Centenarul Filmului Românesc – 100 de ani, 100 de filme, 100 de oraşe
https://www.ziarulmetropolis.ro/centenarul-filmului-romanesc-100-de-ani-100-de-filme-100-de-orase/

Asociaţia ARTIS din Iaşi şi Asociaţia Obştească MIA din Chişinău au lansat, sâmbătă la Iasi proiectul Centenarul Filmului Românesc. Harta României Mari va fi trasată de Caravana Filmului Românesc, cu filme special alese, printre alţii, de criticul şi istoricul de film Bujor T. Rîpeanu, Irina-Margareta Nistor, Ileana Popovici.

Un articol de Petre Ivan|5 februarie 2018

Proiectul vizează un traseu istoric: România – Republica Moldova – Cernăuți.

Centenarul Filmului Românesc – 100 de ani, 100 de filme, 100 de oraşe a fost deschis cu proiectia filmului Afacerea Est, primul film din această serie a Caravanei, in prezenta criticului de film Irina-Margareta Nistor, regizorului Igor Cobileanski și actorilor din film: Constantin Pușcașu, Daniel Busuioc.

Inițiat de ARTIS și Asociația Obștească MIA, organizat de Primăria Municipiului Iași şi Ateneul din Iaşi, Centenarul Filmului Românesc începe la Iași, în orașul care a înregistrat momente importante din cadrul Marii Uniri a României.

Harta României Mari va fi trasată de Caravana Filmului Românesc, cu filme special alese de criticul și istoricul de film Bujor T. Rîpeanu, Irina-Margareta Nistor, Ileana Popovici ş.a.

Centenarul Filmului Românesc este un proiect desfășurat în cadrul programului Centenar al Primăriei Municipiului Iași (2017-2020).

Centenarul și Filmul Românesc, (și: pentru că cea de-a șaptea artă e mai vârstnică la noi), reprezintă o ocazie de a face o călătorie în trecutul mai îndepărtat sau mai apropiat, al unei istorii în imagini, de a vedea și revedea cineaști importanți și de a-i radiografia cu drag, încercând să readucem publicul în sălile de cinema și de a da ghes să fie refăcute cele ignorate, dar pentru care există nostalgii justificate! – Irina-Margareta Nistor (Ambasador Cinema în cadrul proiectului)

Foto: Centenarul Filmului Românesc – facebook

10
/07
/23

Un cineconcert, cel puţin 30 de filme, întâlniri cu peste 20 de invitaţi din ţară şi străinătate, dezbateri, ateliere, o expoziţie aniversară şi o lansare de carte fac parte din programul ediţiei a zecea a Festivalului Ceau, Cinema!, care va avea loc între 12 şi 16 iulie la Timişoara, Capitală Europeană a Culturii.

05
/07
/23

Cea de-a XX-a ediție a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL va avea loc în perioada 14-20 august 2023, la Sfântu Gheorghe (Delta Dunării). Și anul acesta, programul festivalului cuprinde două competiții de scurtmetraje, românești și internaționale, și proiecții de film de lungmetraj însoțite de întâlniri și dialoguri între cineaști și public. 

05
/07
/23

Între 22 și 29 iulie, la 2 Mai se desfășoară a treia ediție a Festivalului de Teatru și Film „Șerban Ionescu”. De la concerte și proiecții de film în aer liber și până la spectacole de teatru, expoziții, dialoguri cu artiști și show-uri de stand-up și improvizație, programul din 2023 cuprinde peste 50 de evenimente culturale cu intrare gratuită.