-->

Closer to the Moon. Estetica după Nae
https://www.ziarulmetropolis.ro/closer-to-the-moon-estetica-dupa-nae/

Am văzut „Closer to the Moon“. Recomand acest film de cinema: e de o frumuseţe care ne mai poate consola în faţa realităţii noastre atroce.

Un articol de Andrei Crăciun|4 martie 2014

Am văzut „Closer to the Moon“. Recomand acest film de cinema: e de o frumusețe care ne mai poate consola în fața realității noastre atroce.

Vă previn: pe de-o parte, sunt câțiva oameni pentru arta cărora sunt gata să pledez în oricâte tribunale ar fi nevoie – iar tribunale sunt, sunt în cârciumi, sunt în foaierele teatrelor, sunt în spațiile deschise ale corporațiilor din Pipera. Odată, am auzit obiecții la Nae chiar și în tramvai.

Nae Caranfil este printre acei oameni. Îl găsesc fundamental pe Nae. Îl găsesc esențial pe Nae. Pur și simplu, fără Nae nu se poate. I-am văzut toate filmele de cinema, și nu o singură dată. I le-am văzut până am izbutit, ca orice actor ratat, să știu toate replicile, până am devenit un personaj secundar din „Filantropica” și poate chiar am înnebunit, ca în „Restul e tăcere”. Nu cred că Nae va mai urca treptele până la explozia de perfecțiune din „E pericoloso sporgersi” – nu are de ce, căci n-a coborât Everestul.

Nu m-a clintit încă niciun val din convingerea că Nae Caranfil este cel mai mare cineast român din timpul finit al vieților noastre. Îndrăznesc să sper că va rămâne, că va fi purtat în arhivele viitorului, că aceia care încă nu sunt îl vor socoti un clasic și vor învăța, din timp, să îl vadă.

Nae e ca o răscruce. Știți ce făceați de cutremurul cutare? La Revoluția aceea? Sau în vremea acelei lovituri de stat? Sunt zile pe care nu le uiți niciodată. Știu tot ce s-a întâmplat în zilele în care am văzut, pentru prima dată, filmele lui Caranfil. Știu cum am intrat în cinema și cum am ieșit din cinema. Nae are forța care le este dată doar aleșilor – inubliabililor.

Frumusețea

Pot să explic foarte bine prin el – prin Nae – amorul meu pentru cinema. Nu sunt mulți cei care reușesc să atingă frumusețea. Poate unii pictori, câțiva actori, și mai puțini scriitori. Nae reușește. Filmele lui sunt – să le încadreze criticii cum vor! – frumoase. Îmi e de ajuns această categorie. Filmele lui Nae au ceva de carte poștală, sunt ca un peisaj pentru totdeauna nins, dacă ar putea încăpea într-o nuanță, nuanța aceea ar fi albul.

Closer to the Moon

Mark Strong şi Vera Farmiga într-o scenă din filmul „Closer to the Moon“

Există, desigur, o estetică după Nae. Lui Caranfil îi plac marii visători. Fiind el însuși unul, ba chiar unul norocos, reușește și să îi explice. Filmele lui Nae nu sunt comedii, deși par. Comedia bună ascunde întotdeauna, întotdeauna ascunde, altceva, ceva grav. Iar la această gravitate, camera lui Nae se uită cu tandrețe, cu înțelegere. Mă temeam, cândva, că Nae va începe să nu mai fie interesant, că schema lui de cinema se va simplifica, mă temeam că va începe să spună aceeași istorie, din ce în ce mai previzibil.

Dragostea

„Closer to the Moon” mi-a spulberat necredința. Desigur, filmul aceasta, ca și „Restul e tăcere”, e o declarație de dragoste pentru cinema, cum poate doar Claude Lelouch să mai fi reușit. Nu-i lipsesc nici lui lăutarii, se trăiește, pe alocuri, ca într-o viață posibilă, ca-ntr-o crâșmă din Obor. Dar, cu “Closer to the Moon”, Nae ne părăsește. Este regizorul unui spectacol de-acum universal. Nu mai e românesc acest film. Firește, nici nu mai trebuie să fie în epoca globalizării și a coproducțiilor.

