Centrul istoric al Sibiului, ansamblul Brâncuşi şi cetăţile romane de pe Dunăre sunt prioritățile României pentru UNESCO
https://www.ziarulmetropolis.ro/centrul-istoric-al-sibiului-ansamblul-brancusi-si-cetatile-romane-de-pe-dunare-sunt-prioritatile-romaniei-pentru-unesco/

Cetăţile romane de pe cursul inferior al Dunării, centrul istoric al Sibiului şi ansamblul lui Brâncuşi de la Târgu-Jiu reprezintă priorităţile României pentru includerea pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, o eventuală includere pe listă a Roşia Montană nefiind luată în discuţie în acest moment. Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional a organizat, luni, o conferinţă de […]

Un articol de |29 octombrie 2012

Cetăţile romane de pe cursul inferior al Dunării, centrul istoric al Sibiului şi ansamblul lui Brâncuşi de la Târgu-Jiu reprezintă priorităţile României pentru includerea pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, o eventuală includere pe listă a Roşia Montană nefiind luată în discuţie în acest moment.

Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional a organizat, luni, o conferinţă de presă, pentru prezentarea unor iniţiative legislative în domeniul culturii pe care le pregăteşte în prezent. La conferinţa de presă au participat Puiu Haşotti, ministru al Culturii, Sergiu Nistor, secretar de stat în Ministerul Culturii, şi Daniela Mihai, focal point pentru Comisia UNESCO România, angajată a Institutului Naţional al Patrimoniului (INP) şi consilier personal al ministrului Culturii.

Răspunzând unei întrebări, Puiu Haşotti a declarat că nu are ce să spună despre o eventuală includere a Roşiei Montane pe lista UNESCO (Organisation des Nations unies pour l’éducation, la science et la culture).

„La Roşia Montană nu avem ce să spunem, pentru că nu a venit absolut nimic la Ministerul Culturii”, a spus ministrul Puiu Haşotti.
„Pe tema presupusului proiect minier nu avem elemente noi, documentaţii, astfel încât să ne putem pronunţa”, a spus şi Sergiu Nistor, secretar de stat în Ministerul Culturii.

O procedură pentru includerea Roşia Montană în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO fusese iniţiată în februarie 2010, de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional (MCPN), condus la vremea respectivă de Kelemen Hunor. La momentul respectiv, şi Comisia permanentă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO susţinea includerea sitului Roşia Montană în patrimoniul mondial a organizaţiei. Totodată, fostul ministru al Culturii Kelemen Hunor afirma, în ianuarie 2011, că părerile specialiştilor UNESCO „sunt extraordinar de împărţite în ceea ce priveşte şansa de a include Roşia Montană pe lista organizaţiei, dar acest lucru nu înseamnă că demersurile nu vor continua”.

Pe de altă parte, în conferinţa de presă de luni, secretarul de stat Sergiu Nistor a spus că, în perioada următoare, va fi reluată Lista Tentativă UNESCO, pentru a fi aşezate în ordine priorităţile României pentru înscrierea în această listă.

Totodată, actualul ministru al Culturii, Puiu Haşotti, a spus că a exprimat, într-o întâlnire pe care a avut-o recent cu Irina Bokova, secretarul general al UNESCO, interesul României de a fi o prezenţă mai activă şi mai puternică în organismele superioare ale UNESCO.

Daniela Mihai, focal point pentru Comisia UNESCO România, a prezentat priorităţile României pentru includerea pe Lista UNESCO.

Astfel, Ministerul Culturii va depune dosarul pentru includerea unor cetăţi romane de pe cursul inferior al Dunării pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Daniela Mihai a confirmat în conferinţa de presă interesul României în acest sens, fapt care fusese afirmat şi într-o declaraţie pe 26 octombrie, de Puiu Haşotti, ministrul Culturii.

