Cinepolitica începe mâine! Filme tari şi masterclass-uri
https://www.ziarulmetropolis.ro/cinepolitica-incepe-maine-filme-puternice-masterclass-uri-dezbateri/

Cea de-a treia ediţie a Festivalului Internaţional de Film Cinepolitica începe marţi, 8 aprilie, ora 20.00, la Cinema Studio, cu premiera naţională a filmului Diplomatie/Diplomaţie, în regia lui Volker Schlöndorff.

Un articol de Petre Ivan|7 aprilie 2014

Până pe 13 aprilie, la Cinema Studio, Elvira Popescu și Union vor rula peste 20 de filme puternice, pe teme politice actuale, unele propuse sau nominalizate la Oscar, în două secțiuni mari: Competiția și Panorama.

Invitații speciali Serge Avedikian, premiat cu Palme d’Or pentru Chienne d’histoire și protagonist în Paradjanov, și Cristian Tudor Popescu vor susține masterclass-uri pe tema politicului în cinema și a cenzurii.

Proiectat la Berlin 2014, în premieră mondială, Diplomație reia un moment de răscruce din istoria Parisului: la ordinele lui Hitler, generalul nazist Dietrich von Choltitz se pregătește să dinamiteze orașul, înainte de a-l părăsi.

Consulul suedez Raoul Nordling încearcă să-l convingă de absurditatea gestului. În rolurile principale, doi dintre marii actori europeni: Niels Arestrup și André Dussollier. Volker Schlöndorff este unul dintre cei mai apreciați regizori germani.

Cu adaptarea romanului lui Günter Grass, The Tin Drum/ Toba de tinichea (1979), a câștigat Palme d’Or la Festivalul de la Cannes și Oscarul pentru film străin.

Opt filme puternice vor concura pentru trofeul Cinepolitica 2014. Proiecțiile din Competiție încep miercuri, 9 aprilie, ora 18.00, la Cinema Studio, cu Ocupaţia, a 27-a imagine / Occupation, the 27th Picture, de Pavo Marinović, un documentar-portret despre un cineast din fosta Iugoslavie care, după căderea comunismului, devine, dintr-un răsfăţat al vechiului regim, un trădător constrâns să emigreze.

Gala de deschidere a Festivalului de film Cinepolitica va fi prezentată de realizatorul TV Cătălin Ștefănescu

Programul complet al proiecțiilor poate fi descărcat/ consultat aici:

Foto cu Cinepolitica şi Diplomatie – Cinepolitica

29
/03
/23

O nouă producție din Franța se pregătește să ajungă pe marile ecrane din România, începând cu data de 14 aprilie. În regia lui Laurent Charbonnier și a lui Michel Seydoux, doi artiști emblematici pentru industria de documentar despre natură, „Ștejarul și locuitorii săi” este un film despre universul unui stejar cu vârsta de 210 ani și importanța sa pentru toate vietățile pentru care el înseamnă acasă.

29
/03
/23

Festivalului de Film Românesc de la Nantes prezintă a doua sa ediţie în perioada 29 martie – 2 aprilie 2023, în organizarea Centrului Cultural Franco-Român de la Nantes şi având ca partener principal Institutul Cultural Român de la Paris. În luna Francofoniei, festivalul celebrează cultura română francofonă şi diversitatea culturală, marcând 30 de ani de la aderarea României la Organizaţia Internaţională a Francofoniei.

27
/03
/23

În acest sfârșit de săptămână începe Festivalul Internațional de Film Documentar și Drepturile Omului ONE WORLD ROMANIA, care revine în 2023 la București cu o selecție de 35 de filme documentare, trei retrospective, 8 evenimente de tip panel talk/workshop și o expoziție conexă.

20
/03
/23

În afara titlurilor noi, One World Romania propune în acest an şi trei retrospective de neratat: una concentrată pe cineastul sârb nonconformist Želimir Žilnik, în prezenţa acestuia, o alta cu filme ale regretatei regizoare libaneze Jocelyne Saab şi una dedicată dedicată împlinii a 30 de ani de existență a Fundației Arte Vizuale (FAV).

03
/03
/23

În luna martie 2023, Institutul Cervantes din București va prezenta online o serie de filme excepționale ale regretatului regizor spaniol Carlos Saura, un cineast care a dobândit deja un loc de necontestat printre zeii cinematografiei, omagiu prilejuit de decernarea, în acest an, a Premiului Goya de Onoare. Toate titlurile vor fi disponibile pe canalul Vimeo al Institutului timp de 48 de ore, începând cu ora 21.00 (ora României).