Actorii joacă altfel, nici urmă de „Asphalt Tango” aici!, dar cumva filmul reușește să rămână al lui Caranfil. Are o anumită creștere. Are o melancolie care izbucnește violent, proprie, intimă, filmelor lui Nae. Bineînțeles că se râde în fața morții, bineînțeles că marii visătorii nu sunt raționali și că scenariul poate fi acuzat de fracturi logice. A o face, însă, înseamnă a nu înțelege nimic din cinemaul lui Nae. Aici, la Nae, emoțiile primează. El orchestrează o simfonie de emoții. E o formă de fidelitate a lui Nae Caranfil față de propria artă, și tocmai această fidelitate îl duce spre frumusețea aceea la care – cum scriam – puțini, aleșii, ajung.

Am văzut acest film într-o sală de cinema în care era Nae însuși. Înainte de proiecție, ne-a spus o singură frază – că e mândru că a făcut, în condiții hollywoodiene, acest film de autor. Apoi s-a așezat pe scaun și l-a privit. Când și când îl priveam și eu pe Nae privindu-și filmul.

La sfârșit, genericul a curs, multe nume, foarte multe, tot felul de nume, au străbătut marele ecran, și în jur era tăcere. Nae tăcea, ziariștii tăceau și ei. Am văzut cum unul dintre nume a fost prins într-un chenar, pesemne că omul acela a murit. Mă întreb dacă a apucat să vadă acest film. Mă trezesc, deodată, compătimindu-l pe omul care a murit, dacă a murit fără să-l vadă. E trist, e revoltător să mori fără să vezi „Closer to the Moon”.

Înțelepciunea

Apoi, îmi dau seama că se vor spune, iar, multe în contra lui Nae: că a ales un subiect evreiesc, pentru că la Hollywood…; că a mistificat, că a făcut eroi acolo unde nu erau; că nu se vede, totuși, în clar, monstruozitatea regimului comunist, că Bucureștiul de atunci prea seamănă cu cel de acum, că e prost reconstituit, că…

Filmul lui Nae se apără, însă, singur: e o capodoperă. Bineînțeles, nu se prea consumă ciorbă, cadrele sunt un pic mai largi decât bucătăriile de bloc, totul e la Nae în contra minimalismului, dar nu din frondă, ci din înțelepciune: pentru o capodoperă nu e obligatoriu să filmezi oameni și furculițe. Nu e ca și cum oamenii lui Nae n-ar mânca, mănâncă și ei, dar într-un film de cinema, cel puțin într-unul cu adevărat bun, se întâmplă, dacă-mi permiteți sentimentalismul, chiar mai multe decât în realitatea imediată.

La noi nu va avea, probabil, impactul pe care l-a avut „Reconstituirea” lui Pintilie, dar asta e libertatea: o capodoperă poate să se și piardă, ca un solo de pian într-o noapte de jazz, iar lumea nu se va sfârși din atât. Oamenii pot trăi, chiar dacă în urât, și fără filmul lui Nae, cu tot ritmul și stilul lui.

Altceva: Caranfil, trecut de cincizeci de ani, găsește uluitoare resurse de copilărie, formidabile resurse de umor și excepționale resurse de exuberanță. Ofensiva epitetelor care vor orna, în bine, această peliculă, ofensivă începută la New York, nu se va sfârși repede. Este la fel de probabil: Nae va cuceri lumea cu filmele lui!

Am plecat, și de această dată, ultimul din sala de cinema. Urma să plouă, iar eu m-am plimbat pe granița acestei ploi, gândindu-mă la bucuria de a fi încă suficient de copil încât să mă las încântat de frumusețea unui film de cinema.

Cu “Closer to the Moon”, Nae se îndepărtează, asta e sigur, de planeta noastră, mică, dar cea mai mare bucurie e aceea că, pe de altă parte, așa cum, de asemenea, se tot spune în cârciumi, în foaierele teatrelor, în spațiile deschise ale corporațiilor din Pipera, în tramvaiele orașului, Nae e Nae, Nae e cel mai bun regizor din țara asta.

Da: Nae e Nae.

