Charlize Theron, încurcată de noul rol din comedia „Gringo: Amator în misiune”
https://www.ziarulmetropolis.ro/charlize-theron-incurcata-de-noul-rol-din-comedia-gringo-amator-in-misiune/

Recunoscută deja ca actriţă versatilă prin interpretările dramatice sau rolurile de acţiune, câştigătoarea Premiului Oscar, Charlize Theron, dovedeşte că are şi simţul umorului odată cu rolul extrem de provocator din comedia „Gringo: Amator în misiune”, film care poate fi văzut din 16 martie pe marile ecrane.

Un articol de Petre Ivan|19 martie 2018

Când regizorul fimului, Nash Edgerton, i-a propus să joace rolul lui Elaine, o femeie de afaceri fără scrupule, Charlize Theron a acceptat cu entuziasm provocarea. În acelaşi timp însă, actriţa a recunoscut că a trecut prin momente de anxietate intense la scenele în care trebuia să dea unele dintre cele mai obraznice replici din cariera sa.

„Când am interpretat-o pe Elaine, nu credeam vreodată că voi scoate pe gură cuvintele pe care le-a rostit ea”, spune actriţa sud-africană. Au existat o grămadă de momente de-a lungul filmărilor în care am fost complet roşie la faţă, m-am uitat la cei din echipă şi mi-am cerut scuze în mod repetat pentru tot ce eram nevoită să zic. Din fericire, sunt oameni calzi şi iubitori.”

Pentru actorul Joel Edgerton, partenerul lui Charlize în film, a reprezentat o surpriză să o vadă pe actriţă într-o ipostază atât de neobişnuită. „Charlize e atât de frumoasă şi de elegantă, dar în egală măsură tăioasă şi îndrăzneaţă”, spune acesta. „Din când în când spunea ceva controversat sau murdar care îi şoca pe toţi fiindcă se aşteptau la o altă atitudine de la ea. Elaine reprezintă acea parte din Charlize care a ieşit la iveală cu ajutorul rolului.”

Aspectul care m-a atins cel mai mult este că sub masca intransigentă, Elaine este sensibilă şi rănită. Pentru mine, acest aspect o face autentică. Nu am vrut să pară a fi o caricatură. Elaine este zgomotoasă şi puternică şi gândeşte dintr-o altă perspectivă, aşa că am fost foarte entuziasmată să explorez ca actor toate aceste detalii. – Charlize Theron

Un mix antrenant de umor negru, acțiune accelerată și intrigă, „Gringo: Amator în misiune” se desfășoară în Mexic, unde Harold Soyinka (David Oyelowo), un om de afaceri mediocru, ajunge la mila trădătorilor lui colegi de corporație (Charlize Theron şi Joel Edgerton), a unui traficant de droguri local și a unui mercenar cu acute procese de conștiință.

Trecut de la cetățean model în tabăra celor mai căutați criminali, Harold are nevoie de mult noroc pentru a supraviețui situației extrem de periculoase. Însă acțiunile lui ridică întrebarea: Și-a pierdut mințile sau totul face parte dintr-o strategie foarte inteligentă?

Distribuit de Vertical Entertainment, „Gringo: Amator în misiune” a intrat pe marile ecrane din ţara din 16 martie.

Foto: Charlize Theron, „Gringo: Amator în misiune” – facebook

 

08
/04
/16

Una dintre cele mai populare şi iubite poveşti universale ale copilăriei din ultimele decenii, “Cartea Junglei”, are parte de o nouă ecranizare, de această dată live-action, într-o impresionantă adaptare.Filmul, distribuit de Forum Film România, va avea premiera pe 15 aprilie 2016 în format IMAX 3D şi 4DX 3D.

07
/04
/16

Inspirat de copilăria multor dictatori ai secolului XX, Copilăria unui lider/ The Childhood of a Leader este un portret amenințător al Răului în devenire. Scenariul este inspirat de o nuvelă a lui Jean-Paul Sarte, “L’Enfance d’un chef”, publicată în 1939. Copilăria unui lider, filmul de debut al actorului Brady Corbet va închide cea de-a cincea ediție a Festivalului Internațional de Film Cinepolitica (13 – 17 aprilie, București, Cinema Elvira Popescu).

07
/04
/16

Patru reușite scurtmetraje româneşti realizate de tinere regizoare şi relansate pe platforma Cinepub. Patru poveşti, patru perspective feminine, patru stiluri diferite, inclusiv o solidă animaţie despre viaţa la bloc. Anti-eroine în căutarea unei schimbări în existenţa lor monotonă.

07
/04
/16

Festivalul Internațional de Film Transilvania (27 mai – 5 iunie) îi dedică anul acesta o amplă retrospectivă regizorului cult Sion Sono, copilul teribil al cinema-ului independent japonez, prezentând 10 dintre cele mai provocatoare filme ale sale.

