Cele mai noi cărți: „Ludice. Exerciții de umor criptic”, de Gabriel Liiceanu (fragment)
https://www.ziarulmetropolis.ro/cele-mai-noi-carti-ludice-exercitii-de-umor-criptic-de-gabriel-liiceanu-fragment/

Joi, 7 noiembrie, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, are loc lansarea volumului „Ludice. Exerciţii de umor criptic”, de Gabriel Liiceanu, volum din care vă propunem astăzi un fragment.

Un articol de Liliana Matei|6 Noiembrie 2019

Cea mai nouă carte semnată de Gabriel Liiceanu, „Ludice. Exerciții de umor criptic” (Humanitas, 2019; Concepție grafică și colaje de Angela Rotaru) va fi lansată pe 7 noiembrie, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu. Alături de autor, va vorbi scriitorul Radu Paraschivescu. Evenimentul se va încheia cu o sesiune de autografe. Accesul este gratuit, în limita locurilor disponibile, pe baza unei rezervări prin Eventbook.

Nu mai țin minte întocmai când mi-a venit ideea acestui volum. E bine să te cațeri din când în când pe acoperișul lumii, mi-am spus, și să râzi de tine și de alții, cu dorința de a scăpa măcar o clipă de masca gravă pe care ți-au întipărit-o pe figură filozofia, textele speculative și scrisul «încruntat».

Știam însă că riscul de a te face de râs propunându-ți să-i faci pe alții să râdă era mare. De altfel, un autor al editurii, cel puțin la fel de «serios» ca și mine, ratase experiența evadării în registrul comic. Culmea e că tocmai eu îl sfătuisem să renunțe la ideea publicării! Nu mă ascultase. La capătul eșecului, fără să-mi poarte pică, îmi spusese obidit că e mai ușor să faci un cititor să plângă decât să râdă.

Dacă voi păţi şi eu la fel? m-am întrebat, după ce am pus laolaltă cele 14 texte care se voiau pline de haz…“ – GABRIEL LIICEANU

Fragment din povestirea PSIHOTERAPIE

Toată existența mea a fost traversată de o pudoare înnăscută. Din pricina asta, nu sunt în stare să folosesc cuvintele acelea indecente, deșucheate ori necuviincioase care, ieșite din gura unora, îi fac pe oameni să se prăpădească de râs, în timp ce, spuse de alții, înmărmuresc asistența și provoacă o senzație de penibil și dezgust. Unii dintre prietenii mei se mișcă în registrul înjurăturilor cu ușurința virtuozilor pe claviatura pianului, în vreme ce eu transpir numai la gândul că aș spune în șoaptă cuvântul… Sau cuvântul…

Nu, iertați mă, pur și simplu nu pot să le spun! Sigur, dacă aș fi american, ar fi altceva. În filmele lor, actorii înjură cum ar scuipa coji de semințe. Or, eu nu pot să înjur nici măcar așa, între prieteni, nici măcar când sunt singur la volan, darămite să pun pe hârtie tot felul de năsărâmbe menite să rămână acolo în toată neruşinarea lor! Cum se face, m am întrebat de a lungul anilor, că unii scriitori se bucură de – cum să i spun? – de „prezumția de porcoșenie“ (cum ar fi, de o pildă, Rabelais, care parcă scrie direct din fundul unui hârdău; păi Creangă al nostru, cu Povestea poveștilor, de fapt Povestea… – ah, nu, iertați mă, sunt incapabil să scriu adevăratul titlu! –, pe care a citit o la cenaclul Junimii când Maiorescu era plecat la Viena, este de zece ori mai inventiv, fără să fie scârbavnic ca scatologul de Rabelais), așadar de ce unii scriitori se bucură de prezumția respectivă, în vreme ce alții n au voie să pună pe hârtie nici măcar cuvântul… Nu, e clar, nu pot! (Și, de fapt, era un fleac cuvântul ăsta pe care mă pregăteam să l scriu, era…)

Ce mai! Sunt handicapat, e clar! Nici măcar bancuri porcoase nu sunt în stare să spun, oricât de bune ar fi ele. Când ajung la poantă și trebuie să rostesc cuvântul cu pricina, mă opresc, zic „ăăă“, apoi spun prima literă, transpir, pe urmă mă întorc către vreun prieten care nu suferă de meteahna asta și – înfrânt, umilit și zdrobit – zic: „Spune tu, te rog, mai departe…“

Ceilalți mă privesc cu milă, în timp ce amicul duce bancul la capăt, stârnind hohotele asistenței.