Ministrul a explicat că România este partener într-un proiect foarte mare – „Extinderea Limesului Danubian – Cursul Inferior al Dunării, patrimoniu mondial UNESCO”, cu acronimul „Danube Limes Brand”, şi va depune, anul viitor, dosarul pentru includerea unor cetăţi – oraşe romane de pe Limesul dunărean, adică de pe graniţa Imperiului Roman. „Este un proiect foarte mare, sunt zeci de cetăţi romane, de la cetatea romană de la Sucidava până la Cetatea Aegyssus”, a spus Haşotti.

Limesul este numele frontierei fortificate a Imperiului Roman, care traversa cu unele întreruperi aproape întreaga Europă, de la Nistru şi Marea Neagră şi până la limesul lui Hadrian (valul lui Hadrian) din Scoţia de astăzi. Proiectul „Danube Limes Brand” îşi propune extinderea frontierelor Imperiului Roman incluse în Lista Patrimoniului Mondial cu noi nominalizări în ţările de pe cursul inferior al Dunării. Proiectul este un instrument pentru protejarea şi conservarea pe termen lung a siturilor de pe Limes şi garantează utilizarea sustenabilă a resurselor de patrimoniu cultural. Proiectul este coordonat de Universitatea din Viena (Austria), având ca parteneri reprezentanţi din România, Slovacia, Ungaria, Italia, Bulgaria, Serbia şi Croaţia.

Pe de altă parte, o prioritate este, potrivit Danielei Mihai, finalizarea dosarului pentru includerea pe Lista UNESCO a centrului istoric al oraşului Sibiu, care a fost respins. „Noi încercăm să-l repunem pe masa Societăţii Patrimoniului Mondial şi va fi o nominalizare serială împreună cu centrul istoric Sighişoara”, a spus Daniela Mihai, precizând că dosarul este în lucru şi, în acest sens, a fost încheiat şi un protocol de colaborare cu Primăria oraşului Sibiu.

O altă prioritate este, potrivit Danielei Mihai, şi includerea pe Lista UNESCO a Ansamblului Monumental „Calea Eroilor” de la Târgu- Jiu, care cuprinde operele lui Constantin Brâncuşi „Masa Tăcerii”, „Poarta Sărutului” şi „Coloana Infinitului”.

„Ce nu este pe lista tentativă trebuie introdus pe această listă tentativă până la 1 februarie a fiecărui an, apoi trebuie întocmit dosarul de nominalizare. În cazul Sibiului, este vorba despre o completare de dosar, iar în cazul ansamblului Brâncuşi, de elaborarea lui în sine”, a explicat Daniela Mihai.

Municipiul Sibiu a mai realizat un dosar de includere pe lista UNESCO, în anul 2007, dar, potrivit fostului ministru al Culturii Kelemen Hunor, acesta a fost respins, pentru că nu era întocmit conform cerinţelor UNESCO. Astfel, Ministerul Culturii a luat în calcul ceea ce la momentul respectiv a fost numită „o soluţie de rezervă”, respectiv extinderea zonei Sighişoara, care figurează deja pe această listă, la zona Sibiului. Consiliul Local Sibiu a aprobat, în luna mai 2011, înscrierea Sibiului ca centru istoric pe lista patrimoniului mondial UNESCO, ca extindere de poziţie, alături de centrul istoric Sighişoara.

Pe de altă parte, Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional a anunţat, încă din mai 2011, că va începe procedurile pentru înscrierea Ansamblului Monumental „Calea Eroilor” de la Târgu Jiu, care cuprinde operele lui Constantin Brâncuşi „Masa Tăcerii”, „Poarta Sărutului” şi „Coloana Infinitului”, pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

Ansamblul Brâncuşi a fost inclus în 1991 pe lista tentativă, însă, până în prezent, nu au fost reiniţiate demersurile necesare definitivării procesului.

Consiliul Local al Municipiului Târgu Jiu a aprobat, printr-o hotărâre din 20 februarie 2011, începerea procedurilor pentru înscrierea Ansamblului Monumental „Calea Eroilor” pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO şi anume constituirea, prin dispoziţia primarului, a unei comisii de lucru care va elabora calendarul acţiunilor ce urmează a fi întreprinse.

