Scriitoare, cu texte puse în scenă pe diverse scene din România, Mihaela Michailov curatoriază pentru al doilea an, alături de Oana Cristea Grigorescu şi Călin Ciobotari, o ediţie a FNT. Am invitat-o la o discuţie cu cărţile pe masă despre selecţia din acest an.
Un articol de Monica Andronescu|19 octombrie 2023
Mihaela Michailov este curator al celei de-a 33-a ediții a Festivalului Național de Teatru, care se deschide mâine, la Teatrul Național din București, și a cărui temă este „Laboratoarele sensibilului”. Scriitoare, cu texte puse în scenă pe diverse scene din România, Mihaela Michailov curatoriază pentru al doilea an, alături de Oana Cristea Grigorescu și Călin Ciobotari, o ediție a FNT. Am invitat-o la o discuție cu cărțile pe masă despre selecția din acest an.
Ești pentru al doilea an curator al Festivalului Național de Teatru? Ce a determinat-o pe dramaturga Mihaela Michailov să accepte o provocare ca FNT?
Inițial n-am fost decisă în momentul în care a venit această propunere, dar am stat puțin și m-am gândit și mi s-a părut că, exact așa cum ai zis, e o provocare interesantă și că mi-ar da posibilitatea ca lucruri pe care le-am gândit, pe care mi le-am imaginat într-o formă sau alta, la nivel teoretic, să poată să capete și o concretețe. Mi s-a părut un moment bun în care să-mi dau seama ce se poate face, cum se pot armoniza niște viziuni, cum se pot cristaliza niște direcții. Și de asta am intrat în acest joc.
Dincolo de argumentul pe care voi l-ați scris, pentru a însoți selecția din acest an, m-ar interesa să-mi spui ce anume ți-ai propus tu, ca principal curator, să arăți prin acest Festival Național de Teatru?
Am vrut în primul rând să arăt un tip de diversitate a unor discursuri artistice, estetice, dar și o anumită asumare din partea unor creatori, asumarea unor direcții, asumarea unei gândiri, o anumită raportare până la urmă la teme foarte stringente ale realității, la problematici, la tipuri de întrebări pe care ni le punem, un tip de relație hai să zicem foarte directă și foarte acută cu o realitate prezentă. Un lucru foarte important în care cred și pe care am încercat să-l aduc e faptul că un festival nu e doar o sumă de spectacole selectate și că selecția, sigur, e foarte importantă, dar mi-am propus să arăt că în jurul acestei selecții un festival trăiește printr-o multitudine de alte discursuri și de alte propuneri. Și de asta am insistat să avem mai multe module, să avem un modul educațional și, practic, să mergem în școli și licee din tot Bucureștiul cu spectacole, să intrăm școală… Festivalul e și un bun prilej de a câștiga niște categorii noi de publicuri și de a lega, până la urmă, fenomenul teatral de școală, de facultate.
Ok, câștigă pe de o parte, dar nu pierde pe altă parte? Prioritizând doar o direcție, nu riști să pierzi multe alte categorii de public, la fel de importante?
Atâta timp cât spectacolele se desfășoară și în teatre, nu…
Întrebarea mea nu se referă doar la spațiul de joc, ci la tipul de discurs pe care ai vrut să-l aduci în prim plan. Mă întreb și te întreb cât ați avut real în vedere publicul sau publicurile… din Bucureștiul acestui moment.
Ne-am gândit mult și mi se pare că spectacolele sunt diverse și, din punctul meu de vedere, sunt pentru foarte multe categorii de public. Eu zic că acoperim și gustul pentru spectacole și pentru artiști cunoscuți, consacrați, pentru că îi regăsim pe Radu Afrim, pe Silviu Purcărete… Dar încercăm să acoperim și zona de categorii mai noi de publicuri care mi se pare că trebuie cumva captate și aduse în sălile de spectacol.
Sigur că da, pe de altă parte în ce privește și selecția de anul trecut și pe cea din acest an, cu puține excepții, e un fapt evident și discutat că ați prioritizat o anumită categorie de vârstă sau, mai bine spus, ați defavorizat anumite categorii de vârstă. Știm că acum sunt la modă diverse criterii precum sex, vârstă, minoritate etc. Cât au contat aceste lucruri în selecția voastră?
