Corul de cameră Preludiu dirijat de Andrei Stănculescu invită publicul la un concert special pe data de 9 martie, ora 19.00, la Sala „George Enescu” a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti (UNMB), concert realizat în colaborare de Centrul Naţional de Artă Tinerimea Română (CNATR), Radio România Muzical şi Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti.
Un articol de Liliana Matei|3 martie 2022
Evenimentul este prezentat de realizatorul Radio România Muzical, Liviu Peţu. Acompaniază la pian/clavecin – Flavian Chitic, lăută/teorbă – Costin Dumitrașcu.
Publicul va avea ocazia de a asculta în interpretarea Corului de cameră Preludiu lucrări corale din repertoriul de gen mai rar interpretate la noi, de la Josquin des Prez, Guillaume Costeley, Jean-Philippe Rameau, până la Georges Bizet, Camille Saint-Saens şi ajungând, evident, la Claude Debussy, Francis Poulenc şi Maurice Ravel: Trois chansons, Nicolette, Trois beaux oiseaux du Paradis, Ronde şi, nu în ultimul rând, celebrul Bolero, în aranjamentul lui Andrei Tănăsescu.
Dirijorul Andrei Stănculescu declara înaintea acestui concert: „Corul de cameră Preludiu propune publicului o odisee muzicală ce îl aniversează pe compozitorul Maurice Ravel și schițează o hartă istorică a devenirii muzicii acestuia.”
Concertul de la UNMB va fi precedat de un altul, pe 7 martie, ora 19.00, găzduit de Institutul Francez din România la București, eveniment marcând relaţia istorică între cele două ţări, rezultat al colaborării dintre Centrul Național de Artă Tinerimea Română și Institutul Francez.
Pentru informaţii detaliate legate de activitatea Centrului Naţional de Artă „Tinerimea Română“ şi de Orchestra Română de Tineret puteţi accesa www.tinerimearomana.ro sau https://www.facebook.com/CentrulNationalTinerimeaRomana/.