INFO

Closer to the Moon

Regia: Nae Caranfil

Cu: Mark Strong, Vera Farmiga, Harry Loyd

Filmul va intra în cinematografele româneşti din 7 martie

Foto din Closer to the Moon – Mandragora

09
/04
/26

Cel mai recent lungmetraj semnat de regizorul Cristian Mungiu, „Fjord”, avându-i în rolurile principale pe actorii nominalizați la Oscar, Sebastian Stan și Renate Reinsve, a fost selectat în competiția oficială a celei de-a 79-a ediții a Festivalului de Film de la Cannes.

06
/04
/26

Peste 40 de filme documentare vor fi proiectate între 24 și 29 aprilie la Cinema Muzeul Țăranului, Cinema Elvire Popesco, Cinemateca Eforie și Apollo111 Cinema din București, toate reflectând întocmai lumea în care trăim acum – de la presiunea asupra democrației până la ascensiunea discursurilor extremiste.

01
/04
/26

Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc anunță nominalizații la Premiile Gopo 2026. Prin filtrul a două jurii au trecut 124 de filme românești – lungmetraje de ficțiune, documentare și scurtmetraje – lansate în 2025 în cinematografe, la festivaluri naționale și internaționale sau pe platformele de streaming.

19
/03
/26

Actrița Dorina Lazăr va primi Premiul pentru întreaga carieră în cadrul Galei Premiilor Gopo 2026. Distincția celebrează un parcurs actoricesc definit prin versatilitate, de-a lungul a peste șase decenii, în roluri care însoțesc momente semnificative din istoria cinematografiei românești – de la producțiile populare ale anilor ’80 la cinemaul de autor al anilor ’90 și începutul anilor 2000.

27
/02
/26

În cadrul Lunii Francofoniei, Institutul Francez din România prezintă cea de-a 30-a ediție a Festivalului Filmului Francez, care se va desfășura între 19 și 29 martie 2026, la București și în alte 15 orașe: Arad, Baia Mare, Brașov, Brăila, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Iași, Pitești, Ploiești, Sfântu Gheorghe, Sibiu, Suceava, Târgu Mureș și Timișoara.

26
/02
/26

Filmul o are în centru pe Lucia (Marina Palii), un personaj feminin complex, prins între rolurile de soție și mamă și o nevoie acută de libertate. O „vacanță de vis” la Krapets alături de familie și prieteni devine terenul acestei confruntări, care scoate la suprafață greșeli ale trecutului, frustrări reprimate și tot felul de dezechilibre de putere.

25
/02
/26

„De capul nostru” spune povestea unui grup de adolescenți dintr-un oraș mic din România, ai căror părinți lucrează în străinătate. Filmul explorează maturizarea forțată a unei generații nevoite să se descurce singură, surprinzând fragilitatea emoțională, nevoia de apartenență și solidaritatea care se naște între tineri lăsați să-și construiască propriile repere într-un context marcat de absența adulților.

19
/02
/26

Programul Salon des Refusés, dedicat filmelor valoroase rămase în afara circuitului tradițional de distribuție, își găsește o nouă casă la Apollo111 Cinema, unde va continua, în același format curatorial, să aducă în fața cinefililor din București titluri esențiale ale cinemaului de autor contemporan.

04
/02
/26

În cadrul seriei de evenimente derulate sub egida „Calendarului internațional al artelor”, Institutul Cultural Român organizează luni, 9 februarie, de la ora 18:00, la sediul său din Aleea Alexandru nr. 38, o dezbatere dedicată filmului independent românesc, pornind de la un studiu de caz: comedia 3 zile în septembrie, cel mai recent lungmetraj al regizorului Tudor Giurgiu, care a avut premiera mondială marți, 3 februarie, la Festivalul Internațional de Film de la Rotterdam (IFFR), cu sprijinul ICR.

29
/01
/26

Cel mai nou cinematograf de artă din oraș – Apollo111 – se deschide pe 29 ianuarie. Apollo111 Cinema se află în Palatul Universul (Ion Brezoianu 23 – 25, corp B, lângă Cișmigiu) și va avea program săptămânal, de joi până duminică.