Nu am existat nicio secundă ideea de exclude creatori pe criterii de vârstă, pot să-l dau exemplu și pe Tompa Gabor anul trecut, alături de Silviu Purcărete și Radu Afrim. N-am pornit de la ideea că trebuie să excludem ceva automat, dar am analizat anumite spectacole și din perspectiva importanței lor în raport cu alte creații ale artistului. N-am pornit nicio secundă de la excluderea cuiva pe vreun criteriu. Opțiunile noastre au ținut cumva și de un tip de cercetare pe care unii dintre ei au început-o și au continuat-o, o cercetare tematică, o cercetare stilistică…
Selecția conține multe spectacole despre care s-a discutat în spațiul public și nu neapărat în termeni pozitivi… Așadar, aș vrea să nuanțezi puțin răspunsul legat de rolul pe care l-a avut eventual publicul în selecția voastră? Pentru cine este acest FNT? Ce v-ați propus să arătați în el și cui?
Am vrut să arătăm niște spectacole în spatele cărora vedem un tip de preocupare pentru anumite teme, pentru anumite realități, pentru anumite zone și care, după părerea noastră, sunt relevante în acest moment.
Pentru cine?
Pentru direcțiile pe care le propun în raport cu realități stringente, cu problematici stringente. Noi n-am vrut să spunem „acestea sunt cele mai luminate spectacole sau doar asta e valoarea teatrului românesc”, ci, mai degrabă, să prioritizăm direcția asta de cercetare, de explorare a unor zone, de încercare de a surprinde anumite realități. Sigur că ele sunt criticabile și e și normal, dar am vrut mai degrabă să vedem în ce măsură zona asta de teatru care explorează un tip de raport cu ideea de cercetare a unor realități, cu ideea de sondare a unor discursuri noi, își găsește un loc.
Aș vrea să te întreb, din postura de curator FNT, dar și din cea de om de teatru, care crezi că trebuie să fie scopul unui festival național de teatru?
După mine, e bine să fie un festival care să încerce să aducă la București spectacole din mai multe zone ale țării și să nu rămână cantonat doar într-o anumită zonă geografică. Și mai cred că trebuie să fie un festival care nu doar să confirme sau să aducă în prin plan numai numele confirmate, pentru că ele sunt deja confirmate… Ceea ce nu înseamnă nici trebuie să le excludem. Dar că ar trebui găsit un echilibru. Și mai cred că trebuie să și provoace un tip de raportare la ce se întâmplă, la felul în care se creează, la teatralități noi, la mijloace de reflecție asupra lumii în care trăim. Adică eu cred că trebuie uneori să și riște, nu trebuie doar să legitimeze un tip de teatru. Sigur că e important să avem creatori deja legitimați, dar trebuie să și arunce în joc niște nume noi, poate mai puțin confortabile, care încearcă să-și creeze niște direcții. Cred realmente că trebuie să fie și o platformă sau măcar un loc unde să ne și contrarieze anumite lucruri.
Oare nu e mai legitim acest gen de gândire atunci când te adresezi în primul rând unui public de specialitate? Sau asta trebuie să facă FNT? Să se adreseze unui public de specialitate? Pentru că mă gândesc că publicul larg are nevoie, totuși, să vadă puse în echilibru diversele zone de creație care există acum în teatrul românesc într-o manifestare care are în denumire cuvântul „național”?
Și pe mine mă interesează zona de comunitate și cred că sunt și spectacole într-o zonă mai clasică. Dar, din punctul meu de vedere, tocmai pentru că e un festival național și pentru că e deja un brand, pentru că nu e un festival de nișă, e important să forțăm puțin niște granițe și să aducem poate în prim-plan niște tipuri de discursuri mai puțin consacrate. E un brand puternic și poate că merită aduse în el și lucruri mai puțin confortabile.
Ai spus în câteva rânduri că acest cuvânt, „valoare”, e mai degrabă o noțiune abstractă. Ce înseamnă, totuși, pentru tine „valoare”?
Din punctul meu de vedere, valoarea e întotdeauna contextuală. Pentru mine, un spectacol valoros e un spectacol care abordează o temă relevantă în acest moment, în care detectez cumva o anumită gândire artistică, și nu neapărat regizorală, o anumită direcție și care are încearcă să intre într-un anume raport cu realitățile care ne înconjoară. De asta mi-e foarte greu să vorbesc așa de valoarea unui spectacol, la modul abstract, pentru că eu cred că valoarea e dată și de contextele în care e făcut, de mecanismele pe care le ai ca să poți să faci acel spectacol…
Să înțeleg că mai mult contează intenția din spate decât „produsul final”?
