Cele mai de succes filme românești, la Zilele Filmului Românesc de la Chişinău
https://www.ziarulmetropolis.ro/cele-mai-de-succes-filme-romanesti-la-zilele-filmului-romanesc-de-la-chisinau/

Șapte dintre cele mai de succes filme româneşti noi, realizate de regizori precum Radu Jude, Corneliu Porumboiu, Constantin Popescu, Florin Şerban, Daniel Sandu, Ana Lungu şi Hadrian Marcu şi selectate la mari festivaluri internaţionale, vor putea fi văzute la Zilele Filmului Românesc (ZFR) de la Chişinău.

Un articol de Petre Ivan|25 septembrie 2018

Cea de-a patra ediţie a celui mai important eveniment din Republica Moldova dedicat cinematografiei române va avea loc între 11 şi 14 octombrie la Cinematograful Odeon din centrul capitalei, iar intrarea la proiecţii va fi liberă. Festivalul continuă tradiția de a aduce în fața cinefililor de la Chișinău cele mai apreciate filme ale cinematografiei din România.

Festivalul va fi deschis cu „Un pas în urma serafimilor” (2017), filmul de debut extrem de așteptat al regizorului Daniel Sandu, care va fi prezent la proiecție pentru o discuție cu spectatorii. Lungmetrajul a fost în competiția Festivalului de la Sofia și a câștigat în acest an opt trofee la Premiile Gopo, inclusiv pentru cel mai bun film și cea mai bună regie.

Un pas in urma serafimilor

Publicul din Republica Moldova va putea să vadă, la foarte scurt timp după premiera din România, cel mai nou film al regizorului Radu Jude, „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” (2018). Filmul a câştigat în acest an Globul de Cristal la prestigiosul Festival de la Karlovy Vary, iar recent a fost ales propunerea România pentru o nominalizare la categoria film străin la Premiile Oscar.

Din selecție face parte și tulburătorul „Pororoca” (2017), al treilea lungmetraj al lui Constantin Popescu, care a fost anul trecut în competiția Festivalului de la San Sebastian, unde actorul Bogdan Dumitrache a câștigat premiul de interpretare.

De neratat este și cel mai nou film, încă nelansat în România, al regizorului Florin Șerban, „Dragoste 1. Câine” (2018), venit direct din competiția Festivalului de la Sarajevo. Actorul basarabean Valeriu Andriuță joacă rolul principal și va fi prezent la Chișinău pentru o discuție cu publicul, la gala de închidere.

Fotbal infinit

Tot din competiția de la Sarajevo vine și noul film regizat de Ana Lungu, „Un prinț și jumătate” (2018), proaspăt intrat și în cinematografele din România. Al doilea debut din selecția din acest an este „Un om la locul lui” (2017), de Hadrian Marcu. Filmul a fost selectat în secțiunea Noi regizori a Festivalului de la San Sebastian și la Festivalul de la Namur, iar la Chișinău va fi a treia sa proiecție mondială, înaintea premierei de la București.

Din program face parte și documentarul „Fotbal infinit” (2018), cel mai nou film al unuia dintre cei mai importanți autori ai Noului Cinema Românesc, Corneliu Porumboiu. Filmul a avut a premiera la începul anului la prestigiosul Festival de la Berlin, în secțiunea Forum.

ZFR Chişinău este un eveniment organizat de Asociația Cineaștilor Independenți ALTERNATIVE CINEMA din Republica Moldova și casa de producție ROVA FILM din România.

Sprijinit de: Centrul Naţional al Cinematografiei din România, Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” din Chișinău, Uniunea Cineaştilor din România, Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării din Republica Moldova, Centrul Național al Cinematografiei din Republica Moldova.

Foto: Zilele Filmului Românesc – facebook

28
/11
/19

CRONICĂ DE FILM După „Cealaltă Irina” (2009) și „Q.E.D.” (2013), regizorul Andrei Gruzsniczki revine cu un nou lungmetraj, „Zavera” (2019), o dramă minimalistă - dar și manieristă - despre un inginer constructor (Dorian Boguță) a cărui viață e dată peste cap de moartea celui mai bun prieten (Șerban Pavlu).

28
/11
/19

Organizat de American Independent Film Festival și Cinema „Elvire Popesco”, pe 30 noiembrie, Maratonul „Blade Runner” este o invitație în lumea a două filme cult.

27
/11
/19

CRONICĂ DE FILM Martin Scorsese revine cu voluptate la ce i-a fost cel mai drag: filmul cu gangsteri. Produs și lansat de Netflix, adică în afara limitărilor la durată impuse de o distribuție în cinematografe, „The Irishman” i-a permis veteranului regizor să se lăfăie într-o cronică a mafiei de aproape trei ore și jumătate.

23
/11
/19

10 filme internaționale proiectate în premieră la București, un juriu de excepție, 12 masterclass-uri și 2 workshop-uri cu specialiști în cinematografie și actorie, și voie bună fără limite!

21
/11
/19

CRONICĂ DE FILM După două filme ilustrative, fără forță, eșuate, „Poarta Albă” (2014) și „Fals tratat de mântuire a sufletului” (2018), nu aveam mari așteptări de la noul lungmetraj al regizorului Nicolae Mărgineanu, „Cardinalul” (2019), tot despre victimele comunismului. Filmul are însă câteva calități, fără a fi memorabil.

19
/11
/19

CRONICĂ DE FILM Primele două episoade din sezonul al treilea al miniseriei „Umbre”, produs de HBO și scris și regizat de Bogdan Mirică, arată mai bine decât primele două sezoane. Asta nu înseamnă că lipsesc de tot replicile teribiliste sau că narațiunea nu e tot simplistă. Doar că personajele sunt mai închegate.