Cel mai mare basist român – Decebal Bădilă – cântă jazz cu Big Band-ul Radio
https://www.ziarulmetropolis.ro/cel-mai-mare-basist-roman-decebal-badila-canta-jazz-cu-big-band-ul-radio/

Joi 18 februarie (19.00) Big Band-ul Radio, dirijat de Ionel Tudor, revine pe scena Sălii Radio în noul an cu un concert extraordinar de jazz: cel mai mare basist român, Decebal Bădilă, stabilit în Germania, va cânta jazz alături de formaţia Radio România.

Un articol de Liliana Matei|14 februarie 2016

Împreună cu Decebal Bădilă (chitară bass), evenimentul se va derula și cu participarea pianistului Petrică Andrei și a bateristului Vlad Popescu, cei trei interpretând și câteva piese în formulă de trio instrumental, cu Vlad Popescu la baterie. Programul serii va cuprinde standarde de jazz, dar și compoziții proprii semnate de doi dintre invitați (Decebal Bădilă și Petrică Andrei).

Ca de fiecare dată în cadrul seriei lunare de concerte prezentate de Big Band-ul Radio sub titlul “Jazz pe românește”, seara va fi prezentată de Florian Lungu, el însuşi o „personificare” a jazz-ului românesc.

DECEBAL BĂDILĂ – chitară bass – s-a format ca muzician sub influența fratelui său mai mare, regretatul contrabass-ist virtuoz şi profesor de renume internaţional Ovidiu Bădilă. Din 1984 a adoptat chitara bass; s-a perfecţionat în scurt timp, definindu-şi o manieră proprie de interpretare. În 1986, topurile de jazz îl desemnau deja drept cel mai bun instrumentist la contrabass acustic şi bass electric din România, motiv pentru care i s-au propus numeroase colaborări cu artişti de jazz şi de muzică pop.

Din 1990, s-a stabilit în Germania, ca student la Colegiul de Muzică din Köln, pe care l-a absolvit cu titlul „Master Degree with honour”. L-a cunoscut pe virtuozul pianist Eugen Ciceu – Cicero în Germania, iar în 1994 a colaborat pentru prima oară cu el, în cadrul unui concert susţinut de pianist la Bucureşti, începutul unei frumoase colaborări între cei doi muzicieni, până la trecerea în nefiinţă a lui Eugen Cicero, în 1997. Cariera lui Decebal Bădilă, atât ca muzician de studio cât şi ca performer live, a însumat un mare număr de participări la înregistrări, concerte, emisiuni TV şi festivaluri de jazz, la majoritatea celor din România, dar şi în Europa, Asia, America Latină. Discografia proprie cuprinde pînă în prezent două interesante albume de autor: „Nothing But Bass” (1995) şi „Archibald’s Dance” (2001), CD de bass solo. La acestea s-a adăugat mai recentul album „Joy Of Live” înregistrat împreună cu Petrică Andrei şi Vlad Popescu. Din 1997, Decebal Bădilă este membru al Big band-ului „SWR” din Stuttgart.

PETRICĂ ANDREI a absolvit Universitatea Naţională de Muzică din București, secţia „Compoziţie Jazz şi Muzică Uşoară”, sub îndrumarea profesorului Anton Şuteu, cariera sa în jazz fiind puternic influențată de Marius Popp. A debut la 18 ani în trio cu bass-istul Cătălin Rotaru şi bateristul Dan Teodorescu, la Festivalul de Jazz „Sibiu ’93”, unde a obținut primul său premiu. În luna noiembrie a aceluiaşi an, lui Petrică Andrei i s-a atribuit Premiul al III-lea la Concursul pentru pianişti de jazz de la Vilnius, Lituania.

În 1998, a fost  finalist al celei mai dificile competiţii pianistice europene din domeniul jazz-ului: Concursul „Martial Solal” de la Paris. În anul 2000, ca „vedetă” a ansamblului „Junior Cromatic Big band” dirijat de Marin Petrache Pechea, pianistul Petrică Andrei a luat parte la un turneu în Elveţia şi a apărut – inclusiv cu trio-ul propriu, pe lângă prezenţa în amintitul big band – la Expoziţia Mondială de la Hanovra, mult apreciatele recitaluri fiind preluate şi difuzate de Televiziunile germane ZDF şi N3. Petrică Andrei, improvizator plin de inventivitate, a fost aplaudat ca protagonist în sute de recitaluri susţinute pe scene autohtone, ca şi peste hotare la Viena, Hanovra, Berlin, Lisabona, Barcelona, Bruxelles, Paris etc.

Experienţa interpretativă a bateristului VLAD POPESCU s-a conturat încă din 1992, când a început colaborarea cu Big Band-ul Radio, neîntreruptă până astăzi. A devenit în 1996 percuţionist secund al Filarmonicii „George Enescu”.