Contează și produsul, desigur, contează cum arată, contează care sunt mijloacele teatrale, pentru că poate fi o temă foarte bună și importantă, dar teatralitatea produsului final să fie mai puțin relevantă. Dar ce zic eu este că, din punctul meu de vedere, valoarea e dependentă și de multe alte determinări. De exemplu, dacă ai o producție foarte mare și dacă ai la dispoziție, să zicem, un teatru cu actori extraordinari și cu un buget important, ai toate șansele să faci un spectacol care să și arate bine, pe când dacă lucrezi într-un regim în care ai la dispoziție 7000 de euro pentru tot, s-ar putea că lucrul ăsta să-ți influențeze anumite lucruri. Pe de altă parte, poate să fie o temă superbă, dar dacă teatralitatea nu e bine explorată nu o să fim foarte încântați… În principal și în alegerile pe care le-am făcut zic eu că ce ne-a ghidat a fost teatralitatea spectacolului. Poate că spectacolul nu e perfect, nici nu cred că există un spectacol perfect, dar am văzut acolo un tip de demers, am văzut un tip de gândire, un tip de închegare a trupei…
Zona de teatru care te interesează pe tine, personal, și pe care o promovezi prin scris e, să spunem, cea care prioritizează mesajul. Ai reușit să lași deoparte zona ta personală de interes atunci când ai fost pusă în postura de a face o selecție națională?
De-asta n-am vrut să pornesc la drum singură și nu mi se pare în regulă să existe un singur selecționer pentru un festival de o asemenea anvergură. Și apoi, da, tocmai pentru că am, să zicem, definite niște principii de lucru, niște teme, niște realități față de care am un tip de afinitate, mi s-a părut important să am alături de mine în această echipă două persoane cu care, chiar și atunci când nu sunt în acord, reușim să discutăm într-o zonă argumentelor. Și pot să spun că sunt multe spectacole în selecție care nu se află în zona mea de interes, dar pe care le consider importante pentru momentul în care sunt făcute, pentru ceea ce au de spus, pentru teatrele în care sunt făcute. Fiindcă sunt teatre care în ultima vreme au reușit să crească și să se dezvolte și să-și dezvolte o trupă și pentru un astfel de teatru prezența într-un festival național înseamnă foarte mult.
Se discută în ultimii ani mult despre criterii. Aș vrea să te întreb, la adăpostul unui set de criterii bine elaborate, nu cumva se poate ascunde orice tip de selecție? Nu pot fi elaborate în așa fel încât să-ți justifice orice?! La adăpostul unui set de criterii nu se poate ascunde multă mediocritate?
Nu știu dacă aceste criterii trebuie să fie Biblia noastră. Dar cred că ele, de fapt, ne ajută să ne sedimentăm un tip de aparat de raportare la un peisaj artistic. Cred că ne ajută să înțelegem în funcție de ce urmărim anumite lucruri. Și asta mi se pare cumva important. Cred că ne ajută să vedem în funcție de ce selectăm ceva… Cred că ele țin de o bază a argumentației. Sunt mai degrabă un tip de eșafodaj care ne susține, într-un fel, gândirea critică, care ne ajută să mergem pe o anumită zonă. Sigur că și ele sunt chestionabile. Dar eu cred că e bine să le avem pentru că dă un tip de legitimitate demersului.
Ce întrebam eu este dacă la umbra acestui set de criterii nu poți să impui la bunul plac un trend, o modă, un nume. Iar faptul că un anume tip de discurs fie el estetic sau ideologioc este prioritizat într-o selecție FNT poate atrage după sine, ca un tăvălug, un trend la care se aliniază directori de teatre, artiști etc. Pe ideea: asta se cere, asta fac! Să nu fim ipocriți, se întâmplă asta…
Da și nu. Pentru că noi, cei care analizăm aceste creații, ne putem da destul de bine seama – sau așa ar trebui – unde sunt niște căutări reale și niște nevoi de a spune ceva real și unde sunt, de fapt, niște încercări de a place sau de a fi într-un anumit trend. În același timp, eu, sinceră să fiu, nu cred că un festival poate să seteze un trend în momentul ăsta. Iar dacă un manager de teatru invită un artist în funcție de nominalizări la UNITER sau de selecția FNT, atunci e o problemă, pentru că înseamnă că nu are un program…
Pe tine ce tip de teatru te interesează?
