Ce citim în august: recomandă Desirée Halaseh (scriitoare-călătoare)
https://www.ziarulmetropolis.ro/ce-citim-in-august-recomanda-desiree-halaseh-scriitoare-calatoare/

Recomandările de lectură pentru acest sfârşit de vară vin de la Desirée Halaseh, autoarea volumului „Spaţiul dintre nori. Cu rucsacul prin India” (ed. Polirom). Ce ne propune Desirée? Ficţiune semnată de o poloneză, un italian şi un american.

Un articol de Alina Vîlcan|27 august 2018

Desirée Halaseh este, înainte de toate, o călătoare. A văzut mare parte din lume, din India până în Transnistria, din Iordania până în Togo, din Cuba până în Thailanda sau în Indonezia sau în Myanmar (foto). Despre călătoriile sale, scrie în National Geographic Traveler și în Suplimentul de Cultură, dar și pe blogul ei – DesireeHalasheh.com.  Între două drumuri, ne-a lăsat rândurile care urmează, despre trei titluri de neratat pentru iubitorii de literatură, pe care nu veți regreta luându-le în valiză.

Și ce-ai mai citit în ultima vreme, mă întreabă Claudia, omul bun la toate de la editura Polirom, dar mai ales la recomandări de carte nouă. Dispare în spatele unei uși albe, care se închide molcom ca ultima lună de vară din anul ăsta doar pentru a apărea câteva secunde mai târziu cu două volume noi nouțe în brațe. O poloneză și un italian.

Olga Tokarczuk. Rătăcitorii (ed. Polirom, 2018)

Olga Tokarczuk. „Probabil unul dintre cei mai mari scriitori în viaţă de care n-ai auzit” (The Bookseller) a câștigat Man Booker Prize International 2018 pentru volumul „Rătăcitorii”. O serie de povești scurte și fragmente despre nomadismul contemporan îmbinate cu povești orientale și mult suspans. Un om își pierde nevasta, copilul și pe cale de consecință mintea într-o vacanță aparent banală de pe o insulă. Romanul se joacă cu mitul unei vechi secte religioase din Rusia secolului XIX conform căruia singura posibilitate de a scăpa de răul absolut este de a fi permanent în mișcare (bonus point din partea mea de la început) și experiențele de călătorie ale autoarei în prezent prin aeroporturi și hoteluri și printre altele, cu descrierea ultimului drum al inimii lui Chopin de la Paris la Varşovia.

Paolo Cognetti, Băiatul sălbatic (ed. Polirom, 2018)

Autobiografie cu care rezonez întrutotul, despre nevoia de izolare a unui om care și-a pierdut bucuria de a trăi. După zece ani în care a stat departe de munte, hotărăște să închirieze o cabană aflată la 1900 metri altitudine și să trăiască simplu alături de o mână de localnici. Mi-a adus aminte de Henry David Thoreau și „Walden”, o carte care mi-a pus numeroase întrebări despre propria mea izolare, recent petrecută în mijlocul unei păduri de pe lângă Iași, pe timp de iarnă. Paolo Cognetti scrie un jurnal de călătorie, pe alocuri meditativ, care te va provoca să reflectezi la propria ta singurătate.

„Dacă muntele este o încercare pentru trup şi minte, atunci e deopotrivă o provocare pentru limbaj. Impetuos şi limpede ca un torent, limbajul cărţii lui Paolo Cognetti se măsoară cu peisajul şi cu el însuşi.(Le Courrier)

Jonathan Safran Foer, Iată-mă (ed. Humanitas, 2017)

„Mimarea unei relații bazate pe iubire făcuse suportabilă lipsa unei relații bazate pe iubire. Te-am scutit de chestii absolut nevinovate, care n-ar fi avut nici un motiv să te supere, dar cu toate astea te-ar fi făcut ferfeniță. Nici un copil nu știe când sfârcul se retrage pentru ultima oară din gura lui. A nu avea de ales e tot o alegere. Ceea ce ar dezvălui o zgârietură minusculă, într-un loc vulnerabil. OK, mulțumesc pentru tot, toată lumea afară.”

Radiografia unei despărțiri. Totul a pornit atunci când Julia Bloth descoperă că Jacob o înșală. O familie de evrei stabilită în America e nu numai portretul unei drame de familie, dar elaborează un tablou mai amplu al fragilității statului Israel și al integrității sale pe termen lung. O poveste tragică, pe alocuri comică a nepermanenței și firului încâlcit ce străbate iluzia căminului perfect în lumina imperfecțiunilor naturii umane.

Foto: Iulian Ursachi

22
/03
/22

Editura Nemira ne propune un nou volum semnat de Bogdan Munteanu, „Stai jos sau cazi”, în colecția „n’autor”, coordonată de Eli Bădică. Este a doua carte publicată la editura Nemira de scriitorul timișorean, după bestsellerul „Ai uitat să râzi” din 2016. Ziarul Metropolis vă invită să citiți un fragment.

14
/03
/22

Dintotdeauna omul a căutat un refugiu în artă în momente de criză. Zilele acestea, când Europa se află în fața celui mai dificil moment din istoria sa recentă, întâmplarea m-a dus la o expoziție multimedia care aduce în prim-plan poezia scrisă de femei în România, deschisă la Art Hub, pe strada Budișteanu numărul 10, între 1 și 24 martie.

13
/03
/22

„Pentru mine, fericirea înseamnă creaţie şi iubire pentru şi de la cei dragi. Dar, dacă mi s-ar cere să aleg între a fi fericit şi a fi util, cred că aş alege a fi util”, spune unul dintre cei mai îndrăgiți scriitori francezi de azi, totodată și unul dintre dramaturgii contemporani cei mai jucați.

11
/03
/22

„Cartea din Week-end”, proiect online gândit special pentru pasionații de citit, va oferi publicului fragmente din volumele incluse, scurte biografii ale autorilor, recenzii apărute în ziarele italiene, dar și mărturii video ale editorilor, criticilor și traducătorilor italieni privind motivația lor de a publica și promova autorii români pe piața literară italiană.

07
/03
/22

Despre Nicolas d’Estienne d’Orve s-a spus frecvent că este scriitorul contemporan care surprinde Parisul ca nimeni altul tocmai pentru că îl iubește atât de mult. Eiffel, ultimul lui roman, publicat de Editura Trei reușește să-i facă pe cititori să se-ndrăgostească la rândul lor de Paris prin intermediul poveștii romanțate a vieții lui Gustave Eiffel, inginerul de geniu care a ridicat monumentul-simbol al Franței. Care este secretul „Doamnei de fier” din inima Parisului? Ce istorie vrea să transmită peste secole tuturor celor care o privesc?

28
/02
/22

Margaret MacMillan, autoarea bestsellerurilor „Făuritorii păcii”, „Războiul care a pus capăt păcii” și „Oamenii istoriei” oferă o perspectivă provocatoare asupra războiului ca o componentă esențială a umanității în noul său volum: „Războiul. Cum ne-au modelat conflictele”, publicat de Editura Trei în colecția Istorie.