Cearta pe poezie
https://www.ziarulmetropolis.ro/cearta-pe-poezie/

Îndeobşte, afacerile premiilor literare din România sunt banale şi jalnice reglări de conturi între găşti, se desfăşoară între oameni care ar intra toţi într-o debara sau într-o cabină telefonică. Certuri mari, mize mici.

Un articol de Andrei Crăciun|28 ianuarie 2020

Câteodată, însă, se mai iese din cercul acesta strâmt, când se inflamează masele largi, populare (și stupide) că literatura din ziua de azi nu mai e literatură. Nu mai scriu poeții ca Ienechiță Văcărescu. Vai, nouă – ce e de făcut?!

Nu altfel s-a întâmplat recent la decernarea unui premiu de debut pentru o tânără și talentată poetă (Anastasia Gavrilovici – Premiul Mihai Eminescu pentru Opus Primum).

Pe de o parte, există oameni care se consideră specialiști în poezie, mai exact singurii specialiști în poezie (!). Elitele ei. Ei locuiesc în triburi, împreună cu alți specialiști în poezie, trași la rindea.

Aceste triburi au triburi rivale și caută să obțină cât mai mult prestigiu și (arareori) chiar și bani. Sunt puține domenii mai tribalizate decât poezia. E cumplit, dar e adevărat.

De ce li se întâmplă așa ceva tocmai poeților, care prin – însăși natura lor – sunt oameni care caută cu disperare frumusețea sau durerea adevărată a vieții și pe care e greu să ți imaginezi hălăduind în găști ca derbedeii de odinioară.

Răspunsul este următorul: se întâmplă așa ceva tocmai pentru că poezia n-a depășit granițele unei minorități care impune ierarhii în cerc, într-o afacere internă.

Cu alte cuvinte, pentru că nu există piață. Sau – mai bine spus – piața care există pentru această poezie e infimă.

Dar merită poezia (această poezie) să fie scoasă pe tarabă, ca morcovii, ca anvelopele, ca sucurile răcoritoare? Are publicul capacitatea de a discerne? Nu s-ar trivializa puritatea poeziei?

O veste proastă: în capul lui (și al publicului lui) și Abi Talent e poet, și nu mai puțin poet e și Mihăiță Piticu și chiar și debutanta Lil Esca vinde – ce credeți? – versuri (puteți să le savurați aici).

Dar sfânta poezie nu se poate vulgariza, ea trebuie păzită de preoții purității, ei și numai ei au dreptul să separe apele (unde nu mai pui că printre ei s-au strecut destui Mihăiță Piticu deghizați în judecători ai valorii, oho).

Și atunci, ce e de făcut? Răspunsul e o banală consecință logică: cultivarea unei piețe capabile de discernământ, în stare să depășească bariera clișeelor și dictatele “experților”. Veste proastă: masa va face tot cum (nu) o duce capul, poezia va rămâne muzică de cameră, nu va mai umple (probabil niciodată) stadioane.

Problema de fond și în lupta pe poezie e prăpastia de netrecut între elite și masă. Atât că elitele nu mai sunt elite (de când se reprezintă doar pe sine), iar masa rămâne gloată, când nu se construiesc poduri între lumi.

Cuvintele nu sunt niciodată obscene prin ele însele – iată un adevăr elementar care n-a ajuns până la gloată.

Nu sunt poeți doar aceia care au primit patalamă la mână că sunt poeți de la Gardienii Poeziei Conforme Viziunii Celor Aleși. Iată un alt adevăr elementar, care n-a ajuns până la autoproclamata elită.

Iată o altă banalitate, cunoscută de milenii: educația nu e nimic altceva decât descoperirea, pas cu pas, a giganticii ignoranțe de care nu e nimeni ferit.

Cum apropii o mulțime de poezie, fără să pierzi poezia decăzută în simplu bâlci pentru mațele masei, dar și fără să pierzi mulțimea, ca să nu mai rămâi la simple afaceri de debara (pe bani publici, se înțelege)? Aceasta este ecuația de rezolvat.

Dacă există o cale să îndepărtezi oamenii de poezie – atunci pe la noi se bate crunt această cărare, în școală și în caricaturalele mijloace media, înțesate și ele de chelneri ai gustului comun, saltimbanci de buzunar și papagali aflați în rigor mortis de decenii.

Cum apropii oamenii de poezie? Gustul pentru poezie, la fel ca oricare alt gust, se poate educa, se poate rafina.

Poți face educație sumară de masă și atunci bați temenele la canon și pui garoafe la bustul clasicilor și confunzi tot circul ăsta cu o cultură (deși e mai degrabă o civilizație – una a ridicolului).

Te retragi în insule și întreții războiul în arhipelag, cu insula de peste gârlă? Sau, pur și simplu,nu mai pui castraveți așteptând să iasă pepeni, cum ar spune și poetul Gică Hagi (care ar merita și el un Premiu pentru Opera Omnia).

Poezia e unul dintre puține lucururi concomitent adevărate, bune și frumoase care mai există încă pe lume. Cum să pierdem tocmai poezia? Ce ne-ar mai rămâne?

