„Cinema sub clar de lună” cu Spioni de ocazie și filme de Oscar
https://www.ziarulmetropolis.ro/cinema-sub-clar-de-luna-cu-spioni-de-ocazie-si-filme-de-oscar/

În ultima săptămână din septembrie, „Cinema sub clar de lună“ aduce pe ecranul din Grădina Muzeului Naţional al Literaturii Române două dintre cele mai noi filme româneşti, Câmp de maci şi documentarul Spioni de ocazie, alături de producţii străine care au avut un parcurs spectaculos: Night of the Kings, aflat pe lista scurtă la premiile Oscar, şi Apples, co-produs de Cate Blanchett şi propus anul trecut de Grecia la Oscarul pentru Cel mai bun film internaţional.

Un articol de Petre Ivan|27 septembrie 2021

Proiecțiile în spațiul din Grădina Muzeului Național al Literaturii Române (str. Nicolae Crețulescu, nr. 8) vor continua în fiecare săptămână, până pe 17 octombrie. Programul poate fi consultat pe transilvaniafilm.ro și facebook.com/TransilvaniaFilm/. Biletele sunt disponibile pe eventbook.ro/program/cinema-sub-clar-de-luna.

Program 28 septembrie-3 octombrie

Marți, 28 septembrie, 20:00
Câmp de maci
r. Eugen Jebeleanu | România, 2020 | 83′
Cu: Conrad Mericoffer, Alexandru Potocean, Radouan Leflahi

Cristi este un tânăr jandarm din Bucureşti care a ascuns toată viaţa că este gay. Când face parte din echipa chemată să restabilească ordinea într-un cinema unde proiecţia unui film LGBT a fost oprită de un grup ultranaţionalist, unul din spectatori îl recunoaşte și ameninţă că-l va demasca în faţa tuturor…
Premiul pentru regie și Premiul Publicului la TIFF 2021

Vineri, 1 octombrie, 20:00
Noaptea regilor (Night of the Kings)
r. Philippe Lacôte | Franța, Canada, Senegal, 2020 | 93’
Cu: Koné Bakary, Isaka Sawadogo, Steve Tientcheu

Un tânăr este trimis în La Maca, o închisoare din Coasta de Fildeș condusă de condamnaţi şi unde dăinuie o tradiţie sumbră: la fiecare lună roşie, un povestaş este ales dintre deţinuţi pentru a spune o poveste. Ales de liderul închisorii, tânărul află curând ce soartă îl aşteaptă… Unul dintre cel mai bine primite filme ale anului trecut!
Film aflat pe lista scurtă a nominalizărilor la Oscarul pentru Cel mai bun film străin, 2021;

Sâmbătă, 2 octombrie, 20:00
Mere (Apples)
r. Christos Nikou | Grecia-Polonia-Slovenia, 2020 | 90′
Cu: Aris Servetalis, Sofia Georgovasili, Anna Kalaitzidou

Aris este pacient într-un program ce ar trebui să-l ajute să se reintegreze în societate după ce şi-a pierdut memoria. După tratamentul menit să-i creeze noi amintiri pe care le documentează apoi în imagini, Aris revine la viaţa obişnuită, dar cine este el cu adevărat?
Film co-produs de Cate Blanchett.
Propunerea Greciei la Oscar; Veneția 2020, secțiunea Orizzonti; Premiul pentru Cel mai bun actor la Festivalul de la Salonic

Duminică, 3 octombrie, 20:00
Spioni de ocazie
r. Oana Giurgiu | România, 2021 | 119′
Cu: Paul Ipate, Ioan Paraschiv, Mihai Niţă, Daniel Achim
În primăvara anului 1944, soarta multor piloţi aliaţi căzuţi în Europa de Est era necunoscută. Biroul MI9 din Cairo decide recrutarea unor agenţi din rândul sioniştilor care emigraseră din aceste ţări în Palestina, înainte de război. Misiunea lor? Să găsească prizonierii şi să organizeze o potenţială evadare.
Un foto-documentar inventiv, cu imagini semnate de Alex Gâlmeanu.
Mențiune specială la Astra Film Festival 2021; Premiera mondială la TIFF 2021

„Cinema sub clar de lună” va avea loc cu respectarea măsurilor de siguranță necesare în această perioadă. Masca de protecție este obligatorie pe toată durata evenimentului. Totodată, va fi permis accesul persoanelor vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, al celor care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore înaintea începerii evenimentului şi al persoanelor care prezintă rezultatul negativ certificat de o unitate medicală al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore înaintea începerii evenimentului.

