Dragi cititori, sunt în măsură să vă informez că a apărut începutul unui teatru nou la noi în oraş (teatru în toată puterea cuvântului). Aşadar, nu doar o clădire, ci o companie de teatru. Se cheamă TAG şi au făcut deja un spectacol despre care se va mai vorbi: „Clasa conducătoare”.
Un articol de Andrei Crăciun|20 iunie 2017
Auzisem eu de TAG, dar niciodată nu spun mai departe până nu văd cu ochii mei. Sunt un fel de Toma Necredinciosul, care pe deasupra mai e și vechi gazetar de presă scrisă. Așa că am fost și am văzut. Pe Lânăriei, la numărul 90, într-un spațiu care respiră un aer nou.
Am admirat Clasa conducătoare. Asta oferă acum TAG-ul, și foarte bine face. Dacă vă întrebați de unde ați auzit dumneavoastră treaba asta – Clasa conducătoare… – răspunsul stă, cel mai probabil, într-un film de cinema de la începutul anilor `70, care l-a dus pe Peter O’Toole la o palmă de Premiul Oscar.
Clasa conducătoare este însă, mai ales, o piesă de teatru (scrisă de regretatul Peter Barnes – bun dramaturg!). Ce se întâmplă în corpul său contează, poate, mai puțin acum.
Dar dacă vreți neapărat să știți, aflați că se întâmplă că sunt batjocorite, pe bună dreptate, mofturile elitelor (ah, conservatorii, această specie aparte de conducători…), puținătatea mintală a celor care au puterea și o dau mai departe progeniturilor lor (îndeobște tot mai degenerate). Sunt călcate în picioare ipocrizia și falsa credință. Se râde până și de sexualitatea decadentă.
E foarte frumos – e cu paranoia și schizofrenie, e cu nebunie grea și cu nebunie trucată, e cu Dumnezeul iubirii și cu Dumnezeul justiției. Și nu întâmplător ultimele cuvinte din textul domnului Barnes sunt Cu Dumnezeu înainte.
Mihai Cuciumeanu
Altceva aș vrea, totuși, să subliniez. Prestațiile actorilor. Nu-mi cereți să vă spun cine ce a jucat, fiindcă rolurile nu sunt fixe și până la urmă cam toți ajung să fie și „Dumnezeu” (ca în viață).
Așadar, rețineți vă rog aceste nume: Liviu Chițu (așa majordom să ai și acasă!), Sergiu Costache (foarte, foarte bun), Mihai Cuciumeanu (face domnul ăsta un episcop!…), Andreea C. Hristu, Simona Maican, Iulia-Diana Samson (foarte înzestrate, foarte talentate, foarte plăcute), Alexandru Zob (cu o seriozitate remarcabilă a talentului și dumnealui). Dacă am uitat pe cineva, las regret și fac addenda. Mai las în urma lor și câte un mare semn de exclamare. De urmărit!
În loc de concluzie, insist să rețineți acest nume – TAG -, fiindcă așa, să vă recomande să-l vedeți pe domnul Rebengiuc chiar poate oricine (https://www.ziarulmetropolis.ro/iubirea-la-varsta-a-treia/). Și n-aș vrea să mă luați drept oricine.
Dacă nu vă place Clasa conducătoare (joacă altceva tinerii aceștia, parcă au avut alți profesori de teatru, și de fapt chiar au avut, dar asta e o altă poveste) mai vorbim noi.
Dar o să vedeți: o să vă placă.
Am admirat Clasa conducătoare. Asta oferă acum TAG-ul, și foarte bine face.
