„CHARLESTON”, proiectat la Vilnius, Viena, Istanbul și Londra
https://www.ziarulmetropolis.ro/charleston-proiectat-la-vilnius-viena-istanbul-si-londra/

„Charleston”, debutul în lungmetraj al lui Andrei Creţulescu, îşi continuă periplul festivalier, în aşteptarea premierei româneşti din iunie. Filmul a fost proiectat la finalul acestei luni la Festivalul de la Vilnius, „Kino Pavasaris”, pentru ca în aprilie, „Charleston” să ajungă în competiţia destinată filmelor de debut a Festivalului Let’s CEE Viena şi în secţiunea „Young Masters” a celei de-a 37-a ediţii a Festivalului international de la Istanbul.

Un articol de Petre Ivan|28 martie 2018

Pe 22 aprilie, „Charleston” va fi proiectat în cadrul Galei de închidere a celei de-a 14-a ediții a Festivalului de Film Românesc de la Londra, eveniment organizat de Profusion International în parteneriat cu Curzon Cinemas și cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei.

Charleston

Andrei Crețulescu

„Charleston” e povestea dulce-amară a unui triunghi amoros absurd, „format” din doi bărbați și femeia pe care au pierdut-o amândoi, un love story neconvențional cu parfum  retro, un cocktail pop condimentat cu umor negru, emoție, un soundtrack eclectic și chiar un intermezzo dansant.

Din distribuția filmului fac parte Șerban Pavlu, Radu Iacoban, Ana Ciontea, Victor Rebengiuc, Ana Ularu, Dorian Boguță, Gabriela Popescu, Adrian Titieni, Andreea Vasile, Gavril Pătru, Gheorghe Ifrim, Lucian Ifrim, Sergiu Costache, Claudiu Dumitru, Letiția Vlădescu, Vlad Galer și Alina Berzunțeanu.

Filmul lui Andrei Crețulescu  este o producție româno-franceză între ICON Production și Les Films du Tambour, realizată în coproducție cu .Mille et Une. Films și Wag Prod, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, The Group, Publicis Groupe, Region Bretagne, Rennes Metropole, în asociere cu Kinosseur, Wearebasca, Digital Cube și cu participarea HBO Europe.

Producătorii filmului sunt Velvet Moraru, Marie Legrand, Rani Massalha și Andrei Crețulescu. Agentul internațional de vânzări al filmului este compania franceză Versatile. Promovarea media este asigurată de compania ROLLERCOASTER PR.

„Charleston”, despre care Cineuropa spune „mai rar un film românesc cu un asemenea potențial de public”, a avut premiera mondială în competiția oficială a Festivalului de Film de la Locarno 2017. Filmul este distribuit în România și Republica Moldova de Kinosseur și va fi lansat în cinematografe pe 8 iunie 2018.

Foto: „CHARLESTON”  – facebook

25
/03
/14

„Părerea mea proprie și personală este că politicienii își mint proprii alegători, fiindcă promit multe și duc la îndeplinire decât puține lucruri.” Sună familiar? Nu e un citat exact, ci mai degrabă un colaj din mai multe exprimări „degajate” din studiourile de televiziune.

25
/03
/14

Festivalul „25 de ore de teatru non-stop” desfăşurat la Sibiu în perioada 5 – 6 aprilie sub egida asociaţiei culturale BIS aduce pe scena culturală sibiană conceptul de teatru comunitar într-un spectacol de comedie inedit. Actorii joacă teatru, câinii latră şi sibienii aplaudă spectacolul, dragostea şi simţul civic într-o iniţiativă de conştientizare a faptului că “Măretia unei naţiuni şi progresul ei moral pot fi judecate după felul în care tratează animalele."

25
/03
/14

Joi, 27 martie, ora 19.00, la Opera Naţională Bucureşti, balerinii Corina Dumitrescu şi Călin Rădulescu reînvie romanul lui Tolstoi, Anna Karenina. Spectacolul, în regia şi coregrafia lui Ioan Tugearu, a făcut istorie în repertoriul ONB, prin montarea sa originală prezentată în premieră absolută pe 8 noiembrie 1998, producţia fiind reluată în 2009.

25
/03
/14

Teatrul Național din București va susține la Budapesta două reprezentații cu spectacolul ”Doua loturi”, joi, 3 aprilie, de la orele 17.00 şi 20.00. Cu ocazia turneului din capitala Ungariei, TNB a programat o reprezentație a spectacolului şi pe 27 martie 2014, la Sala Pictura, de la ora 20.00, de Ziua Mondială a Teatrului.

24
/03
/14

În anul în care se împlinesc 90 de ani de la naşterea unuia dintre cei mai talentaţi cineaşti ai lumii, Sergei Paradjanov, Festivalul Internaţional de Film Cinepolitica aduce în premieră, la Bucureşti, filmul biografic Paradjanov, propunerea Ucrainei la Oscarul pentru „Cel mai bun film străin”.

24
/03
/14

Cea de-a 10-a ediție a Festivalului Internațional de Film București, cel mai vechi festival competitiv din Capitală destinat exclusiv filmului de lung-metraj, va avea loc în perioada 26 martie – 2 aprilie 2014, la Cinema Studio, NCRR - Studioul Horia Bernea, sala Elvira Popescu și Institutul Cervantes. Programul Festivalului Internaţional de Film Bucureşti.

24
/03
/14

Cea de-a XII-a ediţie a Premiilor Muzicale Radio România şi-a desemnat câştigătorii. Cântecul anului a fost desemnat "Perfect fără tine", interpretat de trupa Vama, în timp ce Loredana Groza a primit trofeul pentru "Artistul anului 2013". Piesa "Ecou", interpretată de Elena Gheorghe feat. Glance, s-a impus la categoria "Cel mai bun cântec pop".

23
/03
/14

În noul spectacol după ,,Oscar și Tanti Roz” de Eric Emmanuel Schmitt, Alexandru Repan îi oferă lui Oscar șansa de a îmbătrâni. „Eu nu am vrut să-l joc pe Oscar, ci povestea lui, împreună cu un înger”, mărturisește actorul.

22
/03
/14

Nu am găsit un titlu mai potrivit pentru un articol referitor la ultimele discuri semnate de doi americani: dirijorul James Levine şi violonista Hilary Hahn. El este deja legendarul director muzical al Teatrului Metropolitan din New York, una dintre cele mai importante opere ale lumii, ea, o violonistă laureată cu Grammy care îndrăzneşte să caute căi noi de expresie.

22
/03
/14

S-a spus că Radu Beligan este un teribil paradox de umilință și de orgoliu. În volumul său de memorii, scria așa: „Ați văzut vreodată un mare actor jucând un rege? Pe lângă el, ai impresia că regii adevărați nu prea au talent”.