Centrul Replika din București prezintă proiectul Perifeeria – Platforma de Teatru Politic 2021-2022
https://www.ziarulmetropolis.ro/centrul-replika-din-bucuresti-prezinta-proiectul-perifeeria-platforma-de-teatru-politic-2021-2022/

Proiectul Perifeeria – Platforma de Teatru Politic 2021-2022 îşi propune facilitarea accesului la cultură şi dezvoltarea capacităţii de (auto)reprezentare prin teatru pentru grupuri şi categorii marginalizate din punct de vedere social, economic şi cultural. 

Un articol de Liliana Matei|24 septembrie 2021

Stagiunea de Teatru Politic 2021-2022 a început luna aceasta la Centrul de Teatru Educațional Replika din București. Pe 28 septembrie, orele 20:30, după cea de-a doua reprezentație a spectacolului Matern (concept şi scenariu: Alice Monica Marinescu), va avea loc evenimentul oficial de lansare a proiectului Perifeeria – Platforma de Teatru Politic 2021-2022, proiect finanțat prin Granturile SEE 2014 – 2021 în cadrul Programului RO-CULTURA.

Cu un portofoliu de peste douăzeci de producții de teatru, care adresează și explorează dimensiuni socio-politice de peste un deceniu, Stagiunea de Teatru Politic vă invită în cadrul proiectului Perifeeria – Platforma de Teatru Politic 2021-2022 la 8 spectacole (34 de reprezentații) din portofoliul său existent  (Capete înfierbântate 2020, Matern, Lucrător universal, TABU, SubPământ, ‘90, The Protocols și Originea lumii) și la 3 spectacole noi de teatru social-politic – coordonate de regizorii Irina Gâdiuță, Bogdan Georgescu și David Schwartz și produse în parteneriat cu organizații locale, din Zalău, Turnu-Măgurele și Bârlad.

Evenimentul de lansare va cuprinde realizarea unei prezentări, pentru diseminarea și transparentizarea rezultatelor și metodelor prezentate în cadrul atelierelor de Viewpoints și compoziție, susținute online, în iulie și august 2021, prin intermediul partenerului de proiect, compania norvegiană Morten Bruun. Atelierele s-au adresat actrițelor și actorilor implicați în proiect, care participă și la documentarea și realizarea celor trei producții noi de teatru.

Matern

Totdodată, în acest cadru va avea loc și lansarea oficială a website-ului proiectului, Artapolitica.ro/platforma2021, unde se vor putea regăsi și prelua primele materiale documentare din cadrul atelierelor sus-menționate și unde, până în octombrie 2022, la finalul proiectului, se vor publica noutăți și informații relevante de pe tot parcursul său.

Primele spectacole care se joacă live în această lună sunt: Capete înfierbântate 2020, Matern și Lucrător universal. Două din cele trei – Matern și Capete înfierbântate 2020 –, realizate pe parcursul anului 2020, se vor juca în premieră pe scenă cu spectatori, fiind difuzate până acum doar online.

Toate reprezentațiile vor avea loc la Centrul de Teatru Educațional Replika, Str. Lânăriei 93-95, București. Intrarea este liberă, doar pe bază de rezervare, iar programul lunii septembrie este următorul:

24 septembrie | ora 19.00 – Capete înfierbântate 2020

27, 28 septembrie | ora 19.00 – Matern

30 septembrie, 01 octombrie | ora 19.00 – Lucrător universal

Producțiile noi ale Stagiunii de Teatru Politic 2021-2022 pornesc de la istorii și probleme documentate pe plan local și abordează tematici legate de intersecția între diverse forme de oprimare și marginalizare – sărăcie, discriminare, acces redus la educație și cultură. Cele trei spectacole se vor juca și în orașe mari din proximitatea partenerilor locali – Iași, Craiova, Cluj –, precum și în București.

Capete înfierbântate 2020

Mai multe detalii se pot afla și pe paginile de social media ale Stagiunii de Teatru Politic (@stagiuneadeteatrupolitic Facebook, Instagram).

Proiect finanțat prin Granturile SEE 2014 – 2021 în cadrul Programului RO-CULTURA.

Proiectul se desfășoară în perioada mai 2021 – octombrie 2022. Valoarea sprijinului financiar nerambursabil este 900.405,9 lei (182.972,14 euro).

