Cine sunt tinerii critici de teatru care scriu la revista THESPIS – revista Galei HOP 2018
https://www.ziarulmetropolis.ro/cine-sunt-tinerii-critici-de-teatru-care-scriu-la-revista-thespis-revista-galei-hop-2018/

Actorii înscrişi la Gala Tânărului Actor – HOP au, şi în acest an, susţinerea colegilor teatrologi. Revista THESPIS este locul ideal pentru criticii de teatru de mâine să-şi exerseze aptitudinile şi spiritul critic în cadrul unui eveniment ofertant, cu un „material de lucru” bogat pentru tot ce le trece prin cap în ale scrisului.

Un articol de Petre Ivan|19 iulie 2018

După ce în ultimii doi ani revista THESPIS i-a avut ca oaspeți pe tinerii critici de teatru absolvenți ai Universității de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” din Bucureşti și ai Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, anul acesta a venit rândul a patru colegi de la Universitatea de Arte din Târgu-Mureş.

Vor fi reportaje, interviuri, cronici despre atmosfera de la audițiile din București și din timpul celor 4 zile de concurs de la Costinești.

Informaţii despre echipa redacţională a revistei THESPIS 2018 – ALEXANDRINA CODARCEA, IOLANDA BELBE, VLĂDUŢ BURDE, XENIA ZILERIU studenți, absolvenți sau masteranzi ai Departamentului de Teatrologie (Management cultural, Jurnalism teatral) din cadrul UAT, echipă coordonată de lector univ.dr. Adriana Boantă, puteţi afla din pagina dedicată revistei.

Între 12 și 14 iulie cei patru teatrologi au fost prezenți la preselecțiile de la Sala Mică a Teatrului Național „I.L.Cargiale” din București, au stat în scaunul criticului de teatru și au luat parte la un adevărat road trip teatral.

Acum a venit vremea să scrie despre experiențele trăite, despre ce au văzut, simțit, experimentat. Deja puteți citi pe site-ul http://galahop.ro/revista-thespis-2018/ primele trei articole semnate de Alexandrina Codarcea, Iolanda Belbe și Vlăduț Burde.

*

„La fiecare ediție a Galei HOP, reprezentații departamentelor de teatrologie din universitățile de specialitate vor avea ocazia și șansa să reflecte și să dezbată fenomenul artistic, să își exerseze pana pe noi, actorii, contribuind astfel la redefinirea relației actor – critic.” (Miklós Bács, director artistic al Galei HOP 2018)

*

GALA TÂNĂRULUI ACTOR – HOP, program permanent al UNITER şi singular în peisajul festivalier autohton, este un concurs care are ca scop promovarea şi lansarea tinerilor absolvenţi din învăţământul superior artistic.

3-6 septembrie 2018. Vox Maris Grand Resort Costineşti. Director artistic: Miklós Bács.

*

Fiţi alături de tinerii artişti şi urmăriţi-i pe galahop.ro , pe contul oficial de Facebook al Galei HOP şi pe contul oficial de YouTube al UNITER (UNITER ROMANIA).

 

ALEXANDRINA CODARCEA

IOLANDA BELBE

VLADUT BURDE

XENIA ZILERIU

Foto: critici de teatru  THESPIS revista Galei HOP 2018 – facebook

23
/10
/23

De pe scenele Scala din Milano şi Theater an der Wien, soprana Letiția Vițelaru şi bas baritonul Sorin Coliban, remarcabili reprezentanţi ai diasporei artistice româneşti, vin la Bucureşti, unde, acompaniaţi de Orchestra Metropolitană București, cu maestrul Daniel Jinga la pupitrul dirijoral vor putea fi ascultaţi luni, 30 octombrie, de la ora 18:30, la Opera Națională din București.

20
/10
/23

Luni, 23 octombrie, ora 23.00, Marina Constantinescu ne aşteaptă la TVR 1 cu prima ediţie „Nocturne” a noului sezon. Actorul Ştefan Bănică, Anna Ungureanu, dirijorul şi Emil Pantelimon, managerul Madrigalului, actorul Adrian Văncică, Oana Drăgulinescu – fondator al Muzeului Abandonului se numără printre invitaţii noului sezon „Nocturne”.

20
/10
/23

Într-o permanentă alunecare între prezent și trecut, romanul Vorbește-mi despre tata, devenit bestseller imediat după publicarea în Coreea, este nu numai o melancolică scrisoare de dragoste adresată de către o fiică părintelui ei, ci și o dramă psihologică în care, pe fundalul multistratificat al istoriei coreene recente, amintirile pot vindeca răni adânci și restabili relații de familie fragilizate.

19
/10
/23

Scriitoare, cu texte puse în scenă pe diverse scene din România, Mihaela Michailov curatoriază pentru al doilea an, alături de Oana Cristea Grigorescu și Călin Ciobotari, o ediție a FNT. Am invitat-o la o discuție cu cărțile pe masă despre selecția din acest an.

19
/10
/23

Galeria neconvențională Celula de Artă continuă demersul de a se multiplica și de a cuceri privitorii prin arta pe care o curatoriază, expune și susține, în spațiile proprii sau în cele prietene, cu o serie de evenimente programate până la finalul lunii octombrie.

19
/10
/23

Vineri, 20 octombrie 2023 (de la 19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO și apreciatul pianist român HORIA MIHAIL vă invită să ascultați la Sala Radio o partitură cu o poveste inedită în istoria muzicii: Concertul nr. 3 pentru pian și orchestră, semnat de BEETHOVEN.