06
/04
/16

Cel mai mare festival de scurtmetraje din România, ajuns la ediția a zecea, se deschide oficial mâine, 7 aprilie, la ora 19.30, la Clubul Țăranului. Ediția aniversară durează până pe 11 aprilie și propune publicului din București 140 de filme scurte recente, inventive și inovatoare, în nu mai puțin de 16 secțiuni, zeci de invitați speciali, seminarii și petreceri de proporții cosmice.

06
/04
/16

"ma ma", un film de Julio Medem, cu Penelope Cruz, va intra în cinematografele româneşti din 29 aprilie. ma ma spune povestea emoţionantă a Magdei, o femeie din Spania perioadei de criză 2010-2012, pentru care veştile proaste se succed cu o viteză ameţitoare: mai întâi şomajul, apoi soţul o părăseşte pentru altă femeie mai tânără, plus un diagnostic medical necruţător. Cu toate acestea, Magda găseşte puterea să lupte în continuare.

05
/04
/16

Cea de-a XII-a ediție a Festivalului Internațional de Film București (BIFF) vine, pe lîngă filmele importante și foarte bune, și cu o premieră organizatorică. Sylvain Auzou, directorul secțiunii Venice Days, din cadrul Mostrei Venețiene, este noul director artistic al festivalului nostru.

05
/04
/16

Anul acesta, Festivalul Internațional de Film NexT (7-11 aprilie 2016) împlinește 10 ani. 10 ani de filme scurte care, adunate unul câte unul, înseamnă peste o mie. Pentru editia aniversară, organizatorii au ales să adune într-un program special acele scurtmetraje care au rămas în memoria cinefililor de la o ediție la alta și care surprind cel mai bine spiritul NexT. Cinci filme ambițioase, ale unor voci originale și curajoase. Programul 10 ani de NexT va fi proiectat joi, 7 aprilie, la Muzeul Țăranului, imediat după gala de deschidere, începând cu ora 20.00.

04
/04
/16

Statul contra Fritz Bauer/ People vs. Fritz Bauer (r. Lars Kraume), un thriller istoric de impact, care dramatizează obstacolele pe care le traversează un procuror în procesul de condamnare al unuia dintre marii responsabili ai Holocaustului, va deschide cea de-a cincea ediție a Festivalului Internațional de Film Cinepolitica (13 – 17 aprilie, Cinema Elvira Popescu).

02
/04
/16

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) organizează, în perioada 29 mai – 4 iunie 2016, cea de-a treia ediție a programului Transilvania Pitch Stop (TPS). Proiectul le este dedicat cineaștilor din România și Republica Moldova aflați la primul sau al doilea lungmetraj și oferă consultanță personalizată de dezvoltare de scenariu, training și o platformă pentru susținerea pitch-ului în fața unor potențiali parteneri.

01
/04
/16

În România, o țară cu 20 de milioane de locuitori, nu s-a produs niciun film pentru copii în ultimii 25 de ani. CINEMATOUR KIDS prima caravană de filme pentru copii din România, a ajuns în localităţile fără cinematograf şi în centrele de copii instituţionalizați, adunând peste 3250 de spectatori. Ediţia a II-a se va derula pe parcursul lunii aprilie 2016 şi este susţinută de Centrul Naţional al Cinematografiei.

01
/04
/16

“Minte-mă frumos în Centrul Vechi”, cea mai nouă comedie romantică românească, are premiera astăzi în cinematografele din toată țara. Aseară, la CinemaPro, a avut loc premiera de gală. Au fost prezenți membrii echipei de producție, actorii, regizorul și producătorii filmului, alături de vedete din show biz, muzică și televiziune. Printre ei: Adela Popescu, Liana Stanciu și Mihai Georgescu, Viorel Lis (care are o apariție inedită în film), Toni Grecu, Horia Brenciu, Nicoleta Hâncu, George Piştereanu sau Virgil Ianţu.

31
/03
/16

Trei regizori importanţi ai Noului Cinema Românesc – Radu Jude, Marian Crişan şi Adrian Sitaru. Trei scurtmetraje ultrapremiate care mizează pe stimularea emoţională a spectatorului – „Lampa cu căciulă” (2006), „Megatron”(2008) şi „Excursie” (2014), relansate pe platforma Cinepub. O temă universală comună: relaţia complicată copil – părinte. 

31
/03
/16

Week-end-ul acesta, pe 2 și 3 aprilie, Final Frontier, singurul târg de carte SF & Fantasy din România deschide porțile ediției numărul 5. Tărâmul magic ales în acest an pentru a fi transformat, timp de două zile, în capitala iubitorilor de SF și Fantasy este Connect Hub (B-dul Dacia nr 99, la Piața Spaniei).