Top 10 bestsellers Litera 2018
https://www.ziarulmetropolis.ro/top-10-bestsellers-litera-2018/

Editura Litera a anunţat lista celor mai vândute titluri din 2018. Printre acestea, „Povestea mea”, de Michelle Obama, şi „Ordinea de zi”, de Éric Vuillard (Prix Goncourt).

Un articol de Liliana Matei|22 Decembrie 2018

1. Eu, și totuși alta, de Jojo Moyes

Un adevărat fenomen literar, volumele scriitoarei britanice Jojo Moyes continuă să fie de ani de zile bestselleruri absolute pentru cititoarele din România. La Editura Litera au fost publicate până acum opt titluri, iar anul acesta primul loc în top îl ocupă romanul „Eu, și totuși alta”, cartea a treia din celebra serie „Înainte să te cunosc”. O poveste emoționantă, plină de optimism în care Lou Clark este pe cale să întâlnească pe cineva care îi va da toată viața peste cap. „Eu, și totuși alta” este un roman vesel, cu final perfect, din partea uneia dintre autoarele noastre preferate.

2. Testamentul lui Abraham, de Igor Bergler

Cea mai vândută carte de ficțiune scrisă de un autor român este thrillerul istoric „Testamentul lui Abraham”, de Igor Bergler. Aceasta a fost reeditată în colecția Buzz Books într-o ediție specială și continuă să fie un bestseller și în 2018. Piesele de puzzle care alcătuiesc acest roman, referințele culturale ascunse în plină vedere – de cele mai multe ori în cheie parodică – și inteligența diabolică a construcției fac din lectura acestuia o experiență absolut unică.

3. Povestea mea, de Michelle Obama

„Povestea mea”, de Michelle Obama, declarată cartea anului 2018 din punctul de vedere al vânzărilor la scurt timp de la data lansării globale, este top bestseller și în România.

În memoriile sale, o operă de o reflexivitate profundă, scrisă într-un stil fermecător, Michelle Obama îi invită pe cititori în lumea sa, făcând o cronică a experiențelor care au format-o, pornind de la copilăria trăită în partea de sud a orașului Chicago, trecând prin anii în care a fost director executiv și a trebuit să îmbine responsabilitățile de mamă cu cele profesionale, și ajungând la anii petrecuți la cea mai vestită adresă din lume. Descrie cu sinceritate desăvârșită și cu o inteligență vie reușitele și dezamăgirile, atât din plan public, cât și din cel personal, relatându-și povestea așa cum a trăit-o, folosindu-se de propriile ei cuvinte și așa cum dorește ea.

4. Marea istorie ilustrată a României și a Republicii Moldova, de Ioan-Aurel Pop

În an centenar, „Marea istorie ilustrată a României și a Republicii Moldova”, coordonată de Ioan-Aurel Pop, Președintele Academiei Române, este o carte-eveniment, cu peste 700 de pagini color, frumos ilustrată dar mai ales documentată. O carte care poartă cititorul prin toate epocile istorice, de la preistorie până în prezent, punând accent pe evenimentele care au condus la Marea Unire a românilor de la 1918. Cei 12 autori ai acestei lucrări sunt reputați profesori universitari din Cluj și Iași, cercetători științifici de la institute de istorie, de arheologie sau de istoria artei din Cluj, Iași și București.

5. Povești de seară pentru fete rebele, de Elena Favilli și Francesca Cavallo

Poveștile a 100 de femei extraordinare din toate timpurile continuă să se afle pe lista de bestselleruri Litera, printre preferințele de top ale cititorilor mari și mici. De la Elisabeta I la Malala Yousafzai, de la Amelia Earhart la Frida Kahlo, de la Marie Curie la Coco Chanel, 100 de femei extraordinare sunt portretizate în această carte de către 60 de ilustratoare din toată lumea: regine, inventatoare, pictorițe, scriitoare, partizane, femei astronaut sau prim-ministru, sunt modele de curaj, de perseverență și de generozitate pentru toți aceia care vor să-și împlinească visurile.

6. Aleea cu licurici, de Kristin Hannah

Anul acesta Kristin Hannah a fost declarată de cititorii goodreads.com cea mai bună scriitoare de cărți de ficțiune istorică. „Aleea cu licurici”, bestseller 2018 pentru cititorii Litera, este un roman impresionant despre promisiuni, secrete și trădări, despre dragoste, pierdere și magia prieteniei, o poveste în care fanii vor recunoaște stilul inconfundabil al autoarei.

7. Mici focuri pretutindeni, de Celeste Ng

„Mici focuri pretutindeni”, al doilea roman de Celeste Ng publicat la Editura Litera, explorează povara secretelor, natura artei și a identității, atracția irezistibilă a maternității și falsa credință că respectarea regulilor poate preveni dezastrul. În stilul deja caracteristic al autoarei, Celeste Ng ne apropie de latura psihologică a personajelor sale, romanele sale fiind spirituale și sensibile.