Din România, în prezent, pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO se află Rezervaţia Biosferei Delta Dunării (înscrisă în 1991), ansamblul de sate cu biserici fortificate din Transilvania (1993, 1999), Mănăstirea Horezu (1993), bisericile din nordul Moldovei (1993), cetăţile dacice de la Orăştie (1999), bisericile maramureşene din lemn (1999) şi centrul istoric al oraşului Sighişoara (1999).

Deciziile UNESCO privind patrimoniul mondial au de cele mai multe ori şi o mare miză economică, deoarece clasarea siturilor facilitează deblocarea finanţării în vederea lucrărilor de conservare a acestora şi aduce o creştere a numărului de turişti. Principala provocare a UNESCO este însă conservarea siturilor aflate în pericol din cauza lipsei de îngrijire, a practicării turismului necontrolat şi a dezvoltării unor activităţi economice cu consecinţe devastatoare asupra mediului.

 

Sursa: Mediafax

14
/09
/12

Teatrul Metropolis vã invitã sâmbãtã, 15 septembrie, la ora 19:00 sã luaṭi parte la premiera spectacolului Jubileul, de Jean-Marie Chevret şi Michèle Ressi. Având-o în rol principal pe Maia Morgenstern şi beneficiind de îndrumarea regizoralã a lui Radu Beligan, piesa promite a fi un adevãrat spectacol. Autenticitatea piesei şi intensitatea la care este jucatã sunt […]

14
/09
/12

Selecţia celor mai de succes filme româneşti va fi prezentată vineri, în 15 spaţii din patru oraşe din ţară – Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara şi Iaşi, în cadrul Nopţii Albe a Filmului Românesc.   Potrivit organizatorilor, programul evenimentului cuprinde atât producţii de toate genurile realizate de cineaşti din toate generaţiile, dar nu vor lipsi nici animaţiile […]

14
/09
/12

TVR a anunţat joi printr-un comunicat  suspendarea Canalului TVR Cultural, începând cu data de 15 septembrie 2012, ora 23,59. „Măsura a fost dispusă joi, 13 septembrie 2012, prin Ordin al Preşedintelui-Director General al SRTv, Claudiu Săftoiu, în contextul situaţiei financiare critice a Televiziunii Române”, precizează comunicatul. Comunicatul Televiziunii Publice menţionează că decizia este parte a […]

13
/09
/12

  În 1931, Frankenstein era considerat de către public un film horror de excepţie, deşi a fost realizat cu buget redus, scrie visboo.com. Frankenstein a fost un film de groază cu monştri ce a reuşit să înspăimânte generaţii întregi. Fiind regizat de James Whale filmul i-a avut în roluri principale pe actorii Colin Clive, Mae […]

13
/09
/12

Turneul ce are loc în perioada 15-25 septembrie  face parte din protocolul încheiat pe zece ani între Teatrul de Animaţie Ţăndărică, Guangzhou Performance/ Film Co Ltd şi Teatrul Belei, în urma declarării anului 2012 „Anul dialogului intercultural: Uniunea Europeană-China”. Menit să dezvolte o cooperare structurală între poporul chinez şi instituţii culturale ale Uniunii Europene, proiectul […]

13
/09
/12

Google şi-a schimbat, joi, 13 septembrie, logo-ul pentru a o omagia pe Clara Scumann, pianista şi compozitoarea germană, soţia lui Robert Schumann. Noul logo o prezintă pe Clara Schumann cântând la pian, alături de cei opt copii ai ei.   Născută la 13 septembrie 1819, la Leipzig, Clara Schumann a fost crescută de tatăl ei. […]

13
/09
/12

Peste 20 de trupe din şapte ţări vor susţine spectacole, de joi până duminică, de Zilele Bucureştiului, manifestare organizată de Primăria Capitalei prin ArCuB.   Conform comunicatului Primăriei Municipiului Bucureşti, trupe din şapte ţări (Franţa, Olanda, Spania, Elveţia, Belgia, Germania, România) vor susţine spectacole de teatru de stradă în Piaţa Constituţiei, Piaţa George Enescu, Parcul […]

