Voci feminine în scurtmetrajul românesc
https://www.ziarulmetropolis.ro/voci-feminine-in-scurtmetrajul-romanesc/

Patru reuşite scurtmetraje româneşti realizate de tinere regizoare şi relansate pe platforma Cinepub. Patru poveşti, patru perspective feminine, patru stiluri diferite, inclusiv o solidă animaţie despre viaţa la bloc. Anti-eroine în căutarea unei schimbări în existenţa lor monotonă.

Un articol de Ionuţ Mareş|7 Aprilie 2016

Dacă există ceva specific în multe din filmele româneşti, de scurt sau lungmetraj, realizate de femei în ultimii ani, atunci este în primul rând alegerea unor protagoniste. Mutarea perspectivei narative dinspre masculin spre feminin.

Nu este însă o regulă strictă, la fel cum nici filmele regizate de bărbaţi nu exclud prezenţa unor personaje centrale femei. Cel mai notoriu exemplu este, probabil, Cristian Mungiu, ale cărui lungmetraje sunt recunoscute pentru că au în centru protagoniste.

Asta nu înseamnă însă că preocuparea sa este şi cea pentru exprimarea unei feminităţi puternice, pentru căutarea unei zone mai puţin explorate în cinematografia română – cea a unei priviri feminine care să excludă clişeele. Eroinele filmelor sale sunt mai curând pretexte în construcţii narative preocupate de alte teme decât cea a feminității.

Anul 2015 a adus totuşi pe marele ecrane două lungmetraje realizate de tinere regizoare. Filme care au protagoniste ce încearcă să scape tiparelor şi caută o libertate proprie.

Unul este „Autoportretul unei fete cuminţi”, un reușit anti-spectacular film regizat de Ana Lungu despre tentativa unei tinere (Elena Popa) de a se elibera de depedenţa de persoanele din jurul său, în special de părinţi.

Cel de-al doilea este „Marussia”. Lansat pentru prima dată la nivel internaţional în 2013 şi cu o carieră ulterioară bună în festivaluri, „Marussia” este filmat în Paris, vorbit în rusă şi franceză şi regizat de o româncă.

Stabilită de câţiva ani în Franţa, Eva Pervolovici foloseşte pentru filmul său o poveste simplă, inspirată dintr-o situaţie reală: o tânără rusoaică nonconformistă, imigrantă de mai mulţi ani care încearcă să obţină azil în Franţa, cutreieră străzile Parisului împreună cu fiica sa de şase ani, căutând în fiecare noapte câte un loc de dormit, după ce este evacuată din fosta locuinţă.

Tot o femeie este şi în centrul unui scurtmetraj de ficţiune anterior al Evei Pervolovici, inclus în tripticul „30-40-50”, la care şi-au mai adus contribuţia Iulia Rugină, tot cu un scurtmetraj de ficțiune, şi Stanca Radu, cu o minunată animaţie.

„30-40-50” este un proiect colectiv de 25 de minute puţin cunoscut, prezentat la TIFF în 2012 şi disponibil în prezent pe platforma gratuită Cinepub.

Titlul provine de la vârstele pe care se presupune că le-ar avea protagonistele din cele trei scurtmetraje.

40 play

Click pe imagine pentru a vedea filmul!

Filmul Evei Pervolovici este segmentul median – „40” – şi imaginează o emoţionantă întâmplare nocturnă în Bucureşti, când o femeie care coboară, în haine de casă, să arunce doi saci la gunoi asistă la o scenă de sex, într-un colţ ascuns al blocului, între o femeie misterioasă şi un bărbat de culoare la fel de misterios, pe care protagonista începe apoi să îl urmărească.

„40” este un scurtmetraj fără dialog, dar cu o spectaculoasă şi inedită coloană sonoră – un amestec disonant de sunete stranii menit a sugera tulburarea pe care o trăieşte această protagonistă aparent singură la vederea unei scene atât de neaşteptate şi în faţa posibilităţii de a cunoaşte acest bărbat de culoare de care pare a se simţi la rândul ei atrasă.

Eva Pervolovici mizează mult pe forţa sugestiei, pe lucrurile nespuse dar simţite, inserând chiar un moment aproape fantastic – de dans -, rupând ritmul desfăşurării realiste a naraţiunii.

Primul scurtmetraj al tripticului, „30”, este regizat de Iulia Rugină şi are ca pretext narativ o aparent banală întâlnire într-un supermarket între o tânără (Irina Velcescu) care face câteva cumpărături pentru o seară specială a surorii ei şi un bărbat necunoscut (Bogdan Dumitrache).

Ambii vor să cumpere acelaşi produs, din care nu a mai rămas însă decât un ultim exemplar – un sos Tabasco.

30 play

Click pe imagine pentru a vedea filmul!

Un declanşator neaşteptat – cât se poate de prozaic şi mai ales comic prin ridicolul său asumat – pentru o scurtă naraţiune cu iz de început de romance, în care schimburile de replici şi priviri între cei doi protagonişti, filmaţi într-un clasic plan-contraplan, sunt motorul poveştii.