8. Ordinea de zi, de Éric Vuillard

Roman distins în 2017 cu Premiul Goncourt, „Ordinea de zi” prezintă întâlnirea secretă din 20 februarie 1933 dintre douăzeci și patru de mari industriași germani și oficiali naziști de rang înalt veniți să ceară sprijin financiar pentru Partidul Național-Socialist înaintea alegerilor legislative. Satisfăcuți de perspectivele care li se oferă, magnații își deschid larg pungile, gest care va avea consecințe cumplite pentru întreaga lume. O carte de o forță uluitoare în simplitatea ei, „Ordinea de zi” este o carte sinistră dar în același timp amuzantă, intensă și captivantă.

9. 1793. În umbra morții, de Niklas Natt och Dag

Acest thriller impresionant, premiat pentru cel mai bun roman de debut acordat de către Academia Suedeză a Autorilor de Romane Polițiste, este un tur de forță literar, o scriitură inteligentă, o poveste plină de suspans. Pe parcursul acestui roman îndrăzneț și ingenios construit, destinele personajelor extraordinar create se intersectează în mod neașteptat, Niklas Natt och Dag pictând un portret înspăimântător și în același timp fascinant al Stockholmului de la sfârșitul secolului al XVIII-lea.

10. Mica Enciclopedie Ikigai. Metoda japoneză de descoperire a scopului în viață, de Ken Mogi

După celebrele rețete ale fericirii daneze – Hygge și Lykke, 2018 a fost anul în care am descoperit împreună secretul japonez pentru o viață lungă și fericită din Mica Enciclopedie Ikigai, de Ken Mogi. Cum îți găsești propriul Ikigai sau cum contribuie Ikigai la fericire sunt întrebări la care ne răspunde Ken Mogi – celebru neurolog și scriitor japonez – în această carte care a devenit bestseller global.

16
/10
/19

Vineri, 18 octombrie, de la ora 19:00, Curtea Veche Publishing, Institutul Gurdjieff din România și Librăriile Cărturești vă așteaptă la o discuție despre volumul „Întâlniri cu oameni remarcabili” de G.I Gurdjieff. La discuție vor participa regizorul Andrei Șerban, Laszlo Hollan (reprezentant al Institutului Gurdjieff din Paris), Cantemir Mambet (traducătorul cărții, preşedinte al Institutului Gurdjieff din România).

14
/10
/19

Editura Humanitas Fiction vă așteaptă luni, 28 octombrie, ora 18.30, în Aula Bibliotecii Central Universitare „Carol I“ (str. Boteanu nr.1), la conferinţa „Evgheni Vodolazkin în dialog cu Marius Constantinescu“. Seara se va încheia cu o sesiune de autografe.

12
/10
/19

Editura Litera anunță evenimentele literare și aparițiile editoriale ale toamnei 2019. Printre acestea, una dintre cele mai dezbătute cărți de acum: „Trei femei” de Lisa Taddeo.

10
/10
/19

Pe 9 octombrie 1967, Ernesto Guevara, supranumit „El Che”, a fost asasinat în Bolivia. Argentinianul a fost unul dintre liderii revoluției comuniste cubaneze. O jumătate de secol mai târziu, mitul Guevara încă rezistă. Cum și de ce?

09
/10
/19

Cea de-a şaptea ediţie a Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi – FILIT s-a încheiat.

08
/10
/19

La începutul fiecărui octombrie la Iași se întâmplă un mic act de magie. Magia: România, așa cum o cunoaștem, este suspendată și în locul ei se pogoară un mare festival de literatură și traduceri, cum nu sunt multe pe bătrânul nostru continent (și pesemne niciunul dincoace de fosta noastră cortină de fier). FILIT (Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași) tocmai și-a încheiat cea de a șaptea ediție.

03
/10
/19

La început de octombrie, emisiunea „Garantat 100%” de la TVR 1 împlineşte 20 de ani. Realizatorul ei, Cătălin Ştefănescu, vine să-şi întâlnească telespectatorii cu ediţii în premieră, într-un decor complet nou, modern şi primitor în acelaşi timp. Noul Garantat 100% începe duminică, 6 octombrie, cu un dialog plin de substanţă cu psihoterapeuta Esther Perel.

02
/10
/19

Îndrăgitul scriitor Mihail Șișkin, considerat cel mai important autor rus contemporan și singurul care a primit toate cele trei mari premii literare ruseşti, va conferenția  marți, 8 octombrie 2019, de la ora 18.00, în Sala Mare a Ateneului Român, la invitația  Curtea Veche Publishing, în parteneriat cu Filarmonica „George Enescu”, în cadrul Conferințelor de la Ateneul Român.  

30
/09
/19

Mai vechi și mai noi, volumele pe care vi le propune Ziarul Metropolis în acest top subiectiv au în comun spiritul unui anotimp și, vorba unui romancier apreciat, „sentimentul unui sfârșit”.

28
/09
/19

În perioada 1–5 octombrie, scriitorul francez Lionel Duroy, autorul romanului Eugenia, o ambițioasă frescă a României anilor 1930–1940 inspirată de Jurnalul lui Mihail Sebastian, va fi prezent la București și la Iași, invitat de Festivalul Internațional de Literatură și Traducere (FILIT Iași) 2019, de Institutul Francez din România și de Editura Humanitas Fiction.

Page 1 of 9612345...102030...Last »