Teatrul Evreiesc de Stat deschide stagiunea 2020-2021 cu premiera: „Cele mai frumoase zile ale tinereţii mele”, dramatizare de Liana Ceterchi după jurnalul Anei Novac, traducere Anca Domnica-Ilea.
Un articol de Liliana Matei|16 octombrie 2020
Scenografia poartă semnătura Vioricăi Petrovici, iar coregrafia îi aparține Mălinei Andrei. Ilustrația muzicală este realizată de Bogdan Lifșin și Sergiu Marin, iar conceptul video este semnat de Liviu Alecu. Asistență regie: Anka Levana. Din distribuția spectacolului fac parte Maia Morgenstern, Katia Pascariu, Viorica Bantaș, Alexandra Fasolă, Anka Levana, Iolanda Covaci, Luana Stoica, Natalie Ester și Teodora Toader.
Spectacolul va avea loc la sediul TES (str. Iuliu Barasch, nr. 15) vineri, 16 octombrie și sâmbătă, 17 octombrie, începând cu ora 19.00. De asemenea, va exista și o difuzare online a spectacolului – sâmbătă, 17 octombrie, de la ora 19.00 – pe pagina de Facebook TES (https://www.facebook.com/teatrulevreiesc/) și pe contul oficial de YouTube (https://www.youtube.com/teatrulevreiesc). Transmisia online va fi gratuită, fără necesitatea achiziționării de bilete.
Ana Novac, pe adevăratul ei nume Zimra Harsany, născută la Dej, deportată în 1943 la Auschwitz, la vârsta de 14-15 ani, o Anne Frank din Transilvania, este memorialistă, supravieţuitoare a lagărului de exterminare de la Auschwitz, autoarea singurului jurnal „pe viu” care a izbuit să iasă de acolo.
„Era una din rarele supravieţuitoare şi unica deportată care reuşise să ţină un jurnal ce devenise singura raţiune a îndârjirii ei de a rămâne în viaţă. Inuzitată era şi ironia nimicitoare cu care-şi nara experienţa şi ale cărei accente nu le-am mai regăsit în scrierile niciunui alt martor.” (Monica Lovinescu).
„Azi sunt convinsă că numai datorită jurnalului am supraviețuit. (…) A fost un mod de a supraviețui supraviețuirii”. (Ana Novac)
„Cele mai frumoase zile ale tinereții mele” devine un instrument psihologic de respingere critică și de depășire a traumei. Filonul ironic țesut cuvânt cu cuvânt în fiecare amintire, în fiecare paragraf, îi permite autoarei reconstruirea și transmiterea propriei experiențe din universul lagărului de concentrare. Aprofundând enigma umanității și a răului, scrisul devine modalitatea de a depune mărturie și de a înțelege realitatea, transformând în cuvinte ceea ce la început pare de nedescris și ordonând experiențe de neînțeles, pentru a le transmite, ca un strigăt, către cei din viitor. Ana Novac își manifestă rezistența îndârjită în fața ororii, transformându-și jurnalul de lagăr în principalul instrument de apărare și revoltă. Jurnalul devine o modalitate de atac împotriva celor responsabili de „cele mai frumoase zile ale tinereții sale”: „N-am mai avut decât un singur gând: să-i strivesc, rămânând în viață cu orice preț, o Evreică în plus, care să-i vadă reci și spânzurați!”, expresie a furiei și a disperării, cât și antidot împotriva suferinței trăite.
Trăind infernul, Ana Novac înregistrează suferința cu o remarcabilă luciditate față de mizeria umană, față de absurditatea războiului, față de intangibilitatea frontierei dintre călăi și victime: ,,Meseria mea sunt cuvintele. Să le găsesc pe cele mai precise si mai percutante – pentru a surprinde incoerența lumii în care trăiesc. Să fiu un martor onest pentru lumea asta!”
Spectacolul a fost realizat cu sprijinul Asociației Limes și al Fundației Familiei „Menachem H. Elias”.