Un film cu o cromatică specială – culori accentuate -, spartă de un scurt moment alb-negru, dominat de muzică şi apropiat de oniric. Un artificiu care face transferul dinspre privirea obiectivă, din exterior, asupra protagonistei înspre interioritatea ei, într-un punct decisiv al filmului.

Dincolo de firul său narativ – drama unei femei casnice nevoită să trăiască alături de un soţ nepăsător -, ceea ce impresionează în „50”, ultimul scurtmetraj al tripticului, realizat de Stanca Radu, este modul în care atât de cunoscuta viaţă la bloc în România este transpusă în imagini animate.

O animaţie extrem de elaborată, care mizează pe câteva mărci uşor de identificat ale geografiei fizice şi spirituale a simplei existenţe urbane româneşti: de la aleea dintre blocuri – cu tomberon, gunoaie pe jos, o pisică rătăcită şi o maşină acoperită cu prelată – până la bucătăria cu ceas şi calendar creştin ortodox pe perete şi camera de zi cu televizor pe care se află celebrul milieu şi la fel de celebrul peşte-bibelou.

50 play

Click pe imagine pentru a vedea filmul!

Însă această lume familiară nu este reprezentată în cenușiu, ci în culori calde, în contraste puternice, care insuflă un oarecare optimism, regăsit și în tăria protagonistei.

Un film fără dialoguri, despre incomunicabilitate – chipul soțului nu este arătat deloc, ca și cum ar lipsi din viața femeii, deși urmele existenței „bărbătești” a acestuia sunt prezente: cutia goală de bere, șosetele murdare, mâncarea lăsată pe masă, chiuveta înfundată de la baie.

„Duminică” (2013), de Sînziana Nicola, este realizat în estetica realistă consacrată de Noul Cinema Românesc. Un frate și o soră – jucați de Alexandru Potocean și Cristina Găvruș – merg împreună înspre spital pentru a-și vizita o rudă aflată pe moarte.

duminica play

Click pe imagine pentru a vedea filmul!

Scurtmetrajul de 13 minute constă în dialogul din mașină dintre cei doi, pornind de la o întâmplare ciudată de cu o seară în urmă pe care tânara i-o povestește fratelui.

Prilej pentru ca neînțelegerile mocnite dintre ei să iasă la suprafață, însă numai pentru ca tensiunea amplificată până atunci să fie relativizată în final, atunci când cei doi se pregătesc să intre în spital și își dau seama că ruda pe care o vor vedea va muri.

Dialogul, atent construit, este bine servit de jocul solid al celor doi actori, filmați aproape numai din semi-profil, ca și cum camera ar fi un martor tăcut pe bancheta din spate a mașinii, ajuns în intimitatea a doi frați.

Cele patru scurtmetraje sunt disponibile, de joi, pe Cinepub.ro, platformă online unde pot fi accesate gratuit şi în condiţii legale filme româneşti (noi sau vechi, scurtmetraje sau lungmetraje, documentare sau ficţiune), oferta fiind înnoită în fiecare săptămână.

Articol apărut şi pe blogul lui Ionuţ Mareş.



18
/10
/19

CRONICĂ DE FILM În documentarul „Jurnalul familiei -escu” (2018), regizorul Șerban Georgescu discută pe un ton jucăuș, ironic, ce (mai) înseamnă a fi român, la 100 de ani de la apariția României moderne, perioadă în care țara a trecut prin multe șocuri și transformări.

18
/10
/19

În Bucureşti, gala de deschidere a Les Films de Cannes à Bucarest este programată vineri, de la ora 19:00 la Cinema PRO, în prezența sărbătoritului ediţiei, Vlad Ivanov şi a cineastului Claude Lelouch.

15
/10
/19

CRONICĂ DE FILM Disponibil în unele cinematografe, documentarul „Emigrant Blues: un road movie în 2 ½ capitole”, de Mihai Mincan şi Claudiu Mitcu, discută subiectul migrației românilor în străinătate din câteva unghiuri inedite.

14
/10
/19

Les Films de Cannes à Bucarest îl celebrează anul acesta pe Vlad Ivanov, care anul acesta a împlinit 50 de ani. Actorului care seduce camera cu orice rol pe care-l interpretează, festivalul i-a dedicat o secțiune numită IVANOV 50 – care include cinci dintre cele mai importante filme care îl au ca protagonist: „Sunset”, „Câini”, „La Gomera”, „Principii de viață” și „Hier”.

09
/10
/19

CRONICĂ DE FILM Deşi pretinde că este un omagiu adus oamenilor care au murit în închisorile comuniste, "Între chin şi amin" (2019), al doilea lungmetraj de ficţiune al regizorului Toma Enache, nu este de fapt decât o bătaie de joc la adresa memoriei victimelor, prin kitsch-ul pe care îl etalează.

Page 1 of 25012345...102030...Last »