cineGHICITOARE
https://www.ziarulmetropolis.ro/cineghicitoare-3/

Imaginea este dintr-un film de referinţă al anului 2006, ultima creaţie a unui mare regizor american

Un articol de Petre Ivan|5 aprilie 2018

Despre acest film, regretatul critic Alex Leo Șerban spunea:

„Filmul invită comparaţii cu E la nave va al lui Fellini şi All That Jazz al lui Fosse, dar – dincolo de sertarul cinefil în care poate fi aşezat – este o operă clar testamentară: Altman ştia că era ultimul său film, aşa că l-a vrut mai mult o oglindă întoarsă spre lume decît spre el însuşi. Bătrînul copil teribil, care se jucase de-atîtea ori „de-a Hollywoodul” punînd mustăţi Giocondelor venerate de producători (de la genuri la trenduri şi de la star-system la box-office), îşi permitea o tiflă finală ce trimitea finanţiştii veroşi direct în Iad, împărţindu-şi totodată inima (el, veşnicul mizantrop) la toţi cei care se bucură şi ne bucură făcînd show; filmul său e o scrisoare de adio trimisă celor a căror inimă bate în ritmul Artei, bătînd mai tare atunci cînd Arta e în pericol…

Căci, dacă lumea e o scenă, scena însăşi a devenit scîndura unei corăbii pe care unii (personajul lui Tommy Lee Jones, în film) încearcă s-o lege la chei; showul pe care-l dă mica familie a teatrului Fitzgerald în faţa unui public nevăzut (şi care-i are ca protagonişti pe Meryl Streep, Lily Tomlin, Lindsay Lohan, Woody Harrelson, John C. Reilly etc.) este ultimul: teatrul urmează să se închidă. O femeie frumoasă şi misterioasă într-un impermeabil alb (Virginia Madsen) trece de la unul la altul, făcînd parcă inventarul final. Cei de pe scenă cîntă, spun cuplete şi glume, sînt mereu profi. Melancolia nu e pe scenă, e în culise.

Altman nu apare, dar ni-l închipuim plecînd în aceleaşi culise, scoţîndu-şi pălăria cu boruri largi şi punînd-o pe capul (bustului) lui Scott Fitzgerald, rebelul elegant. Şi lăsînd cortina ridicată – pentru că showul (în care toţi sîntem actori) se joacă în continuare…” – Alex Leo Șerban, în Adevărul literar şi artistic, mai 2009

–––––––––––––––

(citind invers, vei afla răspunsul corect: „noinapmoc emoh eiriarp A„)

Foto: cineGHICITOARE – facebook

01
/04
/21

Cineclubul One World Romania își propune în 2021 să recupereze și să analizeze evoluția filmului documentar românesc din perioada interbelică și din cea comunistă. Primele două sesiuni sunt dedicate filmografiei cineastului Paul Călinescu. 12 dintre documentarele lui, realizate în perioada 1934-1948, sunt disponibile gratuit până la 25 aprilie.

24
/03
/21

OPINIE Atunci când un succes internaţional aduce câte un film românesc în atenţia unui public mai larg decât grupul cinefililor fideli, mulţi simt o nevoie irepresibilă de a comenta. Asta nu ar fi o problemă, dacă discursul nu ar cădea în miştocăreală, rostită pe un ton superior: „Vă spun eu cum stă treaba cu cinematografia română!”.

23
/03
/21

CRONICĂ DE FILM „Soul” (2020), noua animaţie a lui Pete Docter şi a Studioului Pixar, debordează de fantezie şi reia ambiţia din „Inside Out” (2015) de a crea imagini şi personaje animate accesibile pentru a reprezenta concepte abstracte.

17
/03
/21

OPINIE Ştim că cinematografia din România, în afară de succese, are propriile probleme, deloc puţine. Însă merită să privim puţin şi la ce se întâmplă peste Prut, în Republica Moldova, unde se încearcă de câţiva ani să se creeze condiţiile pentru dezvoltarea unei cinematografii.

17
/03
/21

FRIENDS/ PRIETENII TĂI este unul dintre cele mai bine cotate seriale de televiziune, având multiple Premii Emmy și Globuri de Aur și multe alte nominalizări. Este o comedie inteligentă  despre experiențele unui  grup de prieteni din cartierul Manhattan, care încearcă să-și croiască un drum, pe cont propriu, în New York.

15
/03
/21

CRONICĂ DE FILM Documentarele biografice mainstream nu prea au cum să ofere surprize formale. Au cam aceeaşi structură, iar diferenţele sunt marcate de personalitatea adusă în prim-plan. Produs şi lansat recent de Netflix, „Pelé” este un film cât se poate de convenţional. Însă e greu de criticat prea aspru: ni-l prezintă pe marele Pelé, aşa că patosul e mai uşor de trecut cu vederea.