Granturile SEE reprezintă contribuția Islandei, Principatului Liechtenstein și Regatului Norvegiei la reducerea disparităților economice și sociale în Spațiul Economic European și la consolidarea relațiilor bilaterale cu cele 15 state beneficiare din estul și sudul Europei și statele baltice.

Aceste mecanisme de finanțare sunt stabilite în baza Acordului privind Spațiul Economic European, ce reunește statele membre UE și Islanda, Liechtenstein și Norvegia ca parteneri egali pe piața internă.

În total, cele trei state au contribuit cu €3,3 miliarde între 1994 și 2014 și €1,55 miliarde pentru perioada de finanțare 2014-2021.

Mai multe detalii sunt disponibile pe: www.eeagrants.org și www.eeagrants.ro

Programul RO-CULTURA este implementat de Ministerul Culturii prin Unitatea de Management a Proiectului și are ca obiectiv general consolidarea dezvoltării economice și sociale prin cooperare culturală, antreprenoriat cultural și managementul patrimoniului cultural.

Bugetul programului este de aproximativ 34 milioane de euro.

Mai multe detalii sunt disponibile pe www.ro-cultura.ro.

05
/02
/24

Vineri, 9 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va fi dirijată de RADU PAPONIU, director artistic și muzical al ansamblului Southwest Florida Symphony Orchestra, dirijor asociat al Filarmonicii din Naples (Florida – S.U.A.) și director muzical al Orchestrei de Tineret din același oraș american. Din 2017, Radu Paponiu a dirijat Filarmonica din Naples în peste 100 de evenimente diferite de muzică clasică, pop sau în proiecte educaționale.

05
/02
/24

Considerat, de critici, dar și de iubitorii de artă, poate cel mai cunoscut și mai bine cotat artist român contemporan la nivel internațional, Adrian Ghenie revine într-o licitație din România cu o lucrare amplă și expresivă.

05
/02
/24

Prima premieră a anului 2024 la Teatrul EXCELSIOR (singurul teatru din București dedicat adolescenților și tinerilor) este spectacolul PTERODACTILI de Nicky Silver, o producție în regia lui Radu Iacoban și scenografia lui Tudor Prodan.

05
/02
/24

Editura Humanitas Fiction vă așteaptă marți, 6 februarie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului Borges și eu de Jay Parini, recent apărut în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea lui Mihnea Gafița, un road novel care emană o nesfârșită admirație pentru unul dintre cei mai îndrăgiți scriitori ai secolului XX, un roman ce are la bază întâmplări petrecute în primăvara anului 1971.

04
/02
/24

NOU Un singur personaj, în care coabitează două ființe diferite, chiar opuse. Un singur monolog, lung, rostit de doi actori, într-un spectacol nou intrat în portofoliul Teatrului Metropolis, în urma concursului pentru debutanți, “StarT”

02
/02
/24

Jurnalismul de investigație din Balcani, Europa Centrală, țările Parteneriatului Estic, precum și Cipru și Malta, a întâmpinat numeroase provocări în ultimii ani. În multe țări din regiune, peisajul media este plin de (auto-)cenzură, iar inițiativele independente și critice sunt insuficiente. Jurnaliștii se confruntă deseori cu amenințări, hărțuire și acțiuni legale, ceea ce le restricționează tot mai mult capacitatea de a documenta și raporta problemele acute din societatea actuală.

02
/02
/24

În perioada 5 – 23 februarie 2024, Elite Art Gallery vă invită la expoziția artistului Leo Dolghier Oleg, „Symbiosis”, curatoriată de istoricul de artă, Felicia Acsinte. În cadrul vernisajului, care va avea loc pe data de 8 februarie, începând cu ora 18:00, expoziția va fi îmbogățită cu un element interactiv și dinamic, prezentat de artistul performer, Alexandru Medinschi, completând astfel călătoria vizuală printr-o experiență captivantă.

02
/02
/24

„Apropo de poveste” este despre poveste, poveștile în care credem cu toții și pe care ne place să le ascultăm. Dar povești reale, din socialul imediat. Proiectul propune un laborator de teatru dedicat tinerilor absolvenți, care combină ateliere pe estetici teatrale neconvenționale (măști, teatru-dans, teatru de animație) cu tematici sociale pentru a produce două producții noi de teatru, inovatoare.