Vă dați seama cum mă simt?

Neputând intra în pas cu lumea, m am dus la psihoterapeut. De fapt, am fost la doi. Primul a ascultat în liniște povestea dramei mele și, după ce am terminat, m a întrebat: „Aveți o oglindă venețiană în casă? Una în care puteți să vă vedeți în întregime?“ – „Am“, am răspuns. – „Perfect. Uitați ce facem. Când vă sculați dimineața – dar asta faceți în primele cinci minute, cât încă nu v ați trezit bine –, vă duceți așa cum sunteți, în pijama, în fața oglinzii și, timp de câteva minute, privindu vă în ochi, spuneți toate cuvintele porcoase care vă trec prin cap. Vă aștept săptămâna viitoare să mi povestiți cum a fost și cum v ați simțit.“ Nu m am mai dus. Mi a fost rușine. Dacă mă întreba ce cuvinte am spus?

Recent însă, o bună prietenă, psihiatră, mi a recomandat un coleg de al ei psihoterapeut, despre care mi a vorbit pe un ton entuziast. Recunosc că vizita la el m a impresionat. Într o vilă din interbelic transformată într o elegantă clinică privată, m a primit o doamnă asistentă, care m a invitat să iau loc într o sală de așteptare mobilată în stil vintage. Am așteptat circa zece minute amintindu mi de The King’s Speech, filmul în care proaspătul rege, bâlbâit, se duce la un psihoterapeut logoped (magistralul Geoffrey Rush), care, după ce i pune câteva întrebări, îl îndeamnă pe Majestatea Sa să înjure ca la ușa cortului. Regele constată că, pe măsură ce se dezlănțuie și se lasă în voia mâniei îndelung reprimate, îi piere bâlbâiala. Te pomenești că mă pune și pe mine să mi ies din fire, mi am zis, cu oarecare speranță amestecată cu teamă. De altfel, din cabinet se auzeau la răstimpuri niște împușcături care mă făceau să tresar de fiecare dată.

Tocmai când cochetam cu ideea să mi iau tălpășița cât mai era timp, ușa cabinetului s a deschis și am văzut ieșind, cu pupilele mărite, un adolescent cu părul vâlvoi. S a îndreptat en biais către ieșire, trăgând cu coada ochiului când la doctor, când la asistentă. „Nic dragă, i s a adresat domnul care rămăsese în ușa cabinetului, ne revedem miercuri. Între timp, exersezi singur acasă. OK?“ Apoi s a întors către mine.

Nu cred că avea mai mult de 45 de ani. Blond, siluetă plăcută, cu cărarea pe stânga, ca Robert Redford. M a poftit să intru și mi a indicat un fotoliu confortabil. După care a trecut în spatele biroului, pe care se aflau un caiet format studențesc și un stilou Parker așezat pe cotorul caietului. A scris câteva propoziții, apoi a ridicat privirea către mine.

Pesemne că ați auzit împușcăturile din cabinet. Tânărul cu părul răvășit pe care l ați văzut adineauri face atacuri de panică când tună. Stăm de vorbă de una, de alta și, când nu se așteaptă, trag pe sub masă cu un pistol cu gloanțe oarbe. Cred că în zece ședințe se vindecă. Dar să venim la problema dumneavoastră. Înțeleg că aveți dificultăți cu rostirea cuvintelor indecente. Poate n ar fi rău să vorbim puțin și despre copilărie, despre părinți… Eu înclin să cred că aveți un supraeu foarte pronunțat. În sfârșit, vom vedea. Deocamdată, o să procedăm ca în cazul tânărului.“ – „O să trageți cu pistolul? Să știți, domnule doctor, că nu sunt încă pregătit.“ – „A, nu în sensul ăsta. N o să tragem cu pistolul. Vreau doar să spun că vom folosi același principiu terapeutic: cui pe cui se scoate. Ne avântăm coûte que coûte – bănuiesc că știți franceză…“