Sunt spectacole într-o zonă mai clasică, care îmi plac foarte mult și care mă interesează, pentru că au un discurs teatral închegat, pentru că spectacolul e bine făcut, e bine structurat, pentru că are o idee, pentru că are un gând, pentru că are o lume. În general, mă interesează spectacolele în care văd o lume, în care lumea respectivă nu e doar un artificiu, nu rezistă doar 3 minute și, de fapt, duce cu ea mai departe o gândire și un tip de raportare. Asta caut, de obicei. Nu mă duc la un spectacol doar pentru că știu că are un mesaj sau că e mai angajat. Sunt spectacole angajate, dar care se poate să nu mă intereseze, pentru că felul în care angajamentul e pus în discurs teatral nu e neapărat cel mai puternic.
Cu ce vrei să pleci tu de la teatru?
În general, vreau să plec cu niște întrebări. Vreau să plec cu amprenta unei lumi, cu amprenta unui tip de reflexie. E posibil să nu fiu de acord cu ea, dar să văd că există. Să văd o preocupare, să văd o cercetare, să văd o dorință de a spune ceva, de a intra într-o polemică, poate chiar cu un text, de a intra într-o polemică într-un fel cu niște idei ale lumii în care trăim.
Crezi că teatrul poate să schimbe lumea?
Cred că poate să ne facă puțin mai conștienți de lumea în care trăim și cred că poate să ne facă mai reflexivi și uneori mai critici. Poate să ne ajute să nu luăm de-a gata unele lucruri, unele discursuri. Într-un fel, poate să schimbe. Cred foarte mult că teatrul pentru copii și adolescenți poate să schimbe… nu știu dacă lumea, dar poate să schimbe niște lucruri importante. Sigur, teatrul nu poate să dea locuințe, dar poate să ne facă mai atenți la lucrurile care ni se livrează pe bandă rulantă.
Talentul. Ți se pare un termen desuet? Ce înseamnă talent?
Cred mult în muncă. Enorm de mult. Sigur, cred că există oameni care au un anumit talent…
Din ce spui pare că toți, dacă muncim, putem să facem teatru?
Nu știu dacă toți putem să facem teatru… Poate că putem. Într-o anumită formă și într-un anumit context, poate că putem. Nu cred că talentul trebuie complet ignorat, în zona asta e nevoie și de o anumită înclinare… dar în primul rând e nevoie de foarte multă muncă. Mi se pare că talentul nu e de ajuns. Nu zic că nu există și nici nu zic că e un termen desuet. Dar nu m-aș baza pe el. M-aș baza mai degrabă pe o legătură foarte profundă între talent, muncă, perseverență, dorință și disponibilitatea de a munci, capacitatea de a fi generos într-o echipă pentru că teatrul nu e o artă doar a individualităților. Pentru mine e super importantă echipa. Adică, cred că și într-un teatru de stat, și în zona independentă, echipa e totul.
Care e cea mai puternică, importantă direcție pe care ai detectat-o la nivel național?
Poate apropierea din ce în ce mai pregnantă de niște realități destul de acute, de niște realități locale importante, de niște povești contemporane care au cumva relevanță.
Prin selecția FNT pe care ați făcut-o, a existat gândul de a modifica o paradigmă, de a dărma, de a rade ceva din rădăcini, pentru a pune altceva în loc, o nouă ideologie? A fost un fel de preluare de putere?
N-a fost ideea asta, n-am vrut să dărâmăm nimic și nici să punem ceva în loc. Am vrut, poate, să punem un accent pe anumite zone, pe anumite tipuri de raportări, pe anumite întrebări și chestionări, dar n-am pornit la drum cu ideea „noi, la această ediție, o să anulăm multe lucruri și o să venim cu singura perspectivă valabilă”. Eu nici nu cred în chestiile astea. Cred că, până la urmă, o selecție e o selecție. Nu ne-am propus să spunem: „asta e lista valorilor absolute”. E o listă care reflectă ceea ce am simțit și ceea ce am argumentat și crezut noi că aduc niște spectacole care, poate, sunt într-un tip de relație mai directă cu realitățile zilei.
Foto: Adi Bulboacă
