Cel mai mare preţ din istorie – 300 milioane dolari pentru un tablou de Gauguin
https://www.ziarulmetropolis.ro/cel-mai-mare-pret-din-istorie-300-milioane-dolari-pentru-un-tablou-de-gauguin/

Tabloul „Nafea Faa Ipoipo” („Când te vei căsători”), pictat de francezul Paul Gauguin în 1892 şi care prezintă două fete din Tahiti, a fost vândut pentru 300 de milioane de dolari, devenind cea mai scumpă operă de artă din istorie.

Un articol de Petre Ivan|7 februarie 2015

Tabloul a fost în proprietatea unui colecţionar elveţian. Potrivit unor informaţii neconfirmate, pictura ar fi fost cumpărată de un muzeu din Qatar. Micul stat arab bogat în petrol a stabilit recordul anterior privind cea mai scumpă operă de artă, după ce a plătit 259 de milioane de dolari pentru o lucrare semnată de Paul Cezanne.

Înainte de vânzare, tabloul pictat de Paul Gauguin, înfăţişând două tinere din Tahiti, a fost deţinut de Rudolf Staechelin, un colecţinar din Basel, Elveţia.

Gauguin

Nafea Faa Ipoipo, de Paul Gauguin, 1892

Tabloul a fost expus public timp de mai multe decenii, la Kunstmuseum Basel (Muzeul de Artă din Basel, n.r.), în cadrul unui acord de împrumut, dar Staechelin a decis să vândă pictura în urma unor neînţelegeri cu instituţia muzeală, potrivit relatărilor presei americane, notează Mediafax.

Rudolf Staechelin a declarat pentru publicaţia The New York Times că nu va divulga identitatea cumpărătorului.

Informaţiile privind data vânzării tabloului sunt neclare, dar publicaţia americană amintită, care a scris în premieră despre acest record, a citat surse care au spus că lucrarea a fost vândută unor cumpărători din Qatar.

Familia regală din Qatar a cheltuit sume impresionante în ultimii ani pentru achiziţionarea de opere de artă din Occident.

Şeicul Saud bin Mohammed Al-Thani, fost ministru al Culturii, care a murit anul trecut, a cheltuit peste un miliard de dolari din bugetul ţării pe opere de artă.

Qatar a sponsorizat retrospectiva Damien Hirst din 2012 din Marea Britanie, expoziţia mutându-se apoi la Doha, capitala micului stat arab care a investit foarte mulţi bani în finnaţarea de muzee dedicate artei islamice şi artei arabe moderne.

Foto: Gauguin, Nafea Faa Ipoipo – wikipedia

04
/01
/21

Albumul bilingv „Azur de Lisabona”/ „Azul de Lisboa”, realizat de Ambasada României în Republica Portugheză și Institutul Cultural Român de la Lisabona, cu sprijinul Fundației Bonte, a avut prezentarea oficială în ultima lună a anului.

18
/12
/20

Muzeul Național Cotroceni lansează joi, 17 decembrie 2020, Portret de artist, un proiect de anvergură care îi are în prim plan pe unii dintre cei mai importanți artiști plastici ai momentului. Artiștii se destăinuie în fața publicului într-o suită de interviuri care reflectă emoțiile și părerile lor despre situația generată de pandemie, despre parcursul creațiilor și al artei în general, despre propria evoluție în domeniul artei și în situația actuală.

14
/12
/20

Până pe 28 martie 2021, Muzeul Național de Artă al României prezintă expoziția temporară Piranesi. Arhitecturi și fantasme, deschisă din 5 decembrie 2020. Expoziția aniversează 300 de ani de la nașterea artistului Giovanni Battista Piranesi (1720 – 1778) și este realizată de curatorul Cosmin Ungureanu, din cadrul Secției de Artă Europeană a MNAR, anunță organizatorii.

12
/12
/20

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” organizează în perioada 12-20 decembrie 2020, în zilele de weekend – 12, 13, 19 și 20 decembrie – evenimentul Am venit să colindăm „Florile Dalbe”.

04
/12
/20

Pe 8 decembrie 2020, începând cu ora 13:00, în foaierul Sălii Mari a Teatrului Național „I.L.Caragiale” din București, va avea loc primul eveniment de promovare din cadrul Proiectului „Expoziție inovativă cu bunuri restaurate din colecția Muzeului Teatrului Național București”, proiect finanțat prin Granturile SEE 2014-2021 în cadrul Programului RO-CULTURA.

03
/12
/20

Muzeul Național de Artă Contemporană al României se alătură colegilor din Rețeaua Națională a Muzeelor din România, instituțiilor culturale non-guvernamentale și creatorilor independenți, manifestându-și dezacordul cu strategiile promovate de Visarta pentru a consolida cadrul a ceea ce se urmărește în mod implicit a deveni un monopol asupra gestionării drepturilor percepture din comunicarea publică a operelor de artă vizuală.

27
/11
/20

Galeria Estopia București deschide astăzi expoziția „Not Natural”, de Andrada Feșnic. La aproape doi ani de la prima expoziție solo a artistei la Estopia – care a coincis atunci chiar cu deschiderea galeriei – Andrada Feșnic revine la București cu o nouă serie de lucrări realizate integral pe durata ultimului an.

27
/11
/20

Libertatea, egalitatea și democrația sunt printre cele mai puternice valori ale lumii contemporane. Însă lucrurile nu au stat întotdeauna așa și, din păcate, istoria ne demonstrează că, timp de sute de ani, omenirea a reprimat potențialul intelectual a jumătate din populație prin constrângerea femeilor.