Primele concerte peste hotare la care a luat parte ca baterist şi percuţionist au avut loc în 1997, în Italia, Spania şi Germania. A evoluat în toate ediţiile de pînă acum (2000 – 2005) ale Festivalului Internţional de Jazz de la Bucureşti, fie alături de notabili muzicieni români şi străini (în 2002 cu pianistul italian Guido Manusardi, în 2003 cu grupul trompetistului francez Michel Marre şi cu grupul „East Village”, în 2004 împreună cu Decebal Bădilă, această colaborare fiind reeditată şi în 2005, cînd din grup a făcut parte şi virtuozul chitarist brazilian Marcinho Eiras), dar şi ca lider de proiect, la ediţia 2004. A fost solicitat în mai multe rînduri, pentru contribuţii live, de profesorul şi dirijorul american Tom Smith.

Actualmente bateristul face parte din grupul pianistului George Natsis care prezintă periodic la Teatrul ACT evenimente organizate împreună cu Societatea Română de Radiodifuziune.

INFO

Biletele sunt disponibile pe  www.eventim.ro, în magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Carrefour, librăriile Cărtureşti, Humanitas, în benzinăriile OMV şi la casa de bilete a Sălii Radio.

17
/03
/22

Miercuri, 23 martie 2022,  de la ora 19.00, Corul Filarmonicii „George Enescu”, condus de Iosif Ion Prunner, va susține un program dedicat apropiatei sărbători pascale: Missa In illo tempore de Claudio Monteverdi și câteva lucrări de Gavriil Musicescu: Imnele Sfintei Liturghii, Concertul coral nr. 1, op. 15 și Concertul coral nr. 2, op. 30. Concertul este realizat în parteneriat cu Trinitas TV.

15
/03
/22

Considerat unul dintre cei mai mari compozitori ai lumii, un creator romantic influențat puternic de stilul clasic, Johannes Brahms a fost așezat de celebrul dirijor și pianist Hans von Bülow pe un piedestal, alături de ceilalți doi mari „B” ai muzicii germane: Bach – Beethoven – Brahms.

08
/03
/22

Dirijorul britanic LEO HUSSAIN – care debuta în 2016 pe prestigioasa scenă a Operei Regale (Covent Garden) din Londra cu Oedipe de George Enescu, bucurându-se de un mare succes de public - revine vineri, 11 martie 2022 (19.00), la Sala Radio.

07
/03
/22

În 8, 9 și 10 iulie, aeroportul din Arad va găzdui din nou artiști îndrăgiți și fanii lor, iubitorii de muzică bună, distracție și dans până la răsărit. Arad Open Air Festival se află deja la cea de-a șasea ediție, oferind publicului întâlniri cu nume celebre, activități de neuitat, scene pentru toate gusturile. Festivalul promite și anul acesta trei zile magice.

03
/03
/22

Corul de cameră Preludiu dirijat de Andrei Stănculescu invită publicul la un concert special pe data de 9 martie, ora 19.00, la Sala „George Enescu” a Universităţii Naționale de Muzică din București (UNMB), concert realizat în colaborare de Centrul Național de Artă Tinerimea Română (CNATR), Radio România Muzical și Universitatea Națională de Muzică din București.

03
/03
/22

Opera Națională București continuă seria de evenimente care marchează Stagiunea Centenară „Opera 100” și organizează, în perioada 2-6 aprilie, Masterclass-ul Nelly Miricioiu, care se va încheia cu „Belcanto Gala”, în data de 6 aprilie, în cadrul căreia cursanții vor fi acompaniați de Orchestra Operei Naționale București.

01
/03
/22

Concertele 𝑬𝒀𝑬𝑫𝑹𝑶𝑷𝑺 au fost descrise ca fiind, în mod paradoxal, energizante și generatoare ale unei stări de puternică melancolie. Trupa și-a început povestea în 2012, cu piese în limba engleză. Odată cu anul 2015 și cu îmbrățișarea limbii române ca mediu de exprimare, și-au consolidat propria poziție pe piața românească de muzică alternativă, lansând piese ca „Spre Soare”, „Prezent”, „Bicicleta” sau „Mai Stai".

24
/02
/22

Între 13 și 19 februarie 2022, la Iași a avut loc cea de-a treia ediție a Classix Festival, un demers organizat de Asociația Industrii Creative și Showberry. Peste 60 de artiști din 13 țări au fost prezenți în cadrul celor 8 concerte care au alcătuit programul festivalului, alături de 7 proiecții de film, un vernisaj, o expoziție, o dezbatere, o prelegere și 10 masterclass-uri.

16
/02
/22

Orchestra Română de Tineret (ORT) dirijată de Cristian Măcelaru – care poate fi ascultat pentru prima oară în România după momentul în care a fost numit director artistic al Festivalului Internaţional “George Enescu” – va concerta sâmbătă, 26 februarie 2022, ora 19, la Ateneul Român, într-o seară care are în program două superbe capodopere ale muzicii ruse : Concertul pentru vioară și orchestră în Re major, op. 35 de Ceaikovski, solistă violonista franceză de origine română Sarah Nemţanu şi Simfonia nr. 10 în mi minor op. 93 de Șostakovici.