Nu avem numitor comun în ce înseamnă adevărul, bunul și frumosul, și cum am putea avea? Nu vom avea niciodată unanimitate în jurul unui poet, acele vremuri au trecut, și e bine că au trecut.

Dar poezia încă există și până la ea se poate ajunge, ba mai mult, până la ea oricine poate ajunge, iar educația, adică descoperirea progresivă a cumplitei tale ignoranțe, e singura care poate să ne mai aducă vreodată împreună.

Cum educi un om întru poezie? Va fi tot mai greu, firește, trebuie să fii alfabetizat întâi, să știi măcar a citi slovă. Altfel, acea poezie nu va putea supraviețui, iar pierderea noastră nu va putea fi înlocuită de nimic.

Poezia trebuie citită, trebui recitată, trebuie strigată, trebuie ascultată, trebuie auzită, trebuie îmbrățișată, trebuie simțită, trebuie gândită – ea poate să te revolte, să te miște, să te încremenească, să te uluiască. Poeții sunt cei care trebuie să găsească drumul înapoi dincolo de sine, egolatarie și cultul tribului.

În ceea ce mă privește, rămân mai departe cu ai mei, cu Tonegaru, cu Stelaru, cu Cioclea, cu Gherasim Luca și chiar și cu – revoltător – Uzzi.

În ziua de azi, în contextul celor arătate mai sus mai am încredere doar în cei cu desăvârșire singuri, adică neafiliați.

Dar în ei – la fel ca fratele meu, Sebastian, precum se știe – am foarte multă încredere.

Foto: pixabay.com



27
/08
/17

Romanul „Clar de femeie” (traducere din limba franceză de Daria-Laura Bârsan) a fost publicat la editura Humanitas Fiction în 2017. În original, cartea a apărut acum patruzeci de ani și a fost ecranizată de Costa-Gavras, în 1979. A ieșit un film de cinema inubliabil, cu Romy Schneider și Yves Montand.

21
/08
/17

Cartea „Confesiunile unei măști” (traducere din limba japoneză de Emil Eugen Pop) a fost publicată la editura Humanitas Fiction.

14
/08
/17

Cartea „Țara Vinului” (traducere din chineză de Luminița Bălan) a fost publicată la editura Humanitas Fiction în anul 2014.

14
/08
/17

Din clipa în care trece pragul grădiniței, copilăria fericită a micului Grégoire se transformă într-un adevărat coșmar. Chestiile sforăitoare cu care îl pisează educatorii și profesorii nu-i intră în cap orice-ar face, colegii își bat joc de el, iar părinții îl cicălesc și-l ceartă fără încetare.

11
/08
/17

Teatrul Evreiesc de Stat prezintă sâmbătă, 12 august, de la ora 19.30, la Muzeul Naţional al Literaturii Române spectacolul de muzică şi poezie Poeţi-Actori, Actori-Poeţi, un remember liric dedicat poeţilor-actori și actorilor poeţi Theodor Danetti şi Emil Botta.

10
/08
/17

Balena Albastră, roman semnat de Sebastian Lăzăroiu, a apărut recent la Editura Polirom, în colecţia „Ego. Proză”. „Fiecare cuvînt e amintirea arderii unui neg de tuș. Și-n fiecare carte un sacerdot rotofei oficiază beat mariajul cu iluzia eternității. Cînd mă satur de minciuna vieții, scriu despre cealaltă viață. E singura garanție că nu scriu eu, că nu las așa nobilă îndeletnicire în seama mea, păcătosul.” (Sebastian Lăzăroiu)

08
/08
/17

Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi – FILIT anunță numele autorilor români care vor lua parte la sărbătoarea literaturii, în perioada 4-8 octombrie 2017, la Iași. La Casa FILIT publicul se va întâlni cu autorii Dan Alexe, Simona Antonescu, Ioana Bradea, Ruxandra Cesereanu, Andrei Crăciun, Codrin Liviu Cuțitaru, Tudor Ganea, Adrian Georgescu, Mircea Mihăieș, Ioan T. Morar, Andrei Oișteanu, Marius Oprea, Dora Pavel, Mircea Pricăjan și Bogdan-Alexandru Stănescu.

26
/07
/17

Domnule Zografi, a trecut multă vreme de când vreau să vă scriu. Am motive strict literare, desigur, dar mai e ceva: Fizica. Aveți Fizica la bază, ceea ce, nu vă ascund, mă duce cu gândul la domnul Sabato.

24
/07
/17

Cartea „Călătoria diletanților (Din amintirile locotenentului în rezervă Amiran Amilahvari)” (în ireproșabila traducere a lui Nicolae Iliescu) a fost publicată la Editura Polirom, în anul 2017.

23
/07
/17

Cine nu s-a bucurat în copilărie de minunata „Lorelei” sau de extraordinarele povești din „La Medeleni”? Lumile lui Ionel Teodoreanu, un scriitor de o sensibilitate aparte, care ne-a fermecat pe toți cu „Ulița copilăriei” și care s-a stins brusc, la vârsta de 58 de ani…