Ce citim: „Alexandru Darie – Spectacole de poveste”, de Doina Papp
https://www.ziarulmetropolis.ro/ce-citim-alexandru-darie-spectacole-de-poveste-de-doina-papp/

Teatrul de Comedie vă invită joi, 28 noiembrie, ora 18.00, în foaierul Sălii Radu Beligan, la evenimentul de lansare a volumului „Alexandru Darie – spectacole de poveste”, de Doina Papp.

Un articol de Liliana Matei|22 noiembrie 2019

În cadrul evenimentului, regizorul Alexandru Darie va fi evocat de mai multe personalități din lumea teatrului, precum actorii George Ivașcu și Oana Pellea, dar și autoarea volumului.

Găzduirea evenimentului în acest spațiu reprezintă totodată ocazia de a readuce în memoria spectatorilor, cele trei spectacole regizate de Alexandru Darie pe scena Teatrului de Comedie: Visul unei nopți de vară de William Shakespeare (1990), Legături primejdioase de Christopher Hampton (1991) și Iluzia comică de Pierre Corneille (1998). De asemenea, vor fi proiectate și o serie de imagini document din arhiva Teatrului, cu cele trei montări.

„Nu am dorit să fac o carte de analiză teatrologică. Știindu-l pe Ducu bun povestitor, artist cu idei și cu verb, spiritual și cu umor, m-am gândit să speculez în această direcție, situându-mă în postura provocatorului. (…) A văzut textul în iunie 2019. Mi-a telefonat și mi-a spus că l-am emoționat. Despre Ducu Darie se va scrie mult de acum înainte, sper. Experiența acestei cărți dialogate, care a devenit fără voie testamentară, rămâne însă unică” – Doina Papp.

DOINA PAPP este critic și istoric de teatru, publicist, membru al Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru și al UNITER. Scrie cronică teatrală la Revista 22, Teatrul azi, Adevărul.ro. A publicat volume monografice despre actori, regizori și teatre precum: Treptele iubirii (Silvia Popovici), Viața pe o scândură (Teatrul Nottara), Un destin spulberat (Dan Micu), O poveste cu Horațiu (Horațiu Mălăele), Mihăiță. Reconstituirea unei vieți (George Mihăiță), precum și lucrări de istorie și critică teatrală. Membră în jurii naționale și internaționale și curator al unor festivaluri de teatru, a obținut numeroase premii și distincții printre care Premiul pentru critică la Galele UNITER 2006 și 2015, precum și Premiul pentru întreaga activitate, aferent anului 2018 al uniunii de breaslă.

02
/02
/20

În cea mai nouă carte a sa, „Suntem dezrădăcinate” (Editura Polirom, 2019), Malala Yousafzai (Premiul Nobel pentru Pace, 2014) aduce laolaltă povești impresionante ale fetelor refugiate din întreaga lume.

28
/01
/20

Joi, 30 ianuarie, de la ora 19.00, librăria Humanitas de la Cișmigiu va fi gazda unui dialog despre Bucureștiul cărților și al scriitorilor. Cele două autoare ale volumului Dicționar de locuri literare bucureștene, Corina Ciocârlie și Andreea Răsuceanu, și invitații lor, criticii literari Dan C. Mihăilescu, Mihai Zamfir și Angelo Mitchievici, vor fi ghizi într-o recartografiere a orașului prin ficțiune.

28
/01
/20

Îndeobște, afacerile premiilor literare din România sunt banale și jalnice reglări de conturi între găști, se desfășoară între oameni care ar intra toți într-o debara sau într-o cabină telefonică. Certuri mari, mize mici.

27
/01
/20

Editura Humanitas Fiction vă invită miercuri, 29 ianuarie, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (bld. Regina Elisabeta nr.38), la o seară dedicată lui Ezra Pound, poet și eseist, reprezentant de marcă al modernismului literar și unul dintre cei mai inovatori gânditori ai secolului XX. Radu Vancu, scriitor, Cosmin Ciotloș, critic literar și Denisa Comănescu, director general Humanitas Fiction vor prezenta cele două volume ale ediției coordonate de Horia – Roman Patapievici dedicate scriitorului american: Opere I.Poezii 1908 –1920, traduceri de Mircea Ivănescu și Radu Vancu, aflat la al doilea tiraj în limba română după debutul din 2015, și Opere II.ABC-ul lecturii.Ghid spre Kulthură, recent apărut și lansat în cadrul Târgului de Carte Gaudeamus 2019. În partea a doua a evenimentului, actrița Mirela Oprișor va citi din poeziile din Ezra Pound.

22
/01
/20

Albumul „Gigi Căciuleanu – OmulDans“ va fi lansat, miercuri, pe 22 ianuarie 2020, de la ora 19.00, la Maison Maurice Béjart, în prezenţa autoarei şi a lui Gigi Căciuleanu, alături de numeroase personalități culturale și diplomatice, în cadrul Festivalului Internațional de Artă EUROPALIA, coordonat de Institutul Cultural Român, alături de Europalia International din Belgia.

22
/01
/20

Volumul „Sora mea din Australia. Trecute întâlniri cu Irina Petrescu“, de criticul Magda Mihăilescu, va fi lansat joi, 23 ianuarie 2020, ora 18.00, în Sala mare a Institutului Cultural Român.

21
/01
/20

„Gradul de încredere în pseudoştiinţă este direct proporţional cu gradul de neîncredere în ştiinţă”. E una dintre afirmațiile din noua carte a lui Alex Doppelgänger, publicată în colecția Știință a Editurii Humanitas, „Pământul este plat!”.

16
/01
/20

Proaspăt apărută la Editura Uniunii Cineștilor din România, „Sora mea din Australia. Trecute întâlniri cu Irina Petrescu”, este o elegantă carte-album în care criticul de film Magda Mihăilescu îi aduce un omagiu distinsei actrițe printr-un portret mozaicat în care sunt puse laolaltă convorbiri, confesiuni, mărturii și o bogată colecție de fotografii.

15
/01
/20

O revizitare a biografiei eminesciene prin intermediul fragmentelor de amintiri lăsate de 7 dintre aceia care l-au cunoscut îndeaproape pe poet, precum Ioan Slavici sau I. L. Caragiale.

14
/01
/20

Născut pe 14 martie 1879, la Ulm, în Germania, Albert Einstein murea pe 18 aprilie 1955, în New Jersey. Deținător al Premiului Nobel în fizică (1921), savantul a dus o viață care continuă să capteze interesul.