Întâlnirea lui Cioran cu Camus, care a avut loc chiar înainte ca filozoful plecat din România să debuteze în Franţa, l-a marcat profund pe autorul lui „Précis de décomposition”. Îndemnul intelectualului francez de a intra în „circulaţia ideilor” l-a umilit pe Cioran: „Îmi dădea mie lecţii. Avea o cultură de învăţător”.
Un articol de Ionuţ Mareş|9 februarie 2021
Algoritmul imprevizibil al Facebook-ului mi-a scos în faţă – era un share al unei persoane din lista mea de prieteni la o postare a unui necunoscut – un fragment de două minute şi 25 de secunde, de o calitate proastă, din „Apocalipsa după Cioran”, ultimul interviu filmat al filozofului, făcut la începutul anilor `90 de Gabriel Liiceanu.
Nu mai ştiu în ce context am văzut acest interviu integral acum câţiva ani, dar cert e că amintirea s-a estompat. Ca în cazul multor obiecte video bizare de altădată, aduse în faţa ochilor de capriciile internetului, am dat play fragmentului, din curiozitate. E întotdeauna plăcut să plonjezi în trecut cu ajutorul unor astfel de imagini care poartă în ele mărcile unui timp dispărut.
Subiectul discuţiei este o întâlnire pe care Cioran a avut-o la un moment dat cu Albert Camus, chiar înainte de apariţia primei sale cărţi în franceză, „Précis de décomposition”, în 1949, la Editura Gallimard.
„Ça ne s’est pas bien passé”, spune rapid Cioran în momentul în care intervievatorul său deschide subiectul, parcă sâcâit şi acum de o amintire neplăcută. Şi începe relatarea, amestecând româna cu franceza în stilul său inconfundabil şi privind când în jos, când spre interlocutor.
„Précis de décomposition, prima carte… Eu îl citisem şi aveam un anumit respect pentru el, dar nu special. Pentru mine era de mâna a doua, însă un tip cinstit…. Mediocru, în fond. Şi el a citit manuscrisul, Précis de décomposition … Gallimard. Şi mi-a spus următorul lucru: Maintenant, il faut que vous entriez dans la circulation des idées. Aaa, futu-ţi mama mă-tii (îşi dă mâna prin păr şi râde – n.r.). Am plecat. Lui me donne de leçon. Vous comprenez?”.
„Acum, trebuie să intraţi în circulaţia ideilor” – o frază care l-a jignit pe Cioran într-atât de mult, încât, la peste 40 de ani de când i-a fost adresată, o repetă obsesiv şi încearcă să o contracareze printr-una din cele mai plastice înjurături, pe care nu putea să o lase să ţâşnească afară decât în limba română a tinereţii sale exaltate din România.
„Nu avea decât o cultură…”, îi ţine isonul Liiceanu.
„O cultură de învăţător…”, preia promp cuvântul Cioran. Şi continuă: „O cultură de învăţător. A citit câţiva scriitori. Nu aveau nici trace de culture philosophique. Şi îmi spune: Maintenant, il faut faire un effort pour entrer dans la circulation des idées. Comme un élève. Voiam să mă răzbun. Era foarte, foarte umilitor pentru mine. Când spune să intru în circulaţia ideilor, ca şi cum aş fi un debutant provincial. Comme ça, l’air supérieur. Nu insolent, dar l’air supérieur. Acum trebuie să intraţi dans la circulation des idées. Eu citisem câţiva mari filozofi. Îmi dădea mie lecţii. Avea o cultură de învăţător”.
Vorbe dure, cum numai marile minţi îşi pot arunca una alteia. Răbufnirea unui orgoliul rănit.
După punerea la punct, după umilirea postumă, e loc şi de puţină invidie: „Celebru… enorm. O celebritate enormă, inimaginabilă. Două sute de mii de exemplare. Nu se poate imagina. Maintenant, il faut que vous entriez dans la circulation des idées.” Din nou rana nevindecată, fraza obsedantă, dureroasă, pe care Cioran acum o parodiază uşor – mişcă larg braţul drept şi îşi strâmbă gura într-o grimasă de dispreţ.
„Şi cum v-aţi răzbunat?”, insistă intervievatorul.
„Nu m-am răzbunat imediat. Însă, am reuşit să… malgré tout, des années après, n’est ce pas?… că nu mai pot să fiu considerat ca un discipol al lui Camus”. Eliberare.
