„Charleston”, în premieră națională la TIFF 2018
https://www.ziarulmetropolis.ro/charleston-in-premiera-nationala-la-tiff-2018/

„Charleston”, debutul în lungmetraj al lui Andrei Creţulescu, va fi prezentat în premieră în România în cadrul competiţiei oficiale a Festivalului Internaţional de Film Transilvania.

Un articol de Liliana Matei|22 mai 2018

Proiecția de gală va avea loc joi, 31 mai, ora 19:00, la Casa de Cultură a Studenților, în prezența echipei. „Premiera în competiția de la TIFF înseamnă cam tot ce mi-am dorit pentru acest prim film. Și mi se pare încă și mai onorant ca celălalt titlu românesc din competiție să fie semnat de Adina Pintilie, o cineastă pe care o admir și-o prețuiesc de foarte mulți ani”, spune regizorul Andrei Crețulescu.

În luna aprilie, „Charleston” a avut noi proiecții sold-out, la Istanbul, Viena, Londra, Moscova, Jeonju și Montevideo, unde a primit un premiu special din partea juriului FIPRESCI, iar în mai a fost prezentat de ICR Varșovia în cadrul Festivalului Culturii Române de la Cracovia. Cronicarii turci au remarcat că regizorul își fixează povestea într-un cartier pe cale să fie distrus de politicile de transformare urbană. Filmul are un umor unic grație tensiunii constante dintre cei doi protagoniști și se transformă într-o poveste tragi-comică despre un caz de „home invasion”.”, criticii austrieci au fost de părere că „cinefilul Andrei Crețulescu propune un anti-„buddy movie” bizar în care joacă jumătate din „starsystemul” românesc contemporan”, iar revista online londoneză ceel.org a salutat deopotrivă coloana sonoră și trimiterile vizuale către filmele lui Michael Powell.

Pe 7 iunie, „Charleston” va fi prezentat la Iași, în cadrul omagiului Victor Rebengiuc din Serile Filmului Românesc, iar din data de 8 iunie filmul va putea fi văzut în cinematografele din toată țara.

Charleston” e povestea dulce-amară a unui triunghi amoros absurd, „format” din doi bărbați și femeia pe care au pierdut-o amândoi, un love-story neconvențional cu parfum retro, un cocktail pop condimentat cu umor negru, emoție, un soundtrack eclectic și chiar un intermezzo dansant.

Din distribuția filmului fac parte Șerban Pavlu, Radu Iacoban, Ana Ciontea, Victor Rebengiuc, Ana Ularu, Dorian Boguță, Gabriela Popescu, Adrian Titieni, Andreea Vasile, Gavril Pătru, Gheorghe Ifrim, Lucian Ifrim, Sergiu Costache, Claudiu Dumitru, Letiția Vlădescu, Vlad Galer și Alina Berzunțeanu.

Charleston” este o producție româno-franceză între ICON Production și Les Films du Tambour, realizată în coproducție cu .Mille et Une. Films și Wag Prod, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, The Group, Publicis Groupe, Region Bretagne, Rennes Metropole, în asociere cu Kinosseur, Wearebasca, Digital Cube și cu participarea HBO Europe. Producătorii filmului sunt Velvet Moraru, Marie Legrand, Rani Massalha și Andrei Crețulescu. Agentul internațional de vînzări al filmului este compania franceză Versatile. Promovarea media este asigurată de compania Rollercoaster PR.

Charleston”, despre care Cineuropa spune „mai rar un film românesc cu un asemenea potențial de public”, a avut premiera mondială în competiția oficială a Festivalului de Film de la Locarno 2017. Filmul este distribuit în România și Moldova de Kinosseur.

09
/05
/14

Ioana Flora a primit Premiul pentru interpretare feminină din partea Uniunii Cineaștilor din România, pentru rolul Tania din Déjà Vu (2013), producție independentă în regia lui Dan Chișu.

08
/05
/14

CRONICĂ DE FILM „#Selfie”, debutul în lungmetraj al Cristinei Iacob, este ca o postare stridentă pe Facebook care se vrea spiritual-amuzantă şi ţipă din toţi rărunchii după like-uri, deşi e superficială şi nepăsătoare că ar putea fi considerată pueril-banală.

07
/05
/14

Sâmbătă, 10 mai și duminică, 11 mai, la Noul Cinematograf Al Regizorului Român, sunteţi invitaţi la un eveniment de marcă: proiecția trilogiei "Paradise" - semnată de austriacul Ulrich Seidl -, deliciul criticii internaționale

06
/05
/14

Filmele europene și independente se bucură de un public mai numeros în 2014, datorita ediției a IV-a a proiectului cultural Cinema-Edu, dedicat liceeniilor din București și din alte 10 localități din România.

06
/05
/14

Filmul "Poziţia copilului", în regia lui Călin Peter Netzer, a câştigat marele premiu şi trofeul Uniunii Cineaştilor din România (UCIN) pe anul 2013. Gala premiilor UCIN reprezintă aprecierea juriului desemnat de UCIN pentru cele mai importante realizări cinematografice şi de televiziune ale anului precedent.

06
/05
/14

Sophia Loren, una dintre cele mai cunoscute actriţe italiene, a fost desemnată invitatul de onoare de la Cannes Classic 2014, care va celebra totodată naşterea westernului italian şi împlinirea a 30 de ani de când filmul "Paris Texas", de Wim Wenders, a primit trofeul Palme d'Or.

05
/05
/14

MARI FILME ROMÂNEŞTI UITATE „Când primăvara e fierbinte“ (1961) şi „Ţărmul n-are sfârşit“ (1963), filme aproape necunoscute, impuneau un cineast unic şi, din păcate, ignorat, atât la vremea lui, dar mai ales în prezent - Mircea Săucan.

01
/05
/14

CRONICĂ DE FILM Cel mai recent film al lui John Turturro în calitate de regizor și de actor în rol principal, „Fading Gigolo“/„Gigolo de ocazie“, este asemeni stilului de interpretare al realizatorului său: combinație în doze mici de umor, gravitate și o stranie buimăceală.