chitara, ca pe ceva pe care nu-l mai poate folosi, dar de care nici nu poate să se despartă… ca și când ar sta lângă catafalc, cu mâna grea, rece, a iubitei moarte în mana lui schimonosită.
Iar ochii mari, rugători, un pic umezi, aminteau de un Crist al lui El Greco, cu crucea în spate și ochii spre cer. Rămăsese aproape complet paralizat la 18 ani, în urma unui accident de mașină. Ajunsese acum, la 45 de ani, să-si poarte cu greu durerile, operațiile și datoriile (pentru că orice ameliorare a durerii e pe bani).
Nimeni, niciodată, nu a mai purtat o cerere de eutanasiere la vedere, pe față, pe tot trupul, așa cum o purta Vic. La câteva luni de la cântarea din biserica Holy Trinity a luat o supradoză de medicamente care ajuta la relaxarea muțchilor. A murit relaxat.
‘Cause everybody hurts, sometimes…
https://www.youtube.com/watch?v=TWz1vDHPkiQ
* Cântărețul și compozitorul Vic Chesnutt (imobilizat într-un scaun cu rotile încă din adolescență), a murit în decembrie 2009, la Atena, la vârsta de 45 de ani, după ce medicii nu au reușit să îl trezească din coma în care intrase în urma unei tentative de sinucidere.
Foto: Vic Chesnutt – facebook