30
/07
/23

Asociația One World Romania şi centrul Mediawise Society duc educaţia media şi filmul documenar în mai multe biblioteci din România, activându-le ca hub-uri culturale și semnalând utilitatea lor ca noduri accesibile ale cunoașterii.

27
/07
/23

A 80-a ediţie a prestigiosului Festival de Film de la Veneţia se anunţă una promiţătoare, cel puţin pe hârtie: nume mari al cinematografiei mondiale concurează pentru Leul de Aur, iar secţiunile necompetiţionale includ la rândul lor cineaşti celebri.

27
/07
/23

August Film este o companie nouă de distribuție a cărei misiune este să aducă publicului din România filme care spun povești personale, filme care au curajul să vorbească despre subiecte incomode, păstrându-și în același timp abordarea umană, plină de emoții autentice, cu care te poți identifica ușor, filme care inspiră - pe scurt, filme pe care cineva le-ar recomanda oamenilor pe care-i iubește.

27
/07
/23

Festivalul Internațional de Film Independent ANONIMUL va fi deschis anul acesta de cel mai nou film al câștigătorului primului trofeu al său. În 2004, la prima ediție, filmul câștigător al competiției de lungmetraj era „Buongiorno, note” în regia lui Marco Bellocchio care revine pe marele ecran de la Sfântu Gheorghe, după douăzeci de ani, cu „Kidnapped” – povestea unui tânăr evreu răpit și convertit la catolicism în 1858.

25
/07
/23

De azi și până duminică, pe 30 iulie, poposește în Parcul Tăbăcăriei din Constanța, lângă Țara Piticilor, caravana Filme în aer liber și aduce publicului constănțean 6 proiecții în aer liber ale unor filme de Oscar, dar și spectacole de magie, percuție și pantomimă la care intrarea este liberă. Mai multe detalii se găsesc pe Facebook și pe https://filminaerliber.ro/.

25
/07
/23

Pe 19 iulie, sute de vedete din România au fost prezente la avanpremiera de gală a filmului Barbie distribuit la nivel național de Vertical Entertainment, producție care a pictat întreaga lume în roz. Evenimentul a avut loc la Cineplexx din Băneasa Shopping City și a adus o mică parte din Lumea Barbie, spre încântarea celor prezenți.

21
/07
/23

Creatrix Fama, organizatorul temerarului Film O’Clock International Festival desfășurat simultan în șapte țări aflate pe meridianul de 25 grade longitudine estică, anunță cu bucurie deschiderea înscrierilor pentru programul de mentorat "Her Story, Her Future". Acest program are ca scop sprijinirea și încurajarea femeilor din industria filmului, oferindu-le oportunitatea de a-și dezvolta abilitățile personale și profesionale într-un mediu sigur și susținător.

19
/07
/23

Festivalul Cinemascop vine agale cu a șasea ediție! Sunteți așteptați din nou în grădina de vară din Eforie Sud, între 1-6 august, cu filme, ateliere de creație pentru copii, dar și surprize, cum ar fi o petrecere silent disco. Ca de obicei, intrarea este liberă, iar grădina se deschide zilnic la ora 18:00.

19
/07
/23

Festivalul Ceau, Cinema! a sărbătorit zece ani alături de public şi invitaţi. Un cineconcert, cel puţin 30 de filme, întâlniri cu peste 20 de cineaşti din ţară şi străinătate, dezbateri, ateliere, o expoziţie aniversară şi o lansare de carte au făcut parte din programul ediţiei aniversare, care a avut loc între 12 şi 16 iulie la Timişoara.