– „Da, înțeleg coûte que coûte…“ – „Perfect. Ne avântăm coûte que coûte pe terenul minat. Iată ce o să vă propun.“

Ei bine, mi a cerut ca în zilele următoare să aștern pe hârtie, din experiența mea sau din auzite, trei povești „buruienoase“ cu oameni de cultură, de preferință scriitori. „Înțelegeți ce facem? Nu dumneavoastră spuneți cuvintele care vă ridică probleme, ci ei. Însă ei trebuie să fie persoane reale, scriitori din lumea dumneavoastră. Procedând aşa, sunteți scos din cauză. Dumneavoastră nu faceți decât să relatați ce ați auzit sau ce ați aflat din sursă directă. Încercăm să vă păcălim supraeul. Dar încet încet veți glisa în rolul lor. Vă aștept cu poveștile săptămâna viitoare, în aceeași zi, la aceeași oră.“ Mi s a părut ingenios. Abia așteptam să ajung acasă și să încep să pun pe hârtie tot felul de porcării luate din gura altora. Știam o grămadă. Cel mai greu era să selectez trei dintre ele.

Foto: Cătălin Cioabă, Editura Humanitas

05
/02
/19

CĂRȚI DE NEOCOLIT Tiparul apare în țara noastră la 1508 dar setea de cunoaștere, de informare a strămoșilor noștri este o realitate confirmată de existența numeroaselor copii ale unui manuscris răspândit în întreaga Europă, cu precădere în Bizanț, și anume ”Alexăndria”.

04
/02
/19

Editura Vellant începe anul cu întrebări însemnate: ce înseamnă să fii bărbat în secolul XXI? „Evoluția bărbatului” este un text echilibrat care are forța să ne schimbe atitudinea față de bărbatul de azi. Cartea lui Grayson Perry contribuie semnificativ la o conversație necesară despre masculinitate.

03
/02
/19

CĂRȚI DE NEOCOLIT. Între capodoperele literaturii române, "Țiganiada" lui Ion Budai Deleanu (1760-1820) ocupă un loc de excepție. Și explicația trebuie căutată nu numai în faptul că țiganii reprezintă o populație alogenă cu care conviețuim de peste 600 de ani, ci și pentru descrierea general umană pe care o conține.

31
/01
/19

Fundaţia Humanitas Aqua Forte, în parteneriat cu Filarmonica „George Enescu“, Editura Humanitas şi Asociația ARCCA organizează a doua ediţie a seriei de conferinţe „Despre lumea în care trăim”, un festival de conferinţe şi dialoguri culturale şi ştiinţifice pe teme de actualitate, susţinute de specialişti şi oameni de cultură de prestigiu, care va avea loc la […]

29
/01
/19

După ce a cucerit lumea cu „Citind Lolita în Teheran”, scriitoarea Azar Nafisi a revenit cu „Lucruri nespuse” - o colecție de amintiri care își poartă cititorul în mijlocul evenimentelor din Iranul ultimului secol.

28
/01
/19

La început de an 2019, declarat Anul Cărții în România, vă propunem un top al celor mai bune apariții editoriale ale anului trecut, din zona ficțiune. Ziarul Metropolis a realizat un top al celor mai bune cinci romane publicate în 2018 în România.

27
/01
/19

Și pentru că 27 ianuarie este Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului, vă propunem spre lectură „Omul în căutarea sensului vieții” (Editura Vellant), cronica experiențelor îngrozitoare trăite de psihiatrul Viktor Frankl în timpul detenției sale la Auschwitz și în alte lagăre.

25
/01
/19

METROPOLIS SPECIAL. Pe 25 ianuarie 1882 se năștea, la Londra, Virginia Woolf. 137 de ani mai târziu, vă invităm să ne-o amintim răsfoindu-i jurnalul.

16
/01
/19

Romanul autobiografic „Promisiunea zorilor” de Romain Gary (traducere din franceză și note de Daniel Nicolescu) a fost publicat la editura Humanitas Fiction, în anul 2018.

16
/01
/19

Editura Litera anunță peste 700 lansări editoriale noi în 2019 și vă propune să notați în agendă cărțile-eveniment peste care nu trebuie să treceți fără a le fi citit anul acesta.

Page 10 of 97« First...89101112...203040...Last »