Cea mai bună orchestră din lume deschide Festivalul Enescu 2019
https://www.ziarulmetropolis.ro/cea-mai-buna-orchestra-din-lume-deschide-festivalul-enescu-2019/

Orchestra Filarmonicii din Berlin, situată în top zece al celor mai bine cotate orchestre din lume şi desemnată în anul 2008 drept “cea mai bună orchestră din lume” (The Gramophone) deschide ediţia 2019 a Festivalului Internaţional George Enescu, cu două concerte care vor avea loc pe 31 august şi pe 1 septembrie 2019.

Un articol de Petre Ivan|10 februarie 2016

Celebra Orchestră a Filarmonicii din Berlin deschide ediția 2019 a Festivalului Internațional George Enescu, iar cele două concerte pe care le va susține sunt programate să aibă loc pe 31 august și pe 1 septembrie 2019.

Confirmarea Filarmonicii din Berlin vine după participarea orchestrei în premieră în România, în cadrul ediției 2015 a Festivalului Enescu, care a acceptat invitația în urma a 15 ani de negocieri.

După concertul susținut la Sala Palatului pe 3 septembrie 2015, Conducerea Filarmonicii din Berlin a decis, în urma reacţiei publicului din România şi a modului în care muzicienii au fost primiţi la Festivalul Enescu să revină la Bucureşti.

Faptul că Orchestra Filarmoncii de la Berlin a luat decizia să susțină două concerte în cadrul ediției 2019 a Festivalului Enescu, nu unul singur, este, de asemenea, un eveniment în sine. – Mihai Constantinescu, directorul executiv al Festivalului Enescu.

Festivalul Enescu La pupitrul orchestrei se va afla dirijorul Kirill Petrenko, care îl succede pe Sir Simon Rattle.

Considerată drept “cea mai bună orchestră din lume” (The Gramophone, 2008), Orchestra Filarmonicii din Berlin este și una dintre cele mai exigente.

La ediția 2015 a Festivalului Internațional George Enescu, 11 tone de echipament au fost transportate la București pentru concertul Filarmonicii din Berlin, o greutate record în istoria Festivalului.

 

Festivalul George Enescu 2017

Ediția 2017 a Festivalului Internațional George Enescu (2-24 septembrie) se va deschide pe 2 septembrie 2017 cu cea mai cunoscută și apreciată operă a compozitorului George Enescu – “Oedip”, în versiune concertantă, în interpretarea London Philharmonic Orchestra, sub bagheta dirijorului Vladimir Jurowski, cu participarea Corului Filarmonicii „George Enescu” și a Corului de Copii Radio.

Ediția 2017 marchează de asemenea o premieră care stă sub semnul dezvoltării internaționale: “Oedip”, în această versiune concertantă și cu aceeași

Zubin Mehta și Vladimir Jurowski

Zubin Mehta și Vladimir Jurowski

distribuție, va fi prezentat și la Londra, pe 23 septembrie.

Vor fi prezenți în premieră în ediția 2017 pianistul de origine chineză Lang Lang – un superstar al muzicii clasice –, și tenorul Jonas Kaufmann, un reper al interpretării muzicii de operă la nivel mondial.

Un număr de 37 de lucrări de George Enescu vor fi interpretate în cadrul acestei ediții, printre acestea numărându-se interpretarea Simfoniei a III-a de George Enescu de către Orchestra Accademia Nazionale di Santa Cecilia, sub bagheta cunoscutului dirijor Antonio Pappano.

Programul integral al ediției 2017 a Festivalului Internațional George Enescu poate fi descărcat în format .pdf la acest link.

Începând cu ediția 2017, Festivalul Internațional George Enescu trece într-o nouă etapă de dezvoltare internațională, prin directoratul asigurat de Zubin Mehta – Președinte de Onoare și Vladimir Jurowski – Director Artistic.

Foto: Orchestra Filarmonicii din Berlin, Festivalul Enescu, Zubin Mehta și Vladimir Jurowski – festivalenescu.ro/en/

08
/03
/22

Dirijorul britanic LEO HUSSAIN – care debuta în 2016 pe prestigioasa scenă a Operei Regale (Covent Garden) din Londra cu Oedipe de George Enescu, bucurându-se de un mare succes de public - revine vineri, 11 martie 2022 (19.00), la Sala Radio.

07
/03
/22

În 8, 9 și 10 iulie, aeroportul din Arad va găzdui din nou artiști îndrăgiți și fanii lor, iubitorii de muzică bună, distracție și dans până la răsărit. Arad Open Air Festival se află deja la cea de-a șasea ediție, oferind publicului întâlniri cu nume celebre, activități de neuitat, scene pentru toate gusturile. Festivalul promite și anul acesta trei zile magice.

03
/03
/22

Corul de cameră Preludiu dirijat de Andrei Stănculescu invită publicul la un concert special pe data de 9 martie, ora 19.00, la Sala „George Enescu” a Universităţii Naționale de Muzică din București (UNMB), concert realizat în colaborare de Centrul Național de Artă Tinerimea Română (CNATR), Radio România Muzical și Universitatea Națională de Muzică din București.

