Ce citim? „Act gratuit” (Editura Polirom), de Nicolae Breban
https://www.ziarulmetropolis.ro/ce-citim-act-gratuit-editura-polirom-de-nicolae-breban/

Acordînd un loc important dialogului şi monologului în care confesiunea se îmbină cu persuasiunea, nuvelele – „specie din păcate neglijată azi la noi (ca şi în Franţa sau Germania!) de scriitori şi editori”, cum spune autorul – ce alcătuiesc volumul ne duc cît se poate de firesc cu gîndul la teatru.

Un articol de Liliana Matei|17 mai 2020

Universul lor, în care perioada comunistă și lumea interbelică sînt referințe constante, este populat de personaje paradoxale, contradictorii, căci, preocupate uneori pînă la obsesie de împlinirea destinului personal, ele sînt totodată chinuite de întrebări, ezitante, nehotărîte.

Un arhitect aparent împlinit pe plan profesional și familial ajunge la concluzia că doar un „act gratuit” gidian, comis împotriva societății conformiste, a „bunului-simț” burghez, îi va aduce realizarea și libertatea la care visează.

Un comerciant lipsit de grija zilei de mîine este de acord ca frumoasa lui soție să intre în afaceri alături de un ins dubios, ce pare să-i fie acesteia și amant, doar pentru că respectivul a fost idolul lui pe vremea liceului.

O tînără libertină acceptă să conviețuiască, în speranța că-i va deveni moștenitoare, cu un pretins „unchi” bolnav și cu veleități de intelectual, însă traiul alături de el va avea ca efect o surprinzătoare metamorfoză…

Nicolae Breban (n. 1934), romancier şi eseist, este unul dintre cei mai importanţi şi prolifici prozatori români contemporani.

Detalii, aici.

15
/12
/21

Joi, 16 decembrie, la ora 19.00, Editura Polirom lansează online, live, pe paginile de Facebook Polirom, Librăria Humanitas de la Cișmigiu și Librăriile Humanitas, romanul „Geaca lui Kafka” de Teodor L. Nedeianu, câştigătorul Concursului de Debut al Editurii Polirom din acest an. Lansarea va prilejui un dialog al autorului cu Ovidiu Șimonca.

30
/11
/21

Ce cadou de Crăciun poate fi mai potrivit decât o carte bine aleasă? Nu trebuie să mai cauți cartea posibilă pentru persoana probabilă! De Sărbători, Curtea Veche Publishing face cumpărăturile pentru cei dragi cât se poate de simple: între 29 noiembrie și 15 decembrie 2021, pe curteaveche.ro sunt cărți cu până la la 50% reducere pentru mame, bunici, tătici, pitici, jumătatea mai bună, prieteni sau colegi.