Cele patru copii ale Magna Carta vor fi expuse, în premieră, împreună
https://www.ziarulmetropolis.ro/cele-patru-copii-ale-magna-carta-vor-fi-expuse-in-premiera-impreuna/

Singurele patru copii ale Magna Carta – documentul britanic medieval considerat a fi o piatră de temelie a democraţiei moderne – care au supravieţuit până în zilele noastre vor fi expuse pentru prima dată împreună, în 2015, cu ocazia celei de-a 800-a aniversări a documentului.

Un articol de Andrada Văsii|16 iulie 2013

Singurele patru copii ale Magna Carta – documentul britanic medieval considerat a fi o piatră de temelie a democraţiei moderne – care au supravieţuit până în zilele noastre vor fi expuse pentru prima dată împreună, în 2015, cu ocazia celei de-a 800-a aniversări a documentului.

Cele patru exemplare ale Magna Carta vor fi expuse timp de trei zile la British Library din Londra, o expoziţie care va inaugura seria de evenimente organizate pe parcursul unui an în Marea Britanie pentru a marca cea de-a 800-a aniversare a documentului, potrivit bbc.co.uk.

În prezent, există patru copii ale documentului care au supravieţuit timpului – două aparţin British Library, o copie este deţinută de Lincoln Cathedral şi o copie se află în proprietatea Salisbury Cathedral. Toate cele trei organizaţii vor fi implicate în organizarea expoziţiei de la British Library din Londra.

Documentele vor fi examinate de unii dintre cei mai renumiţi experţi din lume, care vor putea să analizeze astfel mai uşor pasajele mai obscure din text. Istoricii doresc, totodată, să afle noi indicii despre identitatea autorilor textului, care a rămas necunoscută până în zilele noastre.

Un document istoric

Documentul este considerat a fi o piatră de temelie a constituţiei britanice, întrucât a impus o serie de drepturi de bază pentru populaţie, notează Mediafax.

Magna Carta a fost semnată la Runnymede, în comitatul Surrey, în anul 1215, de regele Ioan al Angliei, ca o modalitate de a soluţiona o criză politică cu care se confrunta, după ce mai mulţi nobili englezi au pornit o răscoală şi au cucerit Londra.

Deşi aproape toate clauzele au fost abrogate în timpurile moderne, Magna Carta a impus în mediul juridic şi social britanic o serie de principii importante, care au fost copiate apoi în lumea întreagă.

Nici un cetățean mai presus de lege

Printre acestea se află principiul potrivit căruia nimeni nu e mai presus de lege – inclusiv regele -, dreptul de a avea un proces corect şi limitarea taxelor.

Documentul stă nu doar la baza libertăţilor constituţionale britanice din zilele noastre, ci a reprezentat punctul de plecare în redactarea Constituţiei americane, a Declaraţiei de Independenţă şi a Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului.

Foto credit: Wikipedia

05
/01
/15

Cărţi ale unor autori consacraţi, precum Mircea Cărtărescu, Lucian Boia şi Vladimir Tismăneanu, volumul "Scrisori pentru Vera", de Vladimir Nabokov, şi o serie de romane politice - la 25 de ani de la abolirea sistemului comunist - se numără printre noutăţile editoriale pregătite pentru anul 2015.

29
/12
/14

Cel mai mare poet al Rusiei a avut parte de glorie, a trăit drama exilului şi, ca toate personajele pe care le-a creat, a avut o viaţă fascinantă, Aleksandr Sergheevici Puskin s-a născut în iunie 1799 şi a murit în în februarie 1837, în urma unui duel. Se spune despre el că s-a iubit cu 113 femei.

26
/12
/14

Scriitori, critici literari şi reprezentanţi ai editurilor româneşti recomandă pasionaţilor de literatură să citească în vacanţa de Crăciun titluri ale unor scriitori laureaţi ai premiului Nobel, volume de poezii, dar şi cărţi pentru copii, acestea fiind doar o parte dintre "ofertele" de sărbători.

23
/12
/14

Captivi (Polirom, ed. a II-a, 2011), de Norman Manea, „un roman uimitor despre România postbelică, despre limbă, identitate şi pierdere”, a fost publicat în această lună de prestigioasa editură americană New Directions.

17
/12
/14

Librăria Eminescu a găzduit lansarea volumului „O viață și toate începuturile”, al tinerei scriitoare Alexandra Neacșu, vineri, 12 decembrie. Cartea a fost publicată de Compania Passe-Partout Dan Puric și are o prefaţă semnată de Dan Puric.

17
/12
/14

Columbia va emite în curând bancnote cu efigia scriitorului Gabriel Garcia Marquez - laureatul premiului Nobel pe anul 1982, decedat pe 17 aprilie -, în urma adoptării unei legi care a fost votată luni în Parlamentul acestei ţări.

11
/12
/14

Amza Pellea pleca după țigări și, uneori, se întorcea după trei zile. Gheorghe Dinică l-a luat de guler pe comandantul de la Otopeni. Vladimir Găitan ar fi putut juca într-un film de Michelangelo Antonioni... Câteodată, poveștile din culise sunt mai palpitante decât cele de pe scenă.