Cod roșu de muzică bună, la Casa Artelor din Timișoara
https://www.ziarulmetropolis.ro/cod-rosu-de-muzica-buna-la-casa-artelor-din-timisoara/

Compozitorul Cari Tibor revine în faţa publicului timişorean cu o nouă întâmplare muzicală care îi poartă amprenta, un nou concert de muzică de teatru, pe 8 iulie, la Casa Artelor din Timişoara.

Un articol de Liliana Matei|7 iulie 2015

Compozițiile gândite de el pentru spectacole jucate pe scene românești sau străine vor ajunge la urechile și sufletul publicului în seara zilei de miercuri, de la ora 20.00. Formula muzicală pe care el o propune de această dată este una cel puțin provocatoare: Cari Tibor – pian, Sânziana Tarța – voce, Attila J Szabo – violoncel, Makkai Istvan – clarinet, saxofon, Ilko Gradev – acordeon, Verres Albert – tobe.

“Am strâns pentru acest concert doar muzicieni unul și unul. Este poate cea mai inspirată formulă… “restrânsă” în care cânt. Suntem pe aceeași scenă, așa cum v-am obișnuit deja, artiști din diferite orașe. Sunt muzicieni veniți din Cluj Napoca, Târgu Mureș sau Miercurea Ciuc special pentru acest concert. Sper ca bucuria reîntâlnirii să se simtă la fel de intens atât pe scenă cât și printre ascultători.” – spune compozitorul Cari Tibor

Concertul de la Timișoara este preambulul unui alt eveniment ce poartă aceeași semnătură. Este vorba despre prima apariție a compozitorului Cari Tibor în cadrul Gărâna Jazz Festival. Muzicianul timișorean va evolua alături de colegii săi într-un concert desfășurat la Biserica Veche din Văliug, vineri, 10 iulie, de la ora 11.00.

29
/01
/24

Primul concert al lunii februarie la Sala Radio vă invită la o frumoasă călătorie muzicală prin Viena imperială. Vineri, 2 februarie 2024 (19.00), veți asculta creații semnate de doi mari compozitori austrieci, care și-au desfășurat o mare parte din activitatea lor artistică în spațiul vienez – MOZART și BRUCKNER – lucrări interpretate de ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO, sub bagheta dirijorului vienez SASCHA GOETZEL.

26
/01
/24

Mădălina Pavăl vorbește despre „Gazda“, spectacolul ei sonor de la Teatrelli, care are premiera pe 31 ianuarie și 1 februarie, de la ora 19.00, dar nu ne lasă nelămuriți nici în ceea ce privește cele mai frumoase lucruri care îi traversează viața. Totul, într-un interviu sub formă de alfabet.

25
/01
/24

Duminică, 28 ianuarie (de la 17.00), primul concert al anului 2024 din stagiunea Orchestrei de Muzică Populară Radio îi este dedicat memoriei actriței NATAȘA RAAB, prezentatoare a nenumeroase concerte pe scena Sălii Radio.