CLASSIC FOR TEENS – un nou proiect pentru tineri interpreţi de muzică clasică
https://www.ziarulmetropolis.ro/classic-for-teens-un-nou-proiect-pentru-tineri-interpreti-de-muzica-clasica/

În perioada 14-20 septembrie, la Ateneul Popular Mr. Gh. Pastia din Focşani, va avea loc un nou proiect dedicat tinerilor interpreţi de muzică clasică, realizat cu cofinanţarea AFCN – #classicforteens #cofinantatdeAFCN –, un proiect pe care, după douăzeci de ani şi după o bogată şi intensă activitate culturală în Italia, organizatorii îl propun oraşului natal.

Un articol de Petre Ivan|8 septembrie 2020

Menirea proiectului Classic for Teens este aceea de a completa procesul educativ muzical desfășurat în Focșani, cu exemple de succes menite să deschidă noi orizonturi tinerilor muzicieni în devenire. Între 14 şi 20 septembrie, la Focşani vor avea loc cursuri de măiestrie şi o serie de concerte susținute de muzicieni consacrați și de tineri muzicieni cu o prezenţă importantă pe scenele lumii și care doresc să împărtășească cu tinerii muzicieni participanţi propriile experiențe, oferind exemple de tenacitate și determinare în realizarea visurilor lor.

Intenția organizatorilor este aceea de a aduce muzica acolo unde este mai mare nevoie de ea, prin crearea unor zone noi de cultură și de a încuraja tinerele generații de muzicieni. Interpreţii invitaţi vor evolua pe scena uneia dintre cele mai importante instituții de cultură dăruite Focşaniului de marele filantrop Mr.Gh.Pastia, celor care sunt acum la început de drum. Iniţiatorii proiectului cred în potențialul muzicii clasice de a-și influența în mod pozitiv publicul de toate vârstele și în puterea muzicii de a transforma, de a depăși granițele unei simple activități agreabile.  Și mai mult, cred că a asculta muzică de calitate face parte dintr-un stil de viață care ne permite să ne păstrăm spontaneitatea și bucuria lucrurilor deplin simțite.

În săptămâna 14-20 septembrie 2020 Focsaniul va vibra pe sunetele muzicii clasice. Muzicieni din toată lumea vor poposi în Focșani pentru a le dărui tinerilor focșăneni și publicului larg evenimente muzicale de excepție și de intensă emoție. In splendidul spaţiu al Ateneului Popular Mr. Gh. Pastia vor avea loc concerte și recitaluri de pian, canto, vioară și acordeon,  susținute de: Michael Abramovich (Germania), Filippo Tenisci (Italia), Ghenadie Rotari și Valentina Vargiu(Italia),  Ryo Terukina (Japonia) și din România, Horia Mihail, Gabriel Croitoru, Răzvan SumaNicholas Lupu,  Anta Agavriloae – Barbu. Programul se va încheia cu concertul Cvintetului Ateneului Mr.Gh.Pastia și al tinerilor muzicieni în devenire de la Liceul de Arte Gh. Tăttărescu din Focșani.  Cunoscuta și îndrăgita actriță focșăneancă Roxana Lupu, cunoscută publicului larg pentru rolul Reginei Maria în lungmetrajul cu același nume și al Reginei Elisabetta a Marii Britanii la BBC, va fi amfitrioana evenimentului alături de actorul Sorin Francu.

Proiectul Classic for Teens reunește în mod excepțional alte două mari proiecte de rezonanță internațională: Festivalul Internațional Propatria – Tinere Talente Românești, care prin laureații săi prezenți la eveniment, lansează cu această ocazie evenimentele celei a zecea ediții, aniversară și Turneul naţional Vioara lui Enescu – ediţia aniversară Beethoven 250, care îi va aduce în faţa publicului pe muzicienii Gabriel Croitoru și Horia Mihail.

Classic for Teens  este un mesaj de încurajare adresat tinerilor, artiștilor, publicului larg, și nu în ultimul rând, o speranța de întoarcere la normalitate. Nu putem să ne oprim din a face ceea ce ne place, ceea ce ne reprezintă, ci trebuie să găsim alternativele pentru a continuă să fim cine suntem chiar și în condițiile în care luptăm cu o pandemie.

