Romanul “Undeva în Transilvania”, de Mirel Taloş, a fost publicat de editura Rao, în anul 2019.
Un articol de Andrei Crăciun|27 ianuarie 2020
O confesiune care nu îmi face cinste: de la an la an am început să duc până la sfârșit tot mai puține cărți scrise de autorii români contemporani.
Nu pentru că le lipsește geniul (cum ar putea?), talentul (să fim serioși!) și toate celelalte. Doar că am obosit de la atâtea experimente, proză poetică și toate celelalte. Căutam, de ceva vreme, un roman, cum s-ar spune, solid, care să salveze de la uitare o epocă întreagă, eventual alta decât comunismul târziu.
Cartea lui Mirel Taloș este o asemenea carte, în care greutatea poveștii vine înaintea stilului. Nu e ușor ce a încercat scriitorul acesta. Simplul fapt că s-a încumetat la o asemenea întreprindere – că a ales drumul cel greu – mi-a ridicat sprânceana de cititor.
Povestea e așa: Taloș se întoarce în Transilvania intrată sub administrație maghiară în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, în vremea când bătrânul nostru continent își pierduse mințile.
Suntem în timpul cumplit al Holocaustului și Taloș recuperează acea lume care tocmai se destrăma. Se întoarce în Șimleu-Silvaniei și în satul Juc, unde a existat un univers, apoi a trecut pe acolo vântul de nebunie al istoriei și universul acela a ajuns ruine. Ce a rămas în cenușă?
Taloș arată cum s-a destrămat o lume care, dacă nu era idilică, măcar era îndurabilă. O face prin ceea ce se numeau odinoară personaje memorabile.
Sunt sigur că i se vor găsi acestui volum destule cusururi literare (unde nu se găsesc?), însă eu nu pe ele le-am căutat ci îndrăzneala de a ataca o temă istorică mare prin acest adevărat studiu de caz din Ținutul Sălajului.
Cred mult în obsesiile scriitorului. Mi se pare fundamental de ce cântăm noi acest cântec.
Când citești cartea lui Mirel Taloș înțelegi de ce scriitorul a scris această carte, ce l-a obsedat: cunoaște intim acea lume, e legat de ea, este nepotul ei târziu și o revizitează, cu o dragoste înțeleaptă, ca să o înțeleagă, să o explice și, poate, să o ierte.
Nu e ușor să explici o cădere fără să fii patetic sau părtinitor sau pur și simplu orb. Taloș reușește să evite multe dintre aceste capcane însemnate și mai are ceva rar: un anume Klein, personificare a Rațiunii.
Sunt puțini scriitori astăzi în România și în lume care să mai aibă atâta încredere în luciditate. Mi se pare un motiv suficient pentru a nu ocoli anume această poveste dintre toate poveștile de care sunt pline librăriile.
Mai ales că are greutatea insuportabilă a vieții adevărate.
