-->

Cea mai solo chitară solo cântă în cel mai boem loc din București. Recital Maxim Belciug
https://www.ziarulmetropolis.ro/cea-mai-solo-chitara-solo-canta-in-cel-mai-boem-loc-din-bucuresti-recital-maxim-belciug/

Primul recital de chitară al anului este, în chip grăitor, unul de neratat: îndrăgitul chitarist Maxim Belciug vine duminică, 08 ianuarie 2023, orele 19:00, să cânte pe scena Green Hours din Bucureşti.

Un articol de Petre Ivan|4 ianuarie 2023

Cea mai solo chitară solo, în cel mai boem loc din capitală, împletind live și aievea, în chip fermecător, sonorități baroce cu tango și valsuri, Bach cu Prokofiev, visare cu durere, sonate cu capricii, lacrimi cu miere și ritmuri de flamenco cu creații romantice, într-unul dintre acele recitaluri incredibile care i-au adus lui Maxim Belciug faima de chitarist al Încântărilor.

Întâlnirea cu Maxim Belciug într-un recital de chitară solo este pur și simplu o desfătare. Dacă, în formulele de cameră în care îl mai regăsim, chitaristul caută cu eleganță să-și pună în valoare partenerii, punctul de sublim nu i se oferă decât în ocaziile în care este singur cu chitara sa. Sunt momentele sale de sinceritate totală, când lasă în urmă constrângeri și mode și își permite să viseze din vârful degetelor. Iar visele sale sunt molipsitoare.O fi poate sonoritatea specială a chitarei, atât de diferită de timbrul cunoscut al unei viori sau al unui pian, ori îmblânzirea totală a tehnicii care pe mulți instrumentiști îi ține captivi, însă la Maxim Belciug un lucru e cert: chitara plânge și iubește și dansează pe una și o mie de voci, ca o orchestră ireală care atacă pasional, fără să-i pese de drumul înapoi. Lipsite de luciul exterior al punerii în scenă, recitalurile sale oferă în schimb un flagrant prilej de încântare. Muzică ce se încăpățânează să sune altfel decît cea izvorâtă din trecerea mai mult sau mai putin ritmată a arginților sunători dintr-o mână în alta, cum spunea, cândva, însuși chitaristul.

Recitalul are loc duminică, 08 ianuarie 2023, ora 19:00, pe scena Green Hours, din Calea Victoriei 120, București. Biletele sunt disponibile pe bilet.ro sau la intrare, înainte de începerea concertului.

07
/02
/24

Band-ul internațional TIME IN OUR HANDS TRIO va prezenta sâmbătă, în premieră în România, noul său program cu compozițiile celor trei membri, într-un concert marcat de improvizație conceptuală, de la jazz la baroc european și, interesant, muzică tradițională românească.

07
/02
/24

Eyedrops și Pinholes, trupe de rock alternativ, pleacă într-un turneu ce cuprinde nouă orașe prin țară dar și în Republica Moldova, începând cu data de 8 februarie, din Timișoara, urmând să transforme într-o petrecere, pe rând, alte opt puncte geografice importante.

05
/02
/24

Vineri, 9 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va fi dirijată de RADU PAPONIU, director artistic și muzical al ansamblului Southwest Florida Symphony Orchestra, dirijor asociat al Filarmonicii din Naples (Florida – S.U.A.) și director muzical al Orchestrei de Tineret din același oraș american. Din 2017, Radu Paponiu a dirijat Filarmonica din Naples în peste 100 de evenimente diferite de muzică clasică, pop sau în proiecte educaționale.

30
/01
/24

Pentru pasionații de muzică cultă, apare o noutate pe segmentul evenimentelor live: o nouă serie de concerte va avea loc periodic, la Sala Dalles din Capitală, sub titulatura Musical Extravaganza: evenimentele aduc intensitatea şi culoarea operei și operetei într-un cadru mai personal, prin concerte cu repertoriu specific dar şi alte tipuri de sonorităţi, în adaptare clasică şi interpretarea unor nume consacrate ale scenei lirice.

29
/01
/24

Duminică, 11 februarie 2024, de la ora 19:00, violoncelistul Marin Cazacu și Ansamblul Violoncellissimo vor susține un concert extraordinar pe scena Filarmonicii din Sofia, cu un program foarte divers: muzică de toate genurile, adaptată pentru violoncel, de la coloana sonorǎ a unor  filme celebre, la valsuri, marșuri și lucrări de Mozart în variantă... rock.

29
/01
/24

Primul concert al lunii februarie la Sala Radio vă invită la o frumoasă călătorie muzicală prin Viena imperială. Vineri, 2 februarie 2024 (19.00), veți asculta creații semnate de doi mari compozitori austrieci, care și-au desfășurat o mare parte din activitatea lor artistică în spațiul vienez – MOZART și BRUCKNER – lucrări interpretate de ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO, sub bagheta dirijorului vienez SASCHA GOETZEL.

26
/01
/24

Mădălina Pavăl vorbește despre „Gazda“, spectacolul ei sonor de la Teatrelli, care are premiera pe 31 ianuarie și 1 februarie, de la ora 19.00, dar nu ne lasă nelămuriți nici în ceea ce privește cele mai frumoase lucruri care îi traversează viața. Totul, într-un interviu sub formă de alfabet.