Cel mai nou volum al seriei de autor N. Steinhardt se lansează la Baia Mare
https://www.ziarulmetropolis.ro/cel-mai-nou-volum-al-seriei-de-autor-n-steinhardt-se-lanseaza-la-baia-mare/

Astăzi, de la ora 12.00, la Catedrala Episcopală „Sfînta Treime” din Baia Mare va avea loc lansarea celui mai nou volum al seriei de autor N. Steinhardt, ,,Călătoria unui fiu risipitor. Eseu romanţat asupra neizbânzii’’, apărut recent la Editura Polirom.

Un articol de Andrada Văsii|29 iulie 2013

Astăzi, de la ora 12.00, la Catedrala Episcopală „Sfînta Treime“ din Baia Mare va avea loc lansarea celui mai nou volum al seriei de autor N. Steinhardt, „Călătoria unui fiu risipitor. Eseu romanţat asupra neizbânzii“, apărut recent la Editura Polirom.

„Călătoria unui fiu risipitor. Eseu romanţat asupra neizbânzii“, apărut în coeditare cu Mănăstirea „Sfînta Ana“, Rohia, este disponibil şi în format electronic.

Descoperit după moartea lui N. Steinhardt, „Călătoria unui fiu risipitor’’, i-a surprins pe cei obişnuiţi cu volumele de critică literară sau cu accente memorialistice ale acestuia. Departe de a face referire la cunoscutul episod biblic, scrierea e una de ficţiune.

Romanul povesteşte călătoria unui „copil modern“ în propria familie: un tânăr evreu relatează aventurile rudelor şi prietenilor săi burghezi – personaje ciudate, adesea nu tocmai morale. Acest periplu al protagonistului în căutarea unui timp pierdut e un prilej pentru a descrie fascinante scene de salon, dar şi pentru a satiriza înalta societate.

N. Steinhardt- lansare la Baia Mare

Un volum diferit

Scris înainte de convertirea autorului la ortodoxie, „Eseu romanţat asupra neizbânzii“ a fost comparat adesea cu fanteziile narative ale lui Mateiu I. Caragiale sau Ionel Teodoreanu. Structura cronologică şi cugetările despre firea omului, despre idealurile sau temerile sale şi despre felul în care îşi poate depăşi condiţia anticipează „Jurnalul fericirii“.

Scriitor şi publicist, condamnat politic şi monah ortodox, atras în egală măsură de literatură şi muzică, de teologie şi drept, N. Steinhardt este una dintre figurile de primă mărime ale culturii româneşti.

Foto credit: Polirom, Wikipedia

22
/06
/13

Marţi, 25 iunie, la ora 19.00, sunteţi așteptaţi pe terasa Librăriei Humanitas Kretzulescu să petreceţi o seară indiană în care puteţi discuta despre romanul „Valurile pământului“ de Anuradha Roy.

20
/06
/13

Scriitorul Elie Wiesel, în vârstă de 84 de ani, supravieţuitor al Holocaustului, a confirmat pentru cotidianul francez La Croix că lucrează la un proiect de carte pe care o va scrie în colaborare cu preşedintele american Barack Obama, la începutul anului 2015.

10
/06
/13

„Kamceatka” este cel mai cunoscut roman al argentinianului Marcelo Figueras - o poveste despre o realitate apăsătoare („Războiul murdar“), privită prin ochii unui copil. Cartea a apărut anul acesta la Editura All, în colecția „Strada Ficțiunii“. Iar filmul care are la bază romanul a fost ales să prezinte Argentina la Premiile Oscar, secțiunea „Cel mai bun film străin“.

05
/06
/13

Astăzi, la ora 18.00, la Librăria Cărtureşti Verona din Bucureşti, Adina Dabija, cunoscută mai ales pentru volumele sale de poezie („poezia-păpuşă“, „Stare nediferenţiată“), va citi fragmente din „Şaman“, primul său roman, apărut de curând în colecţia „Ego. Proză“ a Editurii Polirom, şi în ediţie digitală.