De Ziua Internațională împotriva discriminării rasiale, scurtmetrajul „Bilet de iertare” va fi disponibil online 
https://www.ziarulmetropolis.ro/de-ziua-internationala-impotriva-discriminarii-rasiale-scurtmetrajul-bilet-de-iertare-de-alina-serban-va-fi-disponibil-online/

Pe 21 martie, se marchează Ziua Internaţională pentru eliminarea discriminării rasiale. Cu această ocazie, se va difuza gratuit scurtmetrajul „Bilet de iertare”, în regia Alinei Şerban. 

Un articol de Liliana Matei|17 martie 2021

Filmul va fi disponibil pe durata întregii zile de 21 martie pe pagina oficială a Alinei Şerban, pe pagina Asociaţiei Untold Stories şi pagina filmului, Bilet de iertare.

„Bilet de iertare”* (2020) reprezintă o dublă premieră în cinematografia română: primul film care tratează tema sclaviei romilor din perspectivă romă, scris şi regizat de prima regizoare romă din România, Alina Şerban.

*Termenul de „iertare” era folosit în timpul robiei romilor și semnifica eliberarea sclavului rom, care era „iertat” de robie.

Scurtmetrajul este bazat pe o întâmplare reală din anii 1800, în vremea sclaviei romilor în Ţările Române. El prezintă povestea unui sclav rom, al cărui destin stă sub semnul iubirii a două mame – mama sclavă, cea care l-a născut, şi cealaltă, mama boieroaică al cărei proprietate este şi care îl iubeşte ca pe propriul ei fiu. Filmul face parte dintr-un viitor proiect de lungmetraj care urmăreşte povestea lui Dincă, sclavul rom care a schimbat cursul istoriei în Ţările Române. Filmul este o producție Asociaţia Untold Stories, Mobra Films şi Dinadins, și îi are în distribuție pe actorii Oana Ștefănescu, Alina Şerban, Ionuț Habet, Emil Măndănac, Ioana Barbu, Bogdan Stamatin.

„Bilet de iertare” a primit Mențiune Specială la TIFF, premiul pentru cel mai bun film de scurtmetraj la „Ake Dikhea” – Festivalul Internaţional al Filmului Romani din Berlin şi Best Narrative Director la Festivalul Internaţional “Female Voices Rock” – SUA.

Este inclus în prezent în circuitul internațional al festivalurilor de film.

Scurtmetrajul „Bilet de iertare” va fi urmat de o discuţie informală pe marginea filmului şi despre istoria şi cultura romilor, din perspectiva invitatelor: regizoarea filmului, Alina Şerban, actriţa Ioana Barbu, Mariana Sandu – doctor în sociologie, co-autoare a primului manual de Istoria şi Tradițiile minorităţii romani, Elena Radu – Profesor Dr. de limba şi literatura romani, istoria şi tradiţiile romilor.

Evenimentul este susţinut de reţeaua de magazine PROFI România şi face parte dintr-o serie de evenimente pentru promovarea diversităţii şi egalităţii, ce vor fi organizate în 2021 de Asociaţia Untold Stories.

Alina Şerban este câştigătoarea premiului pentru Cea mai bună actriţă, decernat de Uniunea Actorilor Germani în 2020 pentru filmul „Gipsy Queen”, nominalizată la Premiile Academiei Germane de Film în 2020 pentru rolul din acelaşi film şi reprezentanta României la Festivalul Internaţional de Film Cannes, 2018, cu pelicula „Singură la nunta mea”.

Absolventă a Royal Academy of Dramatic Art (RADA) şi Tisch School of Arts, New York, este prima regizoare romă de teatru şi film din România, inițiatoarea teatrului cu mesaj social rom şi actriţă câştigătoare a numeroase premii internaţionale pentru interpretare.

Pentru promovarea culturii rome, ea a primit recunoaștere specială de la Guvernul  României în 2019 şi Tajsa Roma Cultural Heritage Prize acordat de Institutul European Rom pentru Artă și Cultură (ERIAC).

Înființată în 2015 de Alina Șerban, Asociația Untold Stories este o organizație non-profit care are ca misiune combaterea discriminării şi dezvoltarea de proiecte artistice şi educative de teatru şi film care contribuie la crearea unei societăți diverse, pluralistice și tolerante.