Evenimentul, cofinanțat de AFCN, este realizat de Hubart Agency în colaborare cu Primăria Municipiului Focșani, Ateneul Popular Mr. Gh.Pastia din Focșani, Asociația culturală Propatria din Roma (Italia).

 

CALENDAR EVENIMENTE

#classicforteens #cofinantatdeAFCN

CONCERTE – Ateneul Mr.Gh. Pastia

  1. 14/09/2020 –

ora 19:00 – Pianul călător – Recital de pian susținut de Horia Mihail

ora 20:30 – Recital de pian susţinut Ryo Terukina (Japonia)

  1. 15/09/2020 – ora 19:00

Concert de acordeon clasic și pian susținut de Duo Aspera– Ghenadie Rotari și Valentina Vargiu (Rep. Moldova/ Italia)

  1. 16/092020 – ora 19:00

Recital liric, baritonul Nicholas Lupu (România), la pian Anta Agavriloae – Barbu

  1. 17/09/2020 – ora 19:00

Recital susținut de Gabriel Croitoru – vioarăHoria Mihail – pian

Ludwig van Beethoven  250

  1. 18/09/2020 – ora 19:00 Ateneul Mr.Gh. Pastia

Recital de violoncel susţinut de Răzvan Suma

  1. 18/09/2020 – ora 20:00 Ateneul Mr.Gh. Pastia

Recital de pian Filippo Tenisci (Italia)

  1. 19/09/2020 – ora 19:00 Ateneul Mr.Gh. Pastia

Recital de pian Michael Abramovich (Germania)

  1. 20/09/2020 – ora 19:00 Ateneul Mr.Gh. Pastia

Concert de închidere susținut de Cvintetul Ateneului Popular Mr.Gh.Pastia din Focșani, cu participarea tinerilor muzicieni ai Liceului de Arte Gh. Tăttărescu.

MASTERCLASS

  1. Acordeon – Ghenadie Rotari 14-15-16/09
  2. Vioară – Gabriel Croitoru 16-17-18/09
  3. Violoncel – Răzvan Suma 16-17-18/09
  4. Pian – Michael Abramovich. 17-18-19/09
13
/03
/24

Gabriel Bebeșelea, unul dintre cei mai bine cotați dirijori români peste hotare, aplaudat în prestigioase săli de concerte ale lumii, ca Auditorium-ul din Barcelona, Musikverein – Viena sau Sala Ceaikovski – Moscova, apreciatul violonist Alexandru Tomescu și vioara Stradivarius Elder-Voicu pe care are privilegiul de a interpreta, și un program dedicat integral lui Mozart definesc un eveniment de neratat la Sala Radio.

28
/02
/24

Primăvara sosește la Sala Radio cu abonamente și bilete pentru ultimele 3 luni ale stagiunii cu numărul 95 pe scena Radio România! Abonamentele pentru perioada aprilie - iunie 2024 vor fi disponibile la vânzare în perioada 28 februarie – 5 martie 2024. Biletele individuale vor fi puse în vânzare începând din data de miercuri, 6 martie 2024.

28
/02
/24

“Mamma Mia!”, cel mai faimos musical din România, revine weekend-ul acesta pe scena Sălii Palatului din Capitală, într-o nouă reprezentație de zile mari, asta după ce în ultimii cinci ani spectacolul a fost văzut de peste 80.000 de români. Până acum producția a avut nu mai puțin de 33 de reprezentanții în țara noastră, în nouă orașe, dintre care doar 20 în București, unde fiecare spectacol a fost sold-out de fiecare dată.

27
/02
/24

Prima zi a primăverii aduce pe scena Sălii Radio un mărțișor muzical ! Vineri, 1 martie 2024 (de la 19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va interpreta Simfonia nr. 1 - Simfonia primăverii, semnată de ROBERT SCHUMANN, un tablou muzical al anotimpului revenirii la viață.

27
/02
/24

Turneul SoNoRo Conac ajunge în 2024 la ediția a XII-a, intitulată „L’heure bleue” – un titlu inspirat de acel interval de timp în care finalul de zi se pregătește să facă loc înserării, apoi nopții. „Ora albastră” va fi – din perspectiva SoNoRo – un spațiu de visare și un răstimp în care muzica se materializează, trece dincolo de contururi și prinde viață în mod desăvârșit, în unele dintre cele mai frumoase edificii din țara noastră.