Cea mai mare orgă din România și vocile corului de copii radio!
https://www.ziarulmetropolis.ro/cea-mai-mare-orga-din-romania-si-vocile-corului-de-copii-radio/

Aţi ascultat vreodată ceva aşa de emoţionant ca un cor de copii acompaniat de o orgă de concert ? Glasurile cristaline se vor îmbina cu tonul înălţător al orgii într-un eveniment special prezentat de CORUL DE COPII RADIO sâmbătă, 4 iunie 2022, de la 19.00, o frumoasă şi profundă călătorie spirituală prin muzică sacră.

Un articol de Petre Ivan|2 iunie 2022

Și nu veți avea bucuria de a auzi orice orgă, ci pe cea a Sălii Radio, care se bucură de privilegiul de a fi dotată cu cea mai mare orgă din România şi una dintre cele mai mari din Europa (peste 7.600 de tuburi). Instrumentul a fost recondiţionat în 2009 – cu ocazia renovării complete a Sălii Radio – proces care a fost realizat la aceeaşi fabrică din Cehia care a creat iniţial orga.

Intitulat „CANTUS ECCLESIAE”, concertul este inclus în cea de-a doua ediție a FESTIVALULUI INTERNAȚIONAL DE ORGĂ cu același nume, care se derulează între 15 mai și 5 iunie 2022 și este găzduit de Catedrala Romano-Catolică Sfântul Iosif din București, Ateneul Român, Universitatea Națională de Muzică București, Biserica Evanghelică C.A. București, Biserica Italiană, Sala Radio și va cuprinde concerte live, un masterclass și emisiuni online. Interpreții concertelor vor fi organiști din țară și din străinătate, profesori de orgă, dar și studenți ai claselor de orgă ale instituțiilor muzicale de învățământ superior din țară: Universitatea Națională de Muzică București, Academia de Muzică „Gheorghe Dima” – Cluj Napoca și Universitatea „Transilvania” – Brașov.

Evenimentul este inițiat de dirijorul Corului de Copii Radio – RĂZVAN RĂDOS – și se desfășoară cu participarea pianistei MAGDALENA FAUR. Invitat special al serii este organistul italian PAOLO ORENI, care va improviza pe teme propuse de cor și va aduce un plus de dinamism prin faptul că va pune în sunetul orgii creații ale compozitorilor Dimitrie Suceveanu, Nicolae Lungu, John Rutter ș.a. Veți asculta, de asemenea, și celebrul „Aleluia”, compoziție a lui Leonard Cohen.

Născut în Treviglio în 1979, Paolo Oreni și-a început studiile muzicale de orgă la doar 11 ani, la Institutul Muzical „Gaetano Donizetti”. Un pas important și cu adevărat crucial pentru parcursul său muzical a fost întâlnirea și legătura muzicală cu Jean Guillou, în timpul mai multor cursuri de măiestrie urmate la Biserica Sf. Eustache din Paris și la Tonhalle – Zurich. Din 2006, el este invitat în mod constant, de către Dieceza din München, Duomo di Modena, Bazilica din Ottobeuren și Catedrala Altemberg, să susțină cursuri de măiestrie axate pe improvizație și repertoriu universal pentru orgă, de la Bach la muzica contemporană.

Biletele se pot achiziționa de la casa de bilete a Sălii Radio (tel. 021 314.68.00). Pentru programul casei de bilete, vă rugăm să consultați site-ul oficial www.orchestreradio.ro – secțiunea Bilete.

Biletele sunt disponibile și în sistem online pe iabilet.ro. Biletele sunt, de asemenea, disponibile și în magazinele Flanco, benzinăriile Rompetrol, Metrou Unirii 1, magazinele „Muzica”, IQ BOX, Uman și pe terminalele Selfpay. Online, puteți plăti cu cardul, prin Paypal, carduri de tichete culturale Sodexo, pe factură la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier, oriunde în țară.

21
/02
/24

Producția este adaptarea live-action a îndrăgitului serial de animație și urmărește aventurile lui Aang, tânărul avatar, în încercarea de a stăpâni cele patru elemente (Apă, Pământ, Foc, Aer), pentru a reinstaura echilibrul într-o lume amenințată de înfricoșătoarea Națiune a Focului. Serialul va avea premiera globală pe 22 februarie 2024, doar pe Netflix.

20
/02
/24

De vineri, 23 februarie, în 15 orașe din România va putea fi urmărit unul dintre cele mai premiate și apreciate filme din ultimul an: Sauna Secretelor / Smoke Sauna Sisterhood (regia Anna Hints), proaspăt distins cu trofeul pentru Cel mai bun documentar al anului la Premiile Academiei Europene din Film 2023, inclus de prestigioasa publicație The New York Times în Top 10 al celor mai valoroase filme din 2023.

20
/02
/24

După cum ne-am obișnuit în ultimii 3 ani, luna februarie marchează primul anunț de artiști al Jazz in the Park! Primele nume confirmate la ediția a XII-a sunt: Cymande (UK), Avishai Cohen Trio (IL), Manu Katche (FR), Tigran Hamasyan Trio (AM), Jazzanova Live (DE), Kinga Glyk (POL), KRiSPER (RO), Amphitrio (RO), Oreglo (UK) și Wasted Generation (IT)!

20
/02
/24

Horia, filmul de debut în lungmetraj al regizoarei Ana-Maria Comănescu, va fi lansat pe marile ecrane din țară în 10 aprilie și este distribuit de August Film. Vladimir Țeca, Angelina Pavel sunt în rolurile principale. Din distribuție mai fac parte Liviu Cheloiu, Daniela Nane,  Mihaela Velicu, Dragoș Olaru și Robert Onofrei.

19
/02
/24

Crime Scene Press vă propune o lectură perfectă pentru luna februarie: romanul proaspăt ieșit de sub tipar Stăpânul Muntelui, de Anders de la Motte (trad. Daniela Ionescu), unul dintre cei mai îndrăgiți scriitori suedezi de crime. Acest mistery care dă dependență, cu o atmosferă care te va bântui, te prinde de la prima pagină, urmărind o detectivă talentată care investighează una dintre cele mai întunecate laturi ale psihicului omenesc.

19
/02
/24

Peste 100 de producții românești sunt înscrise pentru nominalizările la Premiile Gopo. În total, 107 de filme românești - lungmetraje de ficțiune, documentare și scurtmetraje, lansate în cinematografe, la festivaluri naționale și internaționale sau pe platformele de streaming în 2023, intră în cursa pentru nominalizările la cea de-a 18-a ediție a Premiilor Gopo, care va avea loc în 29 aprilie la Teatrul Național ,,I.L. Caragiale” din București.

19
/02
/24

„Dumnezeu m-a atins cu degetul său mic și a spus: compune pentru teatru, doar pentru teatru.” – mărturisea Puccini într-o scrisoare adresată unui prieten. Și, într-adevăr, Puccini a îndeplinit porunca divină pe care simțea că a primit-o la nașterea sa, dedicându-și întreaga sa viață de creație operei, fără a se „irosi” prea mult spre alte genuri muzicale.