 

 

05
/07
/22

Minionii (ființe mici, galbene, cilindrice, cu unul sau doi ochi acoperiți de ochelari, care vorbesc limba „minioneză” pe care doar maleficul lor stăpân, Gru, pare s-o stăpânească la perfecție) și-au câștigat celebritatea binemeritată și au ajuns, iată, cap de afiș al celui de-al doilea lungmetraj dedicat poveștii lor.

05
/07
/22

Adaptarea lui Xavier Giannoli a romanului lui Honoré de Balzac despre ambiții literare și corupția din media în Parisul secolului XIX ajunge în cinema din 8 iulie, distribuit de Independența Film. Prezentat în premieră internațională la Festivalul de la Veneția și câștigător a șapte premii César, printre care și premiul pentru cel mai bun film, Iluzii pierdute reunește în distribuție nume cunoscute precum Cécile de France, Xavier Dolan sau Gérard Depardieu.

04
/07
/22

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) revine la Sibiu, între 7 și 10 iulie. Este al 16-lea an în care TIFF aduce la Sibiu cele mai așteptate și premiate producții ale sezonului. Peste 25 de filme în premieră și cine-concerte vor avea loc în două spații outdoor, dar și în cinema. TIFF Sibiu se va desfășura în Piața Huet (toate evenimentele de aici vor avea intrare liberă), în Habermann Markt / Piața Habermann și la Cine Gold. Sloganul ediției este „Make Films, Not War”, un răspuns al organizatorilor față de războiul din Ucraina și un îndemn la creație, nu la distrugere.

04
/07
/22

Prezentarea filmului “R.M.N.” (2022) cu participarea regizorului Cristian Mungiu, proiecţia unei versiuni restaurate a capodoperei “Evanghelia după Matei” (1964), în anul centenarului Pier Paolo Pasolini, şi o dezbatere despre Václav Havel prilejuită de apariţia unui film biografic şi de traducerea în română a unei culegeri de discursuri şi texte ale fostului preşedinte ceh se numără printre evenimentele speciale de la a noua ediţie a Festivalului Ceau, Cinema!, care va avea loc în perioada 14-17 iulie la Timişoara.

30
/06
/22

Festivalul longeviv și cu tradiție din Piatra Neamț aduce, deja de 14 ani, în fața cinefililor, filme documentare și scurtmetraje create de regizoare și regizori aflați la începutul carierei lor în cinematografie.

24
/06
/22

În sala cinematografului Victoria din Cluj-Napoca, în cadrul secțiunii competiționale a Festivalului Internațional de Film Transilivania (TIFF, 17-26 iunie), este proiectat „The Last Execution“. În prima scenă a filmului, actorul Lars Eidinger, care joacă rolul medicului Werner Teske, se află pe bancheta din spate a unei dube a poliției politice din Germania de Est.

23
/06
/22

Sâmbătă, 25 iunie, Asociațiile Bloc Zero și MaiMultVerde organizează o seară de film pentru toate vârstele pe insula de pe Lacul Morii, dublată de un picnic comunitar și o discuție despre reamenajarea sustenabilă a spațiilor verzi din București.

22
/06
/22

„Elvis“, filmul lui Baz Luhrmann despre cel mai bine vândut cântăreț solo al tuturor timpurilor, e alegerea perfectă pentru entertainment de calitate, în această vară.

22
/06
/22

INTERVIU Prezent la Cluj-Napoca pentru TIFF, regizorul Eran Kolirin vorbeşte într-un interviu pentru Ziarul Metropolis despre ce înseamnă să faci, ca cineast israelian, un film bazat pe o carte a unui scriitor palestinian despre viaţa arabilor care sunt cetăţeni ai Israelului.

20
/06
/22

Poate cel mai bun film nou văzut în primele trei zile de TIFF e "Rimini" (2022), realizat de austriacul Ulrich Seidl - portretul sarcastic al Europei prin povestea unui cântăreţ austriac eşuat care performează pentru pensionari în hoteluri semi-pustii din celebra staţiune italiană care dă titlul.

18
/06
/22

Cluj-Napoca e, zilele astea, orașul ideal. După cum ar spune un clasic în viață: „pentru că… din seria filmelor“. Pentru că… TIFF și pentru că… festival. Mare. Frumos. Prietenos. Aventuros. Și alte cuvinte care se termină la fel de spectaculos – spumos, delicios, tiffelicious.