Cel mai nou film al lui Aki Kaurismäki, în cinematografele din România
https://www.ziarulmetropolis.ro/cel-mai-nou-film-al-lui-aki-kaurismaki-in-cinematografele-din-romania/

The Other Side of Hope (2016), în regia lui Aki Kaurismäki, a fost selectat în Competiţia oficială a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin 2017 ( 9 – 19 februarie). Filmul, distribuit de Independenţa Film, va avea premiera în România în luna mai a acestui an.

Un articol de Petre Ivan|7 februarie 2017

The Other Side of Hope (în original: Toivon tuolla puolen) este o comedie-dramă finlandeză în care se împletesc poveștile a două personaje actuale.

Khaled este un tânăr emigrant sirian din Aleppo care caută refugiu pe străzile din Helsinki.

Wikström este un fost agent de vânzări care renunță la job și devine jucător de poker și cârciumar în același oraș. Fix la jumătatea filmului, destinele celor doi se intersectează.

The Other Side of Hope – INFO

Premiera internațională: 14 februarie, Berlinale Palast, Berlin 2017

Buget: 1.600.000 EUR

Durata: 98 min.

Le Havre

Cel mai recent film regizat (și produs) de Aki Kaurismäki a fost Le Havre (2011), peliculă distribuită și în România de Independența Film.

Lungmetrajul a obținut premiul FIPRESCI pentru un film din competiție la Cannes 2011 și Premiul Juriului Ecumenic – Mențiune specială pentru regizorul finlandez.

A fost nominalizat la Premiile Filmului European, la patru categorii (cel mai bun actor, cel mai bun regizor, cel mai bun scenariu și cel mai bun film) și la Premiile César, la trei secțiuni (decoruri, regizor și cel mai bun film).

În 2013, Le Havre a fost nominalizat la categoria Cel mai bun film european la Premiile Gopo.

Spălător de vase și poștaș

Aki Kaurismäki s-a născut în Finlanda și are 60 de ani. În limba finlandeză, numele său înseamnă „dealul cerbului”. Până să ajungă un nume în industria filmului, el a fost poștaș, a spălat vase pentru un restaurant și a activat pe post de critic de film.

La un moment dat, a înființat (împreună cu fratele său, Mika) o casă de producție și distribuție numită Villealfa. Cei doi sunt responsabili pentru o mare parte din producțiile finlandeze încă din anii ‘80.

Lui Kaurismäki îi plac în special filmele scurte. „Un film nu trebuie să depășească niciodată 90 de minute”, spunea el, așa că cele mai multe din producțiile sale au circa 70 de minute.

A realizat o mulțime de parodii după genuri celebre (road movies, filme noir, musical-uri), parodii populate de personaje finlandeze sinistre, de cele mai multe ori băutori profesioniști, și cu soundtrack-uri eclectice, bazate pe rock’n’roll-ul anilor ‘50.

În 1990 a regizat primul său film în limba engleză, comedia I Hired a Contract Killer, selectat în Competiția pentru Leul de aur la Festivalul de film de la Veneția.

Foto: The Other Side  of Hope – facebook

07
/04
/22

Regizorul american Steven Speilberg a acceptat invitatia American Independent Film Festival de a intra într-un dialog cu publicul cinefil din România. Vineri, 15 aprilie, la Cinema Elvire Popesco, după proiecția filmului West Side Story va avea loc o conversație care va fi moderată de criticul de film Andrei Gorzo.

06
/04
/22

Questo, platforma de divertisment urban care oferă jocuri tematice de explorare a lumii reale, și HBO Max provoacă bucureștenii să descopere universul serialului românesc „RUXX” într-un mod inedit, din 9 aprilie!

05
/04
/22

Luna aprilie marchează lansarea unui nou proiect educațional organizat de Asociația One World Romania. Pornind de la principiul că citirea unui film se poate asemăna cu cititul unei cărți, proiectul „Educație media prin film documentar la bibliotecă” face un pas asumat pentru a crește competențele de analiză critică a imaginii ale publicului larg, cu filmul documentar despre drepturile omului ca material didactic.

31
/03
/22

CRONICĂ DE FILM Câte ceva despre noul film al lui Pedro Almodóvar, “Madres paralelas” (2021), ajuns acum şi în cinematografele din România, distribuit de Independenţa Film.