03
/03
/22

Opera Națională București continuă seria de evenimente care marchează Stagiunea Centenară „Opera 100” și organizează, în perioada 2-6 aprilie, Masterclass-ul Nelly Miricioiu, care se va încheia cu „Belcanto Gala”, în data de 6 aprilie, în cadrul căreia cursanții vor fi acompaniați de Orchestra Operei Naționale București.

01
/03
/22

Concertele 𝑬𝒀𝑬𝑫𝑹𝑶𝑷𝑺 au fost descrise ca fiind, în mod paradoxal, energizante și generatoare ale unei stări de puternică melancolie. Trupa și-a început povestea în 2012, cu piese în limba engleză. Odată cu anul 2015 și cu îmbrățișarea limbii române ca mediu de exprimare, și-au consolidat propria poziție pe piața românească de muzică alternativă, lansând piese ca „Spre Soare”, „Prezent”, „Bicicleta” sau „Mai Stai".

24
/02
/22

Între 13 și 19 februarie 2022, la Iași a avut loc cea de-a treia ediție a Classix Festival, un demers organizat de Asociația Industrii Creative și Showberry. Peste 60 de artiști din 13 țări au fost prezenți în cadrul celor 8 concerte care au alcătuit programul festivalului, alături de 7 proiecții de film, un vernisaj, o expoziție, o dezbatere, o prelegere și 10 masterclass-uri.

16
/02
/22

Orchestra Română de Tineret (ORT) dirijată de Cristian Măcelaru – care poate fi ascultat pentru prima oară în România după momentul în care a fost numit director artistic al Festivalului Internaţional “George Enescu” – va concerta sâmbătă, 26 februarie 2022, ora 19, la Ateneul Român, într-o seară care are în program două superbe capodopere ale muzicii ruse : Concertul pentru vioară și orchestră în Re major, op. 35 de Ceaikovski, solistă violonista franceză de origine română Sarah Nemţanu şi Simfonia nr. 10 în mi minor op. 93 de Șostakovici.

15
/02
/22

„Aller guten Dinge sind drei/Lucrurile bune vin câte trei”, spune o expresie din limba germană. Pentru a marca cel de-al treilea an al colaborării lor, Forumul Cultural Austriac și Classix Festival din Iași își duc parteneriatul la un nivel superior propunând, între 13 si 18 februarie, nu mai puțin de trei evenimente cu clasă – două concerte ale instrumentiștilor Auner Quartett și o serie de proiecții, în premieră ieșeană, ale documentarului #newTogether, regizat de Carmen Lidia Vidu.

15
/02
/22

„Jack of all Trades“ este o formație de rock alternativ, care susține că oferă publicului un produs muzical „autobiografic și complet sincer de la cap la coadă”. În noiembrie 2014, aceștia au lansat primul videoclip, „Cum vrei să fiu”, marcând totodată și începutul activității de concerte live.

15
/02
/22

Joi, 17 și vineri, 18 februarie 2022, Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, condusă de dirijorul britanic Alexander Walker, prezintă publicului Nocturna în si major pentru orchestră de coarde , op.40 de Antonín Dvořák, Rapsodiile pentru vioară şi orchestră nr. 1 și 2 de Béla Bartók, cu violonistul Mircea Călin în ipostaza solistică, și Simfonia nr. 7, în la major, op. 92 de Ludwig van Beethoven.

14
/02
/22

Câștigător al ultimei ediții a Concursului Internațional „George Enescu” (2021), violonistul VALENTIN ȘERBAN este un artist care atrage atenția în peisajul cultural românesc. Membru al cunoscutei orchestre Les Dissonances din Paris și concertmaestru invitat al Orchestrei Române de Tineret, Valentin Șerban a fost protagonistul proiectului inovator „Eyes Wide Shut”: 60 de minute de recital solo, cu piese semnate de mari compozitori ca Bach, Paganini sau Enescu, interpretate în întuneric complet.

14
/02
/22

Cu un sunet senzual, amplu și catifelat, ușurință aristocratică în interpretare și grație, Marc Coppey se înscrie în marea tradiție a violonceliștilor francezi. Însoțit de violoncelul său, Goffriller, din 1711, Marc Coppey va fi prezent săptămâna această în România, pentru a susține două concerte, pe scenele filarmonicilor din București și Sibiu.

10
/02
/22

Sala Mare de spectacole a Operei Naționale București este gazda spectacolului de foaier „Mozart și Salieri”, spectacolelor de operă „Madama Butterfly” de Puccini, „Evgheni Oneghin” de Ceaikovski, „Nunta lui Figaro” de Mozart, spectacolului coupé de dans contemporan „Tango. Radio & Juliet” de Edward Clug și a spectacolului de balet „Frumoasa din Pădurea Adormită” de Ceaikovski, toate făcând parte din repertoriul actual.