Celebrul tenor Roberto Alagna va cânta în premieră în România la Gala Premiilor Operelor Naționale
https://www.ziarulmetropolis.ro/celebrul-tenor-roberto-alagna-va-canta-in-premiera-in-romania-la-gala-premiilor-operelor-nationale/

Duminică, 18 decembrie 2016, la ora 21.00, va avea loc ediţia a IV-a a Galei Premiilor Operelor Naţionale. Invitatul de onoare al evenimentului este celebrul tenor Roberto Alagna, care va cânta în premieră pe o scenă din România.

Un articol de Liliana Matei|17 decembrie 2016

Organizată în parteneriat cu Primăria Municipiului Bucureşti, cea mai impresionantă gală a scenei lirice de la noi se va desfășura la Opera Națională din București, iar premiile vor fi înmânate de diverse personalități.

Marele Premiu al Galei i se va decerna celebrei soprane de origine română Nelly Miricioiu, acesta fiindu-i înmânat de Alteţa Sa Regală Principele Radu al României. De asemenea, sopranei i se va conferi titlul de „Cetăţean de Onoare” al Municipiului Iaşi, înmânat de Primarul Iaşului, Mihai Chirica.

Soprana Eugenia Moldoveanu va primi Premiul de Excelenţă pentru întreaga carieră, iar  dirijorul Cornel Trăilescu va fi recompensat cu Premiul de Excelenţă.

Premiul Special al juriului îi va fi acordat maestrului de cor Stelian Olariu.

Premiul pentru cel mai bun spectacol de operă va fi înmânat de Gabriela Firea, Primarul General al Municipiului Bucureşti.

În cadrul Galei se vor acorda 15 premii în competiţie şi 12 premii de excelenţă şi pentru întreaga activitate.

Orchestra şi Ansamblul de Balet al Operei Naţionale Bucureşti vor evolua sub bagheta maestrului Marcello Mottadelli, coordonatorul artistic al Operei Naţionale Bucureşti, şi a maestrului Tulio Gagliardo Varas, coordonatorul artistic al İzmir Devlet Opera ve Balesi, Turcia.

Evenimentul va fi transmis în direct la TVR 1, TVR Internaţional, TVR HD, Radio România Cultural şi Radio România Muzical, începând cu ora 21.00.

17
/07
/15

Aflat la a treia ediție, master-class-ul cu participare internațională "Muzica la Altitudine" va avea loc între 18 şi 26 iulie 2015 la Poiana Ștampei, în Bucovina, unde tineri muzicieni vor avea oportunitatea de a studia tehnici de instrument şi interpretare împreună cu doi muzicieni de talie internațională, violonistul Ştefan Horvath (Elveția) şi violoncelistul Răzvan Suma (România), solist concertist al Radio România.

17
/07
/15

Institutul Cultural Român de la Viena organizează marţi, 21 iulie, la ora 19.00, proiecţia specială a unor reportaje din seria KulTOUR mit Holender, realizate de postul Servus TV. Evenimentul de la sediul ICR Viena (Argentinierstrasse 39, 1040 Viena) este dedicat lui Ioan Holender, cu ocazia împlinirii vârstei de 80 de ani pe 18 iulie.

16
/07
/15

Joia viitoare (23 iulie 2015) începe cea de a şasea ediţie de PADINA FEST, eveniment creat pentru iubitorii de muzică şi de activităţi sportive montane. În timpul zilei vor avea loc evenimente sportive şi activităţi recreaţionale - Maratonul Bucegilor, căţărări pe stâncă, rapel sau tiroliene, ateliere de aventură, iar serile vor fi dedicate în exclusivitate concertelor.

16
/07
/15

TVR prezintă concertul Filarmonicii din Viena de la Palatul Schönbrunn, dirijat pentru a doua oară de Zubin Mehta. Evenimentul este difuzat în două părţi, pe 18 iulie, de la ora 22.45, respectiv 25 iulie, de la 23.15, la TVR 1, TVR HD şi online, pe TVR+.

16
/07
/15

Se spune că au existat mulți dirijori legendari, dar un singur Herbert von Karajan. Probabil cel mai bine vândut artist de muzică clasică al tuturor timpurilor, Karajan s-a născut în Salzburg, în Austria, pe 5 aprilie, 1908, și a murit pe 16 iulie, 1989, în orașul în care a venit pe lume. Discurile lui s-au vândut în peste 200 de milioane de exemplare.

16
/07
/15

Trupa Byron concertează vineri, 17 iulie, de la ora 20.00, în Parcul Al.I.Cuza, la Foișorul de lemn. Evenimentul face parte din programul celei de-a X-a ediții a Stagiunii muzicale estivale, organizată de Primăria Sectorului 3. Intrarea publicului este liberă, iar accesul se face din strada Baba Novac, intersecție cu strada Câmpia Libertății.

15
/07
/15

Institutul Cultural Român de la Viena organizează duminică, 19 iulie, începând cu ora 10.30, un tur ghidat prin câteva locuri din capitala Austriei legate de biografia compozitorului român George Enescu, care a locuit şi studiat în Viena în perioada 1888-1894.

10
/07
/15

Orchestra Română de Tineret va participa, cu sprijinul ICR, la un turneu în Italia, Germania, Franța şi Austria în perioada 18 iulie -28 octombrie. Concertele vor avea loc la Dobbiacco pe 18 iulie, la Berlin pe 19 august, la Aix-en-Provence pe 2 septembrie și la Viena pe 28 octombrie 2015. Orchestra Română de Tineret este prima orchestră românească invitată să concerteze în celebra Konzerthaus din Viena.

09
/07
/15

La sfârşitul lunii septembrie, cel mai renumit cor din lume, Corul Armatei Roşii, ajunge în Capitală pentru a cuceri publicul bucureştean. Artiştii au adăugat în agenda turneului internaţional cel de-al doilea spectacol la Bucureşti, eveniment ce se va desfăşura pe 22 Septembrie, în aceeaşi locaţie - Sala Palatului.

08
/07
/15

Şapte orchestre din top 20 cele mai bune ale lumii în acest an vor concerta pe scena ediției 2015 a Festivalului Internațional George Enescu (30 august - 20 septembrie, București). Mai mult, publicul Festivalului se va putea bucura chiar de primele patru cele mai bine cotate orchestre ale lumii, conform unui top realizat de prestigioasa publicație britanică “Gramophone”.

07
/07
/15

Jazz in the Park 2015 a adunat peste 50 de mii de participanți, mai mult decât dublu față de ediția anterioară, iar Fondul Jazz in the Park s-a bucurat de un succes peste așteptări, au anunțat organizatorii festivalului.

07
/07
/15

Corurile reunite Cantus Mundi din Ucraina, Republica Moldova și România au cântat împreună sub bagheta Annei Ungureanu, dirijorul Corului Naţional de Cameră Madrigal - Marin Constantin, pe scenele ieșene, marcând inaugurarea secțiunii de concurs Cantus Mundi din cadrul Festivalului – Concurs Coral Internațional pentru Tineret "Gavriil Musicescu", ediția a III-a, desfășurată pe 4 iulie la Casa de Cultură a Studenților, Sala Gaudeamus.