13
/09
/12

În 1913, a încetat din viaţă, prăbuşindu-se cu avionul său, Aurel Vlaicu, inginer şi constructor de avioane, unul dintre pionierii aviaţiei mondiale (n. 1882).   1592    – A încetat din viaţă scriitorul şi moralistul Michel Eyquem de Montaigne, iniţiator al eseului, ca gen filosofico-literar,  prin capodopera “Eseuri”, prima operă filosofică scrisă în limba franceză (n. […]

13
/09
/12

Aproximativ 250 de lucrări de pictură, grafică, sculptură şi artă decorativă vor fi prezentate la Muzeul Naţional de Artă al României începând de joi, când va avea loc vernisajul expoziţiei „Mitul naţional. Contribuţia artelor la definirea identităţii româneşti (1830-1930)”   Expoziţia include lucrări impresionante realizate de cei mai importanţi artişti români moderni, precum Barbu Iscovescu, […]

13
/09
/12

  Radio România informează că violonistul Alexandru Tomescu îşi va lansa, luni, 17 septembrie, pe terasa Librăriei Humanitas Kretzulescu, albumul „Stradivari Obsessions”.   Albumul cuprinde integrala sonatelor pentru vioară solo compuse de Eugene Ysaye iar fiecare dintre cele şase sonate a fost dedicată de compozitorul belgian unui mare violonist, a treia dintre ele fiind scrisă […]

10
/08
/12

După succesul de anul trecut al acestei noi creaţii, Shakespeare’s Globe dă startul turneului european al producţiei. Ca în vremurile când trupele de artişti ambulanţi colindau oraşele, cei opt actori vor însufleţi pieţele publice din mai multe oraşe europene cu acest recent succes al companiei londoneze. Seria de reprezentaţii va debuta la Margate (Marea Britanie) […]

10
/08
/12

TEATRUL METROPOLIS şi COCOR vă invită în Piaţa Timpului Joi, 24 mai, ora 12.00.   Doi artiști compleți, doi oameni desăvârșiți, doi actori unici, Marin Moraru și Iurie Darie vor fi celebrați cu mare onoare și recunoștință primind câte o stea pe Aleea Celebrităților, din Piața Timpului. “Să vorbesc despre Marin Moraru și despre Iurie […]

10
/08
/12

Teatrul Independenților Profesioniști, Comunitatea lui Noe și lorgean theatre vor prezenta la Home Matache anti-piesa „Tabloul” adaptată după Eugen Ionescu de Alexandru Robert Nagy. Spectacolul este distins cu 13 premii naționale pentru regie și interpretare, a fost pre zent în 2007 la Bruxelles, iar marți, 12 iunie, ora 20, la Home Matache, va avea loc […]

10
/08
/12

Programul aniversar pregatit reprezinta o încercare de a recrea experienţa cinematografică din România în anul înfiinţării ANF, filmele avand pe generic nume mari ale istoriei cinematografului autohton. Pentru ca un public cât mai larg să se poată bucura de această sărbătoare nu doar a ANF, ci şi a filmului românesc, accesul spectatorilor în sală este […]

10
/08
/12

Festivalul de Film Serile Filmului Minoritar le este propus clujenilor de Funda?ia Tranzit, în cadrul proiectului ”Generarea încrederii prin cultur? într-un mediu multietnic – Generating Trust by Means of Culture in Multi-ethnic Environment”. Proiectul e realizat cu bani de la Uniunea European? ?i const? în construirea unei re?ele de institu?ii culturale europene printr-un proces de […]

16
/06
/12

Teatrul Masca propune două montări inedite cu piesele lui Caragiale, „O scrisoare pierdută“ şi „O noapte furtunoasă“ cu statui vivante   În Bucureştiul începutului de secol 21, cine s-a aventurat în aceste zile pe străduţele din Centrul vechi, în zona Teatrului de Comedie unde se desfăşoară până la sfârşitul săptămânii Festivalul Comediei Româneşti, s-a întâlnit, […]