129 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu / Recital de muzică și poezie la Casa Artelor „Dinu Lipatti”
https://www.ziarulmetropolis.ro/129-de-ani-de-la-moartea-lui-mihai-eminescu-recital-de-muzica-si-poezie-la-casa-artelor-dinu-lipatti/

În această seară (15 iunie), de la orele 19.00, iubitorii artelor sunt invitaţi la recitalul de muzică clasică şi poezie “Călin (file din poveste) la Casa Artelor ”, pentru a marca 129 de ani de la trecerea în nemurire a poetului naţional Mihai Eminescu, la 15 iunie 1889.

Un articol de Petre Ivan|15 iunie 2018

Actrița Daniela Nane va recita integral poemul ce are la bază basmul “Călin Nebunul și mitul Zburătorului”, acompaniată, la pian, de Ioana Maria Lupașcu, care va interpreta muzică clasică românească.

Conform tradiției pe care Casa Artelor “Dinu Lipatti” – condusă de regizoarea Alice Barb, o are încă de la înființare, de a marca prin evenimente tematice repere culturale esențiale pentru identitatea națională (Festivalul “I Love Lipatti”, “Agnus Dei” – recital pascal, „Zilele Europei”, “Balada, un secol de muzică” – recital extraordinar Alexandru Tomescu), dorim să acordăm atenția cuvenită acestei date cu o semnificație atât de importantă.

“Călin (file din poveste)”, poem ce se înscrie în tema de inspiraţie folclorică şi mitologică a creaţiei eminesciene, a apărut în revista „Convorbiri literare” în anul 1876.

Eminescu a preluat mitul Zburătorului, cunoscut şi sub numele de mitul erotic, din mitologia autohtonă, unde Zburătorul este o fantasmă care poate lua chipul unui tânăr frumos şi fermecător, sădind pentru prima oară iubirea în sufletul tinerelor fete.

Actriță a Teatrului Bulandra din 1995, Daniela Nane are o carieră artistică solidă, cu roluri diverse și complexe, pe scenă, în filme de lung metraj și de televiziune. S-a apropiat de poezie în adolescență, când asculta cu admirație versurile rostite de George Vraca, Ion Caramitru, Valeria Seciu sau Florian Pittiș și când a început, timid, să recite primele poeme. Cand spune versuri are șansa de a dărui oamenilor clipe de emoție și de regăsire, care să le reamintească de noblețea din suflete.

Pianista Ioana Maria Lupașcu începe studiul pianului la vârsta de patru ani. Între 2001 și 2005 a fost, la Academia Europea di Musica, Italia, studenta marelui pianist Lazar Berman. A fost laureată a numeroase concursuri din România, Grecia și Turcia. Din anul 2007 este solistă concertistă a Filarmonicii “Paul Constantinescu” din Ploiești. A fost invitată în Festivalul Mozart al Operei Brașov, în 2008 deschide stagiunea camerală de la Conservatorio Giuseppe Verdi Milano, iar în 2012 concertează în sala Națiunilor Unite de la Geneva.

Recitalul de poezie și muzică va fi urmat de proiecția filmului documentar “Eminescu”.

Vă invităm, așadar, la Casa Artelor “Dinu Lipatti” din Bd. Lascăr Catargiu, nr. 12, casa genialului Lipatti, ce-l va găzdui, pentru o seară, pe genialul Eminescu.

Vă așteptăm cu drag!

Foto: Casa Artelor „Dinu Lipatti” – facebook

12
/03
/24

O nouă traducere din opera Elenei Ferrante a fost publicată de curând în colecția „Anansi. World Fiction” de la Editura Trei. Elena Ferrante e o scriitoare îndrăgită de cititorii din lumea întreagă începând de la publicarea bestsellerurilor internaționale ce alcătuiesc Tetralogia Napolitană.

28
/02
/24

Diana Vasile, PhD, psihoterapeut și Președinte al Institutului pentru Studiul și Tratamentul Traumei (ISTT), lansează astăzi cartea Anatomia traumei. Cum să ai o viață mai bună când sufletul te doare, publicată la editura Bookzone. Rezultatul a peste 25 de ani de studiu, practică și cercetare în domeniul psihotraumatologiei, cartea oferă o perspectivă completă asupra impactului traumei în viețile noastre, dar și asupra modalităților de recuperare post-traumatică.

28
/02
/24

Editura Humanitas Fiction vă așteaptă miercuri, 28 februarie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului Numărul 2 de David Foenkinos – recent apărut în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea Iulianei Glăvan – ce aduce în prim-plan povestea unui destin atipic, a celui care a pierdut rolul lui Harry Potter în una dintre cele mai celebre ecranizări din toate timpurile. Este posibil ca un eșec să devină o sursă de putere? Romanul scriitorului francez oferă în locul unui răspuns o minunată parabolă despre virtuțile reconstruirii sinelui.

19
/02
/24

Crime Scene Press vă propune o lectură perfectă pentru luna februarie: romanul proaspăt ieșit de sub tipar Stăpânul Muntelui, de Anders de la Motte (trad. Daniela Ionescu), unul dintre cei mai îndrăgiți scriitori suedezi de crime. Acest mistery care dă dependență, cu o atmosferă care te va bântui, te prinde de la prima pagină, urmărind o detectivă talentată care investighează una dintre cele mai întunecate laturi ale psihicului omenesc.

14
/02
/24

Joi, 15 februarie, începând cu ora 14:00, Biblioteca Metropolitană București, prin Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti, va organiza, la Sediul Central „Mihail Sadoveanu” din str. Tache Ionescu nr. 4 are loc o DEZBATERE EVENIMENT, dedicată Zilei Naționale a Lecturii.

09
/02
/24

CARTEA DE CINEMA Într-o scurtă carte apărută în 2022 şi bazată pe câteva dialoguri inedite iniţiate de Ioan-Pavel Azap şi derulate între 2009 şi 2011, Tudor Caranfil vorbeşte despre parcursul său şi critica de film. Un moment esenţial au fost "Serile prietenilor filmului", un eveniment pe care l-a creat în 1962 şi al cărui succes avea să ducă la formarea Cinematecii - o poveste demnă însăşi de un scenariu.

07
/02
/24

Editura Humanitas vă invită marți, 13 februarie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu istoricul Marc David Baer, profesor la London School of Economics and Political Science, istoricul Marian Coman și scriitoarea Sabina Fati despre volumul Otomanii: Hani, cezari și califi, o fascinantă nouă abordare a istoriei Imperiului Otoman.

05
/02
/24

Editura Humanitas Fiction vă așteaptă marți, 6 februarie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului Borges și eu de Jay Parini, recent apărut în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea lui Mihnea Gafița, un road novel care emană o nesfârșită admirație pentru unul dintre cei mai îndrăgiți scriitori ai secolului XX, un roman ce are la bază întâmplări petrecute în primăvara anului 1971.

31
/01
/24

RECOMANDĂRI Ziarul Metropolis vă recomandă, în prima lună din an, o întoarcere în fabuloasa lume a cărților. Biblioteci, obsesii, mistere, personaje și o pasiune salvatoare, în 3 cărți despre cărți, care fac deliciul oricărui iubitor de literatură.