Clasa noastră – zece, Doamne, şi toţi zece!
https://www.ziarulmetropolis.ro/clasa-noastra-zece-doamne-si-toti-zece/

Este ora şapte şi îţi ocupi locul în sală, la Teatrul Foarte Mic. În faţa ta, pe scenă, zece oameni stau înşiraţi, aşteptând o execuţie. Le auzi gândurile învolburându-se în cascade răsunătoare de regrete şi frământări. Au murit de mult, dar continuă să existe în memoria colectivă a clasei unde s-au cunoscut. Sunt zece fantome care-şi deplâng trupurile sfâşiate de unghiile nedreptăţii.

Un articol de Teodora Gheorghe|1 aprilie 2014

 

„Clasa noastră – Poveste în XIV lecţii” reprezintă un text de o complexitate monumentală, scris de dramaturgul Tadeusz Slobodzianek.

Simona Măicănescu a avut curajul să pună ȋn scenă un spectacol ale cărui finețuri psihologice ți se scurg printre degete mai repede decȃt nisipul ȋntr-o clepsidră. Scenele se succed cu rapiditate, dansează una cu alta, ca mai apoi să se risipească ȋn tăceri semnificative. Nu e ușor să ții pasul cu ritmul amețitor al textului. Pe alocuri, piesa șchioapătă, dar reușește să meargă țanțoș și să ajungă victorios la final.

Povestea urmărește evenimente mai puțin cunoscute generațiilor postbelice, ȋnfățișȃnd fără menajamente fisurile existente ȋn relația dintre evrei și polonezi din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Dramaturgul a avut probabil ca sursă de inspirație „Cazul Jedwabne” ȋn care ni se relatează cum polonezii îşi ucideau vecinii evrei cu sȃnge rece. Asta se ȋntȃmpla după ocuparea Poloniei sovietice de către germani, în 1941.

clasa noastra

„Clasa noastră” surprinde emoționant destinul a zece colegi de clasă. Unii sunt evrei, ceilalți polonezi. Treptat, inocența se preschimbă ȋn prejudecată și discriminare. Spiritul ludic al grupului de copii este ȋnlocuit cu tabloul sumbru al regimului stalinist. Vechiile prietenii se destramă. Ȋntre colegi intervin ura, cruzimea și chiar moartea.

Ȋncărcătura dramatică din jocul anumitor actori este, din păcate, absentă. Gabriela Sandu nu trezește compasiune pentru personajul Dora, părȃnd detașată de contextul dramei din care face parte. Moartea ei survine ȋntr-o manieră neconvingătoare. Rysiek (Alin Stan) eșuează ca antagonist; ȋi lipsește zvȃcul de om fără scrupule.

Nu același lucru este valabil pentru Costin Dogioiu, de-a dreptul remarcabil ȋn rolul lui Zygmunt, principalul trădător al grupului. Cu un sarcasm care se ȋnsoțește de minune cu lipsa scrupulelor, Zygmunt declanșează o serie de evenimente ȋnfiorătoare, din dorința lui de parvenire și putere. Dragoş Olaru creionează cu succes un Heniek șerpuitor, care ajunge să-și ascundă nelegiuirile ȋn spatele sutanei de preot.

Intervențiile muzicale inspirate ale protagoniștilor atenuează atmosfera ȋngreunată de tragedie. Cȃnd și cȃnd, eroii și antieroii redevin copiii de altădată și par a evolua ȋn fața profesorului ȋn așteptarea unei note bune. Cȃntecele lor posedă o ironie crudă ȋn care se conturează sfȃrșitul unei epoci.

clasa noastra

Umorul se ȋmpletește savuros cu tensiunea monologurilor ce istorisesc ȋntȃmplări cumplite, care ologesc suflete și trupuri. Aceste atuuri regizorale compensează stȃngăcia prezentă ȋn alte scene – spre exemplu, scena gazării evreilor ȋn hambar sau momentele ȋn care spiritul celor uciși se insinuează nemisterios și mult prea des ȋn raza de acțiune a celor vii.

Avem de-a face cu un spectacol care crește pe parcurs. Debutează timid și triumfă din a doua jumătate. „Clasa noastră” nu te poate lăsa indiferent. Din contră, te zguduie și ȋndeamnă să-ți amintești și ce n-ai trăit.

Foto: Steluţa Popescu

 



05
/04
/24

Festivalul Filmului Palestinian, organizat de Centrul Cultural Mahmoud Darwish sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, va avea loc între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie în Cluj-Napoca iar programul detaliat și biletele sunt acum disponibile.

05
/04
/24

Brașov Jazz & Blues Festival, unul dintre marile festivaluri urbane de gen din România, revine între 15 și 18 august 2024, cu cea de-a 12-a ediție, iar orașul Brașov va fi din nou gazdă pentru peste 100 de artiști din toate colțurile lumii, care vor învălui publicul în ritmurile vibrante ale muzicii născute din jazz și blues.

04
/04
/24

Evenimentele interdisciplinare propuse în proiectul de cercetare coregrafică ROOTS, un proiect AREAL co-finanțat de AFCN, vin în întâmpinarea crizei generalizate care ne împresoară, căutând soluții pe măsura complexității problemelor suprapuse și interdependente cu care ne confruntăm, îndemnând la o explorare a rădăcinilor ce unesc omul, societatea în care trăim și întreaga biosferă.

02
/04
/24

Institutul Cultural Român participă în premieră, prin ICR Bruxelles și Centrul Național al Cărții, cu un stand propriu la „Foire du livre de Bruxelles / Târgul Internațional de Carte de la Bruxelles”, care se va desfășura în perioada 4-7 aprilie 2024, la Centrul de expoziții Tour et Taxis din capitala Belgiei.

02
/04
/24

Mobius & The Institute transformă centrul Bucureștiului într-un hotspot al culturii Hip-hop. Cea mai mare expoziție a artistului Saddo ocupă Piața Amzei.

29
/03
/24

Romanian Design Week, un festival multidisciplinar dedicat industriilor creative ce promovează designul, arhitectura, creativitatea și inovația, lansează în colaborare cu UniCredit Bank un concurs destinat tinerilor ilustratori și designeri grafici din România, cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani. Scopul competiției este crearea colecției oficiale de obiecte de merchandising pentru festival, având